Tristetea scolii romanesti

De ce e rau? In primul rand, pentru ca programele de scoala si de liceu sunt facute parca de niste autisti, care habar nu au ca sunt mai multi. Fiecare „specialist“ isi construieste programa materiei sale in deplina ignorare a celorlalti. Legaturile dintre discipline devin astfel simple hazarduri in manualele complicate si lipsite de aplicatii practice pe care, vai!, le cunoasteti prea bine. si mai rau, lipsesc detaliile istorice, anecdotele, istorioarele amuzante, care ajuta enorm elevul si materia sa se imprieteneasca. Disciplinele exacte, ca fizica, matematica, chimia, sunt prezentate prea sec, dimensiunea ludica aproape ca lipseste (iar la matematica, de exemplu, ea e esentiala), accentul este pus pe tehnica, pe exercitii de calcul, si nu, asa cum ar fi normal, pe intelegerea notiunilor si pe relatiile lor cu alte notiuni din aceeasi disciplina sau din altele. Iar programele sunt incarcate si aproape deloc diferentiate, de parca toti elevii ar trebui sa termine liceul cu exact aceleasi cunostinte.

In plus, dupa ce ca materia si programele arata cum arata, sistemul de evaluare, rod al prostiei sau al nepasarii diferitilor ministri, e organizat strict in sensul maximizarii injustitiei. Nu e un secret pentru nimeni ca, la tezele unice si la bac, copiatul este metoda. Ce altceva poate insemna cate un procent de promovare aiuritor, de aproape suta la suta? Chestiunea este cu atat mai suparatoare, cu cat majoritatea facultatilor a renuntat la examenul de admitere si face selectia viitorilor studenti numai pe baza mediei de la bac. Asa ajunge un absolvent corect (da, mai exista), de la un liceu bun, sa aiba o medie de bac onesta, dar cu care nu poate deveni decat student cu taxa la facultatea de stat pe care si-o doreste si pentru care e efectiv pregatit.

• Stilul personal ca mecanism de adaptare în perioade de instabilitate socială
• Funicularul, ingineria care face accesibile pantele imposibile

Dar chiar daca programele ar fi bune, materia ar fi aerata, iar evaluarea – corecta, cine sa predea? Profesorii de scoala veche imbatranesc, ies pe rand la pensie, tinerii nu se inghesuie sa le ia locul (ce spun eu „nu se inghesuie“: fug de invatamant ca dracul de tamaie, din pricina salariilor jignitor de mici, care anuleaza pana si traditionalele atractii ale meseriei – timpul liber si vacantele lungi). Cei mai buni absolventi de universitate pleaca prin strainataturi la masterate si doctorate, in cautare de lefuri mai bune si de un mediu de cercetare mai prielnic. Dintre cei care raman, doar un procent infim de pasionati, oameni cu vocatia apostolatului, se indreapta, de bunavoie, spre invatamant. De regula, ajung profesori absolventii care nu si-au gasit alt job mai bine platit. Lipsiti de har, isi fac meseria prost, nenorocind serie dupa serie de copii.

Ce-i de facut? Probabil ca prima urgenta este marirea substantiala a salariilor profesorilor, suficient de mult ca sa faca meseria aceasta din nou atragatoare. Apoi, ar trebui bagati foarte multi bani in infrastructura universitatilor serioase, din orasele mari, acele universitati care, prin menirea lor initiala, pregatesc (si) profesorii din invatamantul preuniversitar. Ele ar trebui sa fie atractive, sa ofere burse, sa aiba camine pentru cat mai multi studenti, in asa fel incat absolventul bun de liceu, de oriunde ar fi de loc, sa se poata inscrie fara oprelisti de ordin financiar. Apoi… dar iar visez, n-apuc eu zilele acelea.

Text de Prof. univ. dr. Liviu Ornea, Facultatea de Matematica si Informatica, Universitatea din Bucuresti