De la ochiul albastru la inimile sacre: de ce oamenii poartă talismane ale norocului peste tot în lume

Fie că este vorba despre un trifoi cu patru foi, un ochi albastru din sticlă, o mână stilizată din metal sau o mică figurină de ceramică, talismanele norocoase apar cu o regularitate surprinzătoare în aproape toate culturile lumii. Unele sunt purtate la gât, altele atârnă de uși, ascunse în buzunare sau așezate pe acoperișuri. Însă dincolo de varietatea formelor, funcția lor este aproape mereu aceeași, și anume, promisiunea, speranța chiar, a unei protecții invizibile într-o lume imprevizibilă și din ce în ce mai provocatoare atât pentru minte, cât și pentru suflet.

Deși nu există dovezi științifice că aceste obiecte ar avea vreo putere reală, totuși ele continuă să fie cumpărate, păstrate și transmise din generație în generație. Richard Wiseman, profesor de psihologie la University of Hertfordshire și autor al mai multor studii despre noroc și superstiție, observă că astfel de credințe apar constant în istoria umană, indiferent de epocă sau civilizație.

• O invenție de la miezul nopții. Cum s-a născut una dintre cele mai faimoase salate din…
• De ce ajung unele tablouri să valoreze sute de milioane de dolari?

În momentele de criză, această nevoie devine mai vizibilă. În Statele Unite, în anii Marii Depresiuni, lăbuțele de iepure erau purtate ca semne ale norocului, iar în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial piloții își personalizau cabinele cu zaruri îmbrăcate în pluș și cu alte obiecte cu valoare simbolică. Mai aproape de noi, în timpul pandemiei, în unele regiuni din Indonezia au reapărut măști rituale din frunze de palmier, atârnate deasupra ușilor pentru a ține pericolul la distanță. În Anzii sud-americani, pe acoperișurile caselor din zonele rurale din Peru și Bolivia pot fi văzute adesea mici tauri de ceramică, cunoscuți sub numele de toritos de pucará, care trimit la ideea de echilibru dintre forțe opuse și fiind considerați protectori ai familiei și ai prosperității. Mai la nord, în Mexic și în America Centrală, oamenii folosesc de secole Milagros, mici obiecte metalice care reprezintă mâini, picioare, inimi sau animale și care sunt oferite în biserici sau păstrate ca semne ale unei speranțe concrete: vindecare, protecție, putere.

De-a lungul țărmurilor Mediteranei și în Orientul Mijlociu, unul dintre cele mai vechi motive apotropaice este hamsa, ochiul albastru, menit să apere purtătorul de „deochi”, o credință care poate fi urmărită până la sumerienii din Valea Eufratului, acum aproximativ cinci mii de ani. În Turcia, Grecia sau Israel, aceste discuri albastre din sticlă apar pe uși, în mașini, pe brățări sau brelocuri, ca o prezență profund înrădăcinată în viața cotidiană.

Un artefact ritualic răspândit de-a lungul vechilor rute comerciale este hamsa, mâna stilizată cunoscută atât în tradiția evreiască, cât și în cea islamică, sub numele de Mâna Miriam sau Mâna Fatimei. În bazarurile din Maroc, Tunisia sau Israel, ea apare sub multiple forme, de la pandantive, la plăcuțe decorative sau diverse obiecte de uz zilnic. Colecționara și antreprenoarea Maryam Montague, scrie National Geographic, stabilită la Marrakesh, observă că aceste simboluri au circulat odată cu oamenii și mărfurile, fiind reinterpretate constant, până când au devenit aproape universale.

„Multe dintre aceste simboluri nu apar întotdeauna în formele lor evidente. Ochiul rău – explică Maryam – poate fi sugerat printr-un model triunghiular într-un covor sau prin oglinzi rotunde integrate într-o tapiserie, iar hamsa nu trebuie să fie neapărat o mână întreagă, ci poate apărea ca un grup de cinci puncte pe o farfurie smălțuită sau sub forma a cinci scoici cusute pe un talisman din piele. Dacă te uiți atent la arta populară a unei țări, îți dai seama că în jurul tău există straturi și straturi de magie.”

Însă nu toate talismanele sunt obiecte. În multe culturi, gesturile rituale joacă același rol. În Anglia, unii oameni spun „rabbit, rabbit” în prima dimineață a fiecărei luni. În Serbia, se varsă apă în urma cuiva care pleacă la drum. În Spania, în noaptea de Anul Nou, se mănâncă douăsprezece boabe de strugure la miezul nopții, câte una pentru fiecare lună care urmează.

Psihologia oferă o explicație mai puțin mistică. În experimentele sale, Richard Wiseman a arătat că oamenii care poartă un talisman considerat norocos tind să obțină rezultate mai bune la îndeplinirea unor sarcini simple, efect care pare să țină de scăderea anxietății și de creșterea încrederii în sine, mai degrabă decât de vreo proprietate reală a obiectului. Efectul există, chiar dacă mecanismul care îl produce este strict psihologic. Dar există și un revers. A te baza prea mult pe un obiect poate crea neliniște atunci când acesta se pierde. Wiseman însuși spune că evită să poarte un talisman tocmai din acest motiv.

Și totuși, aceste obiecte continuă să circule prin lume ca instrumente ale speranței și, în același timp, ca fragmente ale memoriei culturale, pentru că un talisman cumpărat într-o călătorie devine mai mult decât un simplu suvenir: se poate transforma într-o poveste despre locul respective, despre oamenii care cred în el și despre nevoia universală de a simți, măcar pentru o clipă, că norocul poate fi ținut în palmă.

Surse:

https://newengland.com/yankee/history/rabbit/

https://www.nationalgeographic.com/travel/article/evil-eyes-and-other-good-luck-charms-around-the-world

Vă mai recomandăm să citiți și:

De ce se spune că trifoiul cu patru foi aduce noroc? O istorie a rarității, simbolului și atenției

Povestea trandafirului: de la fosile preistorice la simbol al culturilor antice și al grădinilor moderne. 60 de milioane de ani de istorie

Gardieni, creatori și simboluri ale puterii: Dragonii nu au fost întotdeauna personaje negative

Cine a inventat cămașa de forță? De la instrument medical la simbol al constrângerii