Prima pagină Cultura

Cei mai prolifici 10 mari scriitori romani

Marc Ulieriu | 03.25.2009 | ● Vizualizări: 82136
Cei mai prolifici 10 mari scriitori romani     scriitori romani, cei mai prolifici 10 scriitori romani, literatura romana, poezie, limba romana, referat, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, Eugen Lovinescu, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Lucian Blaga, George Calinescu, junimea, academia romana, homo universalis, spiritualitate romaneasca, istoria romanilor + zoom
Galerie foto (11)

Intr-o lume a clasamentelor de tot felul, un top ten al celor mai prolifici mari scriitori romani nu se putea alcatui doar din "cantitate": oricum am lua-o, opera unui literator nu este cuantificabila. De aceea, pornindu-se de la masivitatea si compactanta creatiei, de la aportul spatiilor interioare peste care ea se intinde, s-au operat cu alte doua criterii: cel axiologic, in virtutea caruia i-am ales, dintre altii, pe cei zece - iar valoarea lor, suprema intr-unul sau altul din domeniile in care s-au ilustrat, e peste orice discutie -, si cel cronologic: singurul potrivit pentru a-i aseza, cumva, intr-o anumita ordine. Dar, cum nimic nu-i batut in cuie, vizitatorii nostri isi pot alcatui, la randul lor, un clasament: utilizand chiar datele furnizate aici - in combinatie, desigur, cu propria lor cunoastere, frecventare sau ignorare a scriitorilor respectivi.

Bogdan Petriceicu HASDEU (1838-1907)

poet, prozator,dramaturg
istoric, filolog, folclorist

Nascut in comuna Cristinesti, judetul Hotin (Basarabia);Hasdeu isi desfasoara studiile liceale laChisinau, iar cele universitare la Harkov. Pregatirea intelectualasi-o desavarseste insa ca autodidact. In februarie 1857 sestabileste la Iasi, unde se afirma, in scurta vreme, ca gazetar,editand ziarul unionist Romania (1858,1859), apoi Foita de istorie siliteratura (1860). Cu un rasunet mai larg in epocaeste revista Din Moldova (ulteriorLumina), in care se face cunoscut cateoretician literar si ca prozator, cu nuvelaDuduca Mamuca, pentru care a fost adus infata justitiei. Custode al Bibliotecii Nationale din Iasi,pledeaza, in 1859, pentru organizarea acesteia la nivel european sipentru infiintarea Universitatii iesene. Este profesor deistorie, statistica si geografie la "Scoala reala" dinIasi. Gratie sprijinului lui Alexandru I. Cuza,pleaca la Bucuresti (1863), unde continua activitatea enciclopedicainceputa la Iasi. Fondeaza revistele satiriceAghiuta (1863-64) siSatyrul (1866). Cadramaturg, obtine un rasunator succes cu dramaromantica Razvan Voda (1867), devenitaapoi Razvan si Vidra, dupa ce publicase,in ziarul Buciumul, romanul istoricUrsita (1864), neterminat, si monografiaistorica Ion Voda cel Cumplit (1865).



In 1864 este insarcinat sa editeze Arhiva istorica aRomaniei (trei tomuri pana in 1867). Publicaarticole politice in ziarulTraian (1869-70) si in revistaColumna lui Traian, mai ales in primiiani de aparitie (1870-73). Are un rol important capresedinte al societatii "Romanismul", infiintatain 1869. In 1873 apare primul volum din monumentalaIstorie critica a Romanilor; vol. II(1875), de dimensiuni reduse, lasa neterminata aceasta lucrare de oeruditie fabuloasa. Ca profesor la Universitatea dinBucuresti, Hasdeu deschide un curs de filologieindo-europeana (1875). Din 1896 pana in 1900, cand se retrage de laUniversitate, preda un curs de Elemente dacice in limbaromana. Este numit director al Arhivelor Statului (1876-1900)si membru al Academiei Romane (din 1877).Cuvente den betrani (1878, '79. '81) esteo contributie de seama in lingvistica mondiala. Din grandiosulEtymologicum Magnum Romaniae au aparutdoar patru tomuri (1887-95). Pentru preocuparile scriitorului,importanta este publicatia Revista noua(1887-95). Ultimii noua ani de literatura formeaza substantavolumului eterogen Sarcasm si ideal(1897), in care autorul ramane pe vechile sale pozitiiantijunimiste. Spre sfarsitul vietii, datorita si dureriiresimtite multa vreme din cauza mortii fiicei sale Iulia,Hasdeu se cufunda in singuratate si experientespiritiste (expuse in cartea Siccogito, 1892), sfarsind, in izolare totala, inbizarul sau castel de la Campina.

