Ion Popescu-Gopo, un fel de Ion Creangă al cinematografiei românești

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Ion Popescu-Gopo este creatorul unuia dintre cele mai cunoscute și mai îndrăgite filme românești din anii ’80 – co-regizor alături de Natalya Bodyul – al peliculei Maria Mirabela (1981), o capodoperă a cinematografiei autohtone pentru cei mici, o feerie vizuală cu actori și muzicieni de marcă – Anda Călugăreanu, Medeea Marinescu, Dem Rădulescu, Jorj Voicu, Ștefan Velniciuc, Alexandrina Halic, Boris Kotov, cu muzica lui Eugen Doga, pe versurile regretatului poet Grigore Vieru.

Maria Mirabela, un film fantasy de animație live-action a câștigat premiul special în cadrul Festivalului All-Union al filmelor pentru copii de la Tallinn (Estonia) din 1982, în același an obținând inclusiv un premiu la Festivalul Internațional de Film de la Dzhiffone (Italia) și marele premiu la Festivalul de Film pentru Copii de la Piatra Neamț. Dialogul filmului a fost înregistrat atât în română, cât și în rusă, având în vedere faptul că din distribuție au făcut parte și actori ruși.

Ion Popescu-Gopo (1923 – 1989) a fost o figură emblematică în cinematografia românească, recunoscut nu doar ca desenator, ci și ca scriitor, grafician, caricaturist, regizor de film și actor.

Născut la 1 mai 1923 în București, Gopo, fondatorul școlii moderne de desene animate românești, a crescut într-o familie modestă din capitală. De tânăr a arătat un interes profund pentru artă și desen, astfel că mai târziu a decis să studieze la Academia de Arte Frumoase din București, facultate pe care însă nu a absolvit-o. În schimb, a urmat cursuri de animație la Moscova, unde a fost influențat de stilurile și tehnicile rusești de animație.

În 1939, Gopo a început să publice caricaturi și desene editoriale în diverse ziare românești, activitate care i-a permis să-și dezvolte abilitățile artistice și să-și facă un nume în lumea artistică românească.

Debutul lui Ion Popescu-Gopo în industria filmului a avut loc în 1949 odată cu scurtmetrajul „Punguța cu doi bani”, însă adevărata sa carieră în animație a început în 1950 când s-a alăturat Studioului Cinematografic București, unde a contribuit la dezvoltarea departamentului de animație care ulterior s-a desprins pentru a forma studioul Animafilm.

Gopo este cel mai bine cunoscut pentru personajul său iconic – „Omulețul lui Gopo”, un personaj alb-negru, simplu dar plin de profunzime, care reflecta viziunea sa artistică, și anume, o abordare minimalistă cu accent pe simplitate și esență.

Un moment definitoriu al carierei lui Gopo a fost câștigarea premiului Palme d’Or pentru cel mai bun scurtmetraj la Festivalul de Film de la Cannes din 1957 cu filmul „Scurtă Istorie”, distincție ce l-a consacrat ca unul dintre cei mai importanți animatori nu doar din România, dar și din lume, la acea vreme. Un an mai târziu, a câștigat Marele Premiu pentru Șapte arte (1958), la categoria „Cel mai bun film de animație”, în cadrul Festivalului de Film de la Tours (Franța).

În 1965, filmul său „Cavaleria Roșie” a fost selectat pentru cea de-a patra ediție a Festivalului Internațional de Film de la Moscova, unde Gopo a câștigat premiul pentru Cel Mai Bun Regizor.

În 1969 a fost membru al juriului la cea de-a 6-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Moscova, în 1977, membru al juriului la cel de-al 10-lea Festival Internațional de Film de la Moscova, iar în 1983, la fel, membru al juriului la cel de-al 13-lea Festival Internațional de Film de la Moscova.

În 1960 a câștigat Premiul Golden Gate pentru Homo Sapiens, în calitate de „Cel mai bun scurtmetraj de animație”, la Festivalul Internațional de Film de la San Francisco.

A fost preşedinte al Asociaţiei Cineaştilor din România (1968-1989), iar în perioada 1969-1972, conform Agerpres, a fost vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Filmului de Animaţie şi director al secţiei de film şi televiziune din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

În 2007, au fost înființate Premiile Gopo (Oscarurile Românești), odată cu a 50-a aniversare a filmului său clasic de animație, O scurtă istorie (1957), care a câștigat un premiu la Festivalul de Film de la Cannes în 1957. Premiile Gopo onorează cele mai bune realizări cinematografice românești ale anului precedent. Trofeul este o sculptură a artistului Adrian Ilfoveanu reprezentând „Omulețul lui Gopo”, personajul principal al filmelor de animație ale lui Gopo.

