Home » Cultură » Tyler Perry, cel mai bogat actor din 2024. Un milliard de dolari

Tyler Perry, cel mai bogat actor din 2024. Un milliard de dolari

Publicat: 11.01.2025

În 2024, lista celor mai bogați actori din lume arată un amestec de talent deosebit și mișcări de afaceri inteligente, scrie geeksforgeeks.org. Cu toate astea, cert este că în urma calculelor făcute, pe primul loc în topul celor mai înstăriți actori din 2024 se află Tyler Perry, cu o avere netă de 1 miliard de dolari, cei mai mulți bani provenind în urma rolurilor din seria „Madea” (încăsări de peste 660 de milioane de dolari), a serialelor sale de televiziune populare precum „House of Payne” și „The Haves and the Have Nots” și din afacerile rezultate din propria companie de producție de film Tyler Perry Studios, evaluată la peste 280 de milioane de dolari. În plus, parteneriatul său cu ViacomCBS a fost extrem de profitabil, aducându-i 150 de milioane de dolari anual și o participație de 25% în BET+, în valoare de aproximativ 60 de milioane de dolari.

Imediat după Perry, în top se află Jerry Seinfeld, cu 950 de milioane de dolari, obținuți în mare parte din emisiunea sa TV de succes Seinfeld și din stand-up comedy, din aceeași listă mai făcând parte actori precum George Clooney, Shah Rukh Khan și Tom Cruise.

Tyler Perry, actor, scenarist, producător și regizor de success, pe numele original Emmitt Perry Jr., s-a născut la 13 septembrie 1969, în New Orleans, Louisiana. Primii ani de viață au fost marcați de o copilărie plină de provocări, cu abuzuri și instabilitate familială, cauzate în special de caracterul violent al tatălui. La vârsta de 16 ani, a încercat să se distanțeze de moștenirea tatălui, schimbându-și legal prenumele în Tyler. Deși nu a terminat liceul, Perry a obținut un certificat GED (General Educational Development).

La începutul anilor 1990, după ce a urmărit un episod din emisiunea The Oprah Winfrey Show în care se discuta despre beneficiile terapeutice ale scrisului, Perry a început să își scrie scrisori ca o formă de autoterapie, obicei care l-a determinat, într-un final, să creeze prima sa piesă, I Know I’ve Been Changed. Deși a reușit să o pună în scenă în 1990, inițial Perry nu a avut succes ca dramaturg, în acea perioadă confruntându-se și cu dificultăți financiare semnificative, ajungând chiar să locuiască uneori în mașina sa.

Abia după opt ani, prin perseverență și învățând din eșecurile anterioare, Perry a refăcut piesa și a pus-o din nou în scenă în Atlanta, de data aceasta având succes datorită unor strategii de marketing mai bune și rezonând cu publicul din circuitul teatral urban.

Descoperirea lui Perry a venit odată cu adaptarea cinematografică a filmului Diary of a Mad Black Woman în 2005, care se baza pe una dintre piesele sale de teatru, succesul filmului consacrându-l ca o figură proeminentă în divertisment. De-a lungul anilor, a creat numeroase filme cu personajul său Mabel „Madea” Simmons și a produs diverse seriale de televiziune, precum Tyler Perry’s House of Payne și The Oval. Producțiile artistului au avut încasări colective de peste 660 de milioane de dolari.

În plus față de regie și actorie, Perry este implicat în filantropie prin Fundația Perry din 2006, concentrându-se pe împuternicirea comunităților dezavantajate din punct de vedere economic.

Tyler Perry a primit numeroase distincții pentru activitatea lui, inclusiv fiind numit unul dintre cei mai influenți 100 de oameni ai revistei Time în 2020 și primind Premiul Guvernatorului din partea Academiei de Arte și Științe ale Televiziunii. În 2021, a fost onorat cu Premiul umanitar Jean Hersholt în cadrul Premiilor Oscar pentru eforturile sale filantropice.

Perry, care și-a asumat rolul de dramaturg de la vârsta de 18 ani, începând cu martie 2005 a avut încasări de peste 75 de milioane de dolari din vânzarea de bilete și DVD-uri a opt dintre piesele sale.

Deține o stea pe Hollywood Walk of Fame, primită la 1 octombrie 2019. Înainte de a deveni un cineast de succes cu Diary of a Mad Black Woman (2005), Perry era deja proprietarul unei companii de piese de teatru de succes care făcea turnee în țară, adresându-se în special afro-americanilor.

A ocupat locul 7 în topul celor mai deștepți 50 de oameni de la Hollywood (EW’s The 50 Smartest People in Hollywood) (2007).

După prestația din Star Trek (2009), Perry a acceptat ocazional roluri în filmele altora, scrie britannica.com. De exemplu, în Alex Cross (2012), o adaptare a unui roman de James Patterson, a interpretat rolul detectivului titular, un rol creat pe ecran de Morgan Freeman. Ulterior, a apărut ca avocat al apărării în thrillerul Gone Girl (2014) al lui David Fincher și l-a interpretat pe omul de știință malefic Baxter Stockman în Teenage Mutant Ninja Turtles: Out of the Shadows (2016). Perry a mai jucat în rolul secretarului de stat Colin Powell în Vice (2018), o biografie a lui Dick Cheney, vicepreședinte în administrația lui George W. Bush. Creditele sale din 2021 au inclus drama de acțiune Those Who Wish Me Dead și Don’t Look Up, o satiră despre lovitura iminentă a unei comete care va distruge Pământul.