Hasdeu se integreaza in categoria acelor spiriteplurivalente, frenetice si impetuoase, ce farmeca sidescurajeaza in acelasi timp. Ca romantic obsedat decompletitudine, el sparge cu mult tiparele normalului.Oricat s-ar incerca o delimitare a activitatii sale, aceasta nupoate fi, totusi, rupta in doua, in stiintifica si literara,deoarece natura personalitatii lui este mult mai complexa siorginala in structura ei simfonica. Hasdeu devanseaza, in chiarstructura intelectuala a spiritului romanesc, formulele culturalede pana atunci, prevestind, ca "homo universalis",personalitatea aproape neverosimila a lui Nicolae Iorga. Prinmultitudinea preocuparilor, prin eruditie, prin fantastica sete decunoastere, ca si prin vointa inflexibila de afirmare a spirituluicreator romanesc in spatiul culturii europene, Hasdeu ramane unprofet cultural si un om de bronz a carui icoanapostuma ne apare la dimensiuni legendare.



Mihai EMINESCU (1850-1889)

poet, prozator,publicist

Este al saptelea din cei 11 copii ai caminarului GheorgheEminovici, descendent al unei familii de tarani romani dinBucovina, si al Ralucai, din familia micilor boieri Iurascu dinJoldesti. Copilareste la Ipotesti (unde-si incepe, probabil,studiile in casa cu un profesor neamt); inscris laNational-Hauptschule din Cernauti, in clasa aIII-a (1858), absolva scoala primara in 1860. Urmeaza apoiK.K. Ober-Gimnasium-ul din Cernauti, dar in anulal II-lea fuge de la scoala si se intoarce laIpotesti, nesuportand rigorile formale aledisciplinei scolare. Cu reveniri la gimnaziu - ca"privatist" -, cu noi evadari (in 1864 era copist laTribunalul din Botosani), incearca, fara succes, sarecupereze examenele pierdute, pana cand, in 1866, moarteaiubitului si stimatului sau magistru il indeparteaza definitiv deCernauti, dar ii prilejuieste si debutul literar cu o poezia:La mormantul lui Aron Pumnul. O luna maitarziu, debuteaza in revista oradeanaFamilia cu poezia De-asavea, salutata de directorul publicatiei,Iosif Vulcan, care-i si schimba numele inEminescu.



Parasind Bucovina, rataceste prin Transilvania si Muntenia, casufleur si copist in trupele lui Iorgu Caragiale, Pascali sau laTeatrul National din Bucuresti, pana cand acest vagabondaj esteintrerupt de interventia tatului sau. Caminarul il trimitepentru studii superioare la Viena, desi se pare ca poetul tot nu-siterminase gimnaziul. La Viena (1869-72) audiaza, ca"Ausserordentlich", cursurile de filosofie ale luiR. Zimmermann si Th. Vogt, cursuri de limbi romanice, de medicinasi economie politica, citeste intens filosofie, se orienteaza instiinte (preocupari de fizica, matematica, chimie etc. va avea panala sfarsitul vietii), desfasoara o activitate entuziasta,agitatoric nationala, in cadrul societatii "Romania juna" si leagacateva prietenii trainice (cu Slavici, de ex.). Dupa o perioada decolaborare la Familia, incearca oapropiere de cercul junimist, in care lucrarilesale sunt primite cu sentimentul descoperirii marelui poet alepocii; primele poezii trimise revistei Convorbiriliterare (1870-71: Venere siMadona, Epigonii,Mortua est!) ii servesc lui Maiorescudrept argumente principale spre a defini "directia noua" inliteratura romana.

In 1873 Eminescu revine in tara; dorind sa-l pregateasca pentru ocariera universitara, Maiorescu il determina sa-si continuestudiile, la Berlin, cu ajutor banesc acordat de"Junimea". Intre 1872-74, audiaza, la Universitatea din Berlin,cursuri de filosofie (tinute de Zeller, Duhring,Althaus s.a.), de istorie (Lepsius), delimba sanscrita si mitologie comparata, fara a-si incheia insastudiile. Reintors la Iasi, lucreaza ca director alBibliotecii centrale (1874), ca profesor la Institutul academic, carevizor scolar (1875-76, cand il cunoaste peCreanga), apoi ca redactor la Curierul deIasi (sau "foaia vitelor de pripas", cum ii va zicemai tarziu). Din 1877 este redactor la Bucuresti (alaturi deSlavici si Caragiale) la Timpul (organulcentral al Partidului Conservator). In paralel cu oprodigioasa activitate literara, in care Eminescu creeazasi definitiveaza partea cea mai consistenta, mai ridicata valoric,a poeziei sale, urmeaza sase ani de epuizanta activitatejurnalistica: activitate performanta in cel mai inaltgrad, dar incheiata, prematur, prin izbucnirea bolii care marcheazadestinul tragic al familiei Eminovici si pune capat istovitoareitensiuni a gandului eminescian. Poetul, care dezvaluise "setea derepaos" a lui Hyperion, se cufunda in nebunie caintr-o salvatoare uitare. Volumul dePoesii editat de Maiorescu in decembrie1883 dezvaluise culturii romane fenomenul Eminescu si, odata cu el,propriile ei posibilitati latente, nebanuite. Dar, in timp cespiritualitatea romaneasca ajungea lacunoasterea de sine prin poezia eminesciana, poetul rugiidin Oda ("Ca sa pot muri linistit, pemine / Mie reda-ma") se indeparta de propria-i creatie,supravietuindu-si dureros intr-o lunga agonie de sase ani, curastimpuri de luciditate si constiinta deplina a bolii si aprabusirilor launtrice.

Nicolae IORGA (1871-1940)

istoric,memorialist
poet, dramaturg
critic si istoric literar

Fiu de avocat, invata sa citeasca singur; debuteaza la 14 ani,in ziarul Romanul al unchiului sau ManoleArghiropol (1885). Scoala primara si gimnaziul sunt urmate laBotosani, apoi "Liceul national" din Iasi, unde-si da sibacalaureatul (1888). Facultatea (sectia istorico-literara)o termina intr-un singur an (1889), la Iasi, "magna cumlaude". Cursuri de specializare la universitatiledin Paris, Berlin si Leipzig; absolva "Ecole practique deshautes Etudes" (1892) si isi ia doctoratul la Leipzig (1893).Colaboreaza la Revue historique siRevue de l'Orient latin, aduna documentesi initiaza colectii, precum Acte si fragmente cuprivire la istoria Romanilor sau Notes etextrauts pour servir a l'histoire des croisades aux XV-emesiecle. Profesor la Universitatea din Bucuresti, din1894; membru corespondent al Academiei Romane(1897). Atras de publicistica, scrie (in prima tinerete) la catevapublicatii socialiste, dupa care se orienteaza catre cele cuprogram national: Romania Juna,L'independence roumaine si, din 1903, laSamanatorul, din care face o adevaratatribuna pentru un program literar distinct; program urmat si dealte reviste intemeiate de el: Neamulromanesc, Floareadarurilor, Drum drept,Cuget clar s.a. Recunoscut peplan mondial pentru valoarea sa de istoric, redacteazapentru colectia "Istoria statelor europene" Geschichtedes Rumanischen Volkes im Rahmen seinerStaatsbildungen (1905), The ByzantinEmpire (1907) si Geschichte desOsmanischen Reiches (1908). Scrie si publicaintr-un ritm extrem de sustinut: sapte carti in 1905, 33 in 1910,29 in 1912, 300 intre 1920-1940.



Membru al Academiei Romane (1910), "Doctorhonoris causa" al mai multor universitati, membru al Academieifranceze, poloneze, iugoslave etc.; tine conferinte siparticipa la congrese internationale (in Europa si Statele Unite).Creeaza "Fundatia Iorga", "Universitatea populara" de la Valenii deMunte, "Scoala romana" de la Fontenay-aux-Roses, "Casa Romena" dela Venetia etc. Presedinte al "Comisiei Monumentelor istorice",decan, rector, senator de drept, prim-ministru. In dimineata zileide 27 nov. 1940 este asasinat de o "echipa a mortii"legionara, langa comuna Strejnic.

Scriitor total, Iorga este in egala masura omulintregului, cat si al partilor: personalitatea sa extrovertita nupoate concepe o distribuire a muncii; el vrea sa facatotul, sa gandeasca si sa re-gandeasca totul. Ompredestinat sa fondeze, Iorga este un ctitor; nu e domeniuunde el sa nu fi intrat, pe care sa nu-l fi abordat. Dar,daca in istorie si in istoria literara rolul sau e de netagaduit,in domeniul creatiei propriu-zise ramane un scriitor minor: privitain ansamblu, poezia lui este in mare masura mimetica, prelungindanacronic filonul pasoptist-romantic; nici opera dramatica, scrisain cea mai mare parte in versuri, nu reuseste sa miste spectatorulcontemporan. Adevarata sa creatie in beletristica ramane literaturade calatorie, in care a lasat pagini de autentica vibratie in fatapeisajului, a oamenilor si, mai ales, a operei lor. Cand seintoarce la uneltele istoricului, investigand epoca veche simoderna a literaturii romane, rezultatele sunt pe masura vastuluisau orizont interpretativ, iar contributiile sale -covarsitoare: practicand o critica culturala, in stransalegatura cu epoca si cu factorii formativi ai unei personalitati,Iorga este creatorul istoriei culturale romanestipe care o domina prin largimea orizontului si ideatia safulguranta.

Mihail SADOVEANU (1880-1961)

prozator

Fiu al avocatului Alexandru Sadoveanu, de origine olteneasca, si alProfirei (n. Ursachi), fata de razesi din Verseni; pana laabsolvirea scolii primare, poarta numele mamei. Studii elementarela Vatra-Pascani, cu dascalul Mihai Busuioc (prezent, mai tarziu,in evocari: Domnul Trandafir s.a.).Copilaria sa se bucura, ca si la Eminescu, de toate privilegiilelibertatii rurale. Din 1892, elev al gimnaziului "Alecu Donici" dinFalticeni si coleg de clasa cu Eugen Lovinescu. Seinscrie apoi la "Liceul national" din Iasi (1897-1900),remarcandu-se la disciplinele literare si umaniste; scriepoezii de factura naiv-romantica si povestiri cu haiduci.Debuteaza in 1897, la revista Dracu dinBucuresti, cu schita Domnisoara M. dinFalticeni, semnata: Mihai din Pascani. Colaboreaza,apoi, la aproape toate publicatiile din tara (pseudonime deinceput: M.S. Cobuz, Ilie Puscasu s.a.). In 1901 se insoara cuEcaterina Balu, sora unui prieten mort de tanar, si are 11 copii.Din 1904 se stabileste la Bucuresti cu intentia de-a urmaFacultatea de Drept, nerealizata.



Debut editorial (1904) cu patru carti:Povestiri (distinsa cu premiulAcademiei Romane, raportor - Titu Maiorescu),Soimii, Dureriinabusite si Crasma lui MosPrecu. N.Iorga numeste anul 1904 "anulSadoveanu". Subsef de birou la Ministerul Instructiei siCultelor, inspector al cercurilor culturale (din insarcinarea luiSpiru Haret), director al Teatrului National dinIasi (1910-19), se stabileste, dupa primul razboi mondial, la Iasisi, cu cativa ani inainte de al doilea, la Bucuresti,casatorindu-se, dupa moartea primei sotii, cu Valeria Mitru. Membrucorespondent si, din 1921, membru activ al AcademieiRomane. Calatorii in Olanda, Germania, Turcia.Publica aproape o suta de volume, din care unelemarcheaza momente esentiale in istoria literaturii romane:Hanu Ancutei (1928),Imparatia apelor (1928),Zodia Cancerului (1929),Baltagul (1930), Creanga deAur (1933), Fratii Jderi(1935-43), Divanul persian (1940),Ostrovul lupilor (1941),Nicoara Potcoava (1952).