Ion Popescu-Gopo nu doar a creat personaje memorabile, dar a revoluționat inclusiv tehnica animației prin abordările sale inovatoare. A încercat să inițieze „o rebeliune anti-Disney”, punând accent pe mesajele profunde ale lucrării sale în detrimentul esteticii colorate specifice producțiilor Disney. O viziune distinctivă care l-a ajutat să se diferențieze într-un domeniu dominat de stiluri comerciale.

Gopo, prin tehnicile utilizate, crea personaje desenate cu linii simple și fără detalii excesive, ceea ce le permitea spectatorilor să se concentreze asupra mesajelor transmise prin povestea animată.

În calitate de regizor și scenarist de film de lung metraj, lui Gopo îi sunt atribuite și producțiile Fetiţa mincinoasă, debut premiat la Damasc în 1956; S-a furat o bombă – 1961; Paşi spre lună (1963); De-aş fi… Harap-alb – 1965, premiat la Mamaia şi Moscova în 1965; Povestea dragostei – 1976; Maria-Mirabela – 1981; Maria şi Mirabela în Tranzistoria – 1988 (în ultimele două filme Gopo apare ca interpret al personajului Moş Timp).

În 1985, ACIN i-a acordat Premiul pentru întreaga activitate, la scurt timp fiind ales membru de onoare al Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film.

Moartea lui Ion Popescu-Gopo, la 29 noiembrie 1989, la 66 de ani, cu câteva săptămâni înaintea Revoluției Române, a fost o pierdere semnificativă pentru cultura română. Gopo a suferit un atac de cord, în fața fratelui său și a nepotului, în timp ce încerca să împingă către garaj mașina sa blocată în zăpadă. Moartea domnului Gopo nu doar că a marcat sfârșitul unei ere pentru animația românească, dar a dus și la declinul studioului Animafilm care se confrunta deja cu dificultăți financiare după Revoluția din decembrie 1989.

Pentru DESCOPERĂ.ro, Medeea Marinescu, una dintre actrițele principale din îndrăgitul film „Maria Mirabela”, a declarat:

Ori de câte ori mă gândesc la Gopo, automat am imaginea unui chip zâmbitor. O voce caldă și calmă, un zâmbet pe care îl percepeam complice, pentru că facea parte din jocul nostru zilnic, al meu, al Gildei (Maria) și al lui, joc cu care începea ziua de filmare. Așa intram în fiecare zi în povestea filmului. Nu citind vreun scenariu, nu învățând pe de rost niște replici, ci totul se năștea dintr-un joc pe care Gopo părea că îl inventează atunci, pe loc, pentru noi. Câtă măiestrie! O spun acum, după ce am înțeles că asta făcea parte din munca regizorului cu actorii săi. Avea un talent colosal la desen și modelaj. Noi aveam personajele -partenere, Oachi, Omide și Scăpărici, modelate de Gopo din plastelină. Și le făcea grozav. După care, nu știu cum, ele chiar capatau viața și începeau să se miște în jurul nostru. Întotdeauna vizita următorul set (următorul decor al filmului) împreuna cu noi și ne cerea părerea. Ne lăsa să ne jucăm, să existăm în acel spațiu, înainte de a începe să-l lumineze și să îl pregăteasă pentru filmarea următoare. Era un sentiment de încredere cu care ne învestise, de care eram foarte mândre și eu și Gilda, și această încredere, că noi alături de el avem puterea de a creea o poveste, ne-a făcut să existăm cu adevarăt în acea poveste, să fie povestea noastră.

Surse:

https://www.imdb.com/name/nm0691255/

https://www.agerpres.ro/documentare/2019/11/29/o-personalitate-pe-zi-regizorul-scenaristul-si-graficianul-ion-popescu-gopo–411817

Vă mai recomandăm să citiți și:

John Houseman, regizorul de origine română, mentorul actorilor Robin Williams și Christopher Reeve

Ingrid Bergman, persecutată pentru relația cu regizorul italian Roberto Rossellini. „Am trecut de la statutul de sfântă la cel de curvă și înapoi la sfântă, toate astea într-o singură viață”

Michelangelo Antonioni, regizorul cu cel mai scurt discurs de la Oscaruri

Jean Negulesco, singurul regizor român nominalizat la Oscar. Vedetă la Hollywood, dar necunoscut în România