Noul film al regizorului și scenaristului Tyler Perry, The Six Triple Eight, prezentat de Netflix în decembrie 2024, relatează o poveste inspirată din viața reală a secției Women’s Army Corps, formată din personal exclusiv de culoare, însărcinată cu o misiune aparent imposibilă, de a redeschide liniile de comunicare, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Filmul aduce în prim-plan contribuția acestor femei curajoase care au depășit discriminarea și provocările pentru a oferi suport moral soldaților americani aflați pe front, fiind însărcinate cu sortarea unei cantități uriașe de corespondență – aproximativ 17 milioane de bucăți – care nu fusese livrată soldaților. Din distrubuție fac parte Oprah Winfrey, care o interpretează pe Mary McLeod Bethune, educator american, filantroapă, umanitară, feministă și activistă pentru drepturile civile, și actrițele Kerry Washington, Sarah Jeffery și Susan Sarandon.

Surse:

https://www.geeksforgeeks.org/richest-actor-in-the-world/

https://www.britannica.com/biography/Tyler-Perry

https://www.cbsnews.com/news/tyler-perry-kerry-washington-six-triple-eight-movie/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Dick Van Dyke, cel mai în vârstă actor premiat cu Emmy. Vedeta din Mary Poppins

Shah Rukh Khan, Regele Khan, al patrulea cel mai bogat actor din lume. Mai bogat în 2024 decât Tom Cruise și George Clooney

Vincent Cassel, actorul care a decis că vrea doar relații cu femei mult mai tinere. „Nu-mi place să fiu cu o femeie care mă face să mă simt ca și cum e mama ori sora mea”

Anthony Perkins, actorul care a aflat din presă că are SIDA

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O analiză a confirmat că postul intermitent nu este mai eficient decât alte diete pentru pierderea în greutate
O analiză a confirmat că postul intermitent nu este mai eficient decât alte diete pentru pierderea în greutate
Europenii trec la mașini electrice din cauza creșterii prețului la combustibili
Europenii trec la mașini electrice din cauza creșterii prețului la combustibili
Un nou telescop a detectat zeci de asteroizi în apropierea Pământului
Un nou telescop a detectat zeci de asteroizi în apropierea Pământului
Titanic, dincolo de mit. 10 lucruri neştiute despre cea mai cunoscută tragedie maritimă din istorie
Titanic, dincolo de mit. 10 lucruri neştiute despre cea mai cunoscută tragedie maritimă din istorie
Prognoza actualizată de la ANM: Cât de caldă va fi vremea și unde va ploua?
Prognoza actualizată de la ANM: Cât de caldă va fi vremea și unde va ploua?
Chefir versus iaurt: care aduce mai multe beneficii pentru sănătate?
Chefir versus iaurt: care aduce mai multe beneficii pentru sănătate?
Ce sfaturi au experții pentru tinerii care încă mai depind financiar de părinți?
Ce sfaturi au experții pentru tinerii care încă mai depind financiar de părinți?
„Țara cea mai puțin vizitată” din Europa cu peisaje și castele spectaculoase
„Țara cea mai puțin vizitată” din Europa cu peisaje și castele spectaculoase
Ce s-a întâmplat după ce un agent de Inteligență Artificială a halucinat și a invitat mai mulți oameni la o petrecere?
Ce s-a întâmplat după ce un agent de Inteligență Artificială a halucinat și a invitat mai mulți oameni la o petrecere?
Noul decalaj digital din familie. Copiii folosesc Inteligența Artificială zilnic, dar părinții nu știu
Noul decalaj digital din familie. Copiii folosesc Inteligența Artificială zilnic, dar părinții nu știu
Utilizatorii de social media devin tot mai pasivi. Ce a dus la schimbarea comportamentului din online?
Utilizatorii de social media devin tot mai pasivi. Ce a dus la schimbarea comportamentului din online?
Test de cultură generală. Care este cel mai puternic acid din lume?
Test de cultură generală. Care este cel mai puternic acid din lume?
Tratamentele de beauty „bizare” din social media: cât este trend și cât este știință?
Tratamentele de beauty „bizare” din social media: cât este trend și cât este știință?
Insula din Grecia cu mai mulți oameni de 90 de ani decât orice alt loc din lume
Insula din Grecia cu mai mulți oameni de 90 de ani decât orice alt loc din lume
O țară din Europa face pregătiri în caz de război cu Rusia
O țară din Europa face pregătiri în caz de război cu Rusia
Iranienii nu mai găsesc minele pe care chiar ei le-au pus în Strâmtoarea Ormuz
Iranienii nu mai găsesc minele pe care chiar ei le-au pus în Strâmtoarea Ormuz
Cum ne pot afecta pielea primele raze de Soare de după iarnă?
Cum ne pot afecta pielea primele raze de Soare de după iarnă?
Metoda japoneză pentru un bagaj de mână ușor dar cu multe opțiuni vestimentare
Metoda japoneză pentru un bagaj de mână ușor dar cu multe opțiuni vestimentare