Sadoveanu, sau "insasi natura care se contempla pesine si se talmaceste singura in termeni de constiinta", cum il vadefini Lucian Blaga, a avut o evolutie lenta: abiacand "tipareste Zodia Cancerului, urmataaproape imediat de Baltagul", incepe"marea serie ce se incheie, in 1952, cu NicoaraPotcoava" precizeaza Al. Paleologu(poate cel mai avizat comentator al prozatorului). Care adauga:"(…) parerea ca Sadoveanu ar fi un intuitiv lipsit de cultura (…)este o aberatie pe care nu o poate crede decat cine nu l-a citit cudestula atentie sau nu e destul de serios instruit el insusi.Un mare scriitor fara o mare cultura nu a existatniciodata si nu poate niciodata exista. Cultura, chiareruditia, fara de care opera de maturitate a lui Sadoveanu nici nuar fi fost de conceput, este la el materie de viata si meditatie,modelatoare in plan uman, operanta in ordinea spiritului (…). Inloc sa fie simulata, cum vedem la unii (caci se vede), laSadoveanu eruditia e disimulata, incorporata formativ in actul decreatie. Mare artist, scriitor de geniu adevenit Sadoveanu tarziu, printr-un proces de transmutatieinterioara care l-a modificat fundamental. Abia dupa un sfert desecol de la debut, Sadoveanu a devenit cu adevarat Sadoveanu. Dacanu vrem sa admitem asta, nu intelegem nimic din lectia de slefuirea pietrei savarsita de Sadoveanu si nu intelegem sensul lungii salecai catre sine".

Tudor ARGHEZI (1880-1967)

poet, prozator,publicist

"Cel mai mare poet al secolului XX", cum ilnumea Tudor Vianu, se naste la Bucuresti, numelesau real fiind Ion N. Theodorescu. Cursul primar la scoala "PetrePoenaru", gimnaziul la "Dimitrie Cantemir". Debuteaza in ziarul luiMacedonski, Liga ortodoxa (1896), cupoezia Tatalui meu; colaboreaza, subnumele Ion Th. Arghezi, la Revistamoderna si Viata noua.Tehnician la fabrica de zahar Chitila (1897-99); novice laManastirea Cernica (1899); diacon la Mitropolia Ungrovlahiei dinBucuresti (1900). Intre 1905 si 1910 locuieste in Elvetia sicalatoreste in Franta. Din legatura ulterior legalizata (1913) cuprof. Constanta Zissu i se naste un fiu, Eliazar. In 1910N.D. Cocea ii publica versurile laViata sociala; dupa intoarcerea in tara,colaboreaza la Facla (1912),Viata romaneasca siRampa; redactor (1913-14) la ziarulSeara; din 1915, conduce saptamanalulCronica. In 1916 se casatoreste cuParaschiva Burda, care-i va darui doi copii, Domnica siIosif (alintati de el: Mitura si Barutiu). Ramas inBucuresti in timpul ocupatiei germane, devine redactor al uneipublicatii oficiale, ceea ce-i atrage, ulterior,condamnarea la inchisoare (1918); este gratiat prininterventia lui N. Iorga (1919). Colaboreaza laHiena (1919-20); redactor-sef al revisteiCuget romanesc (1922-23).



In 1927 ii apare primul volum de versuri, Cuvintepotrivite. In 1928 editeaza ziarul, mai apoisaptamanalul Bilete de papagal,cea mai caracteristica publicatie a sa din perioada dematuritate. Publica Icoane delemn (1929), Poarta neagra(1930), Flori de mucigai (1931),Cartea cu jucarii (1931),Tablete din tara de Kuty (1933),Ochii Maicii Domnului (1934),Carticica de seara (1935),Cimitirul Buna Vestire (1936),Ce-ai cu mine, vantule (1937),Hore (1939). In paralel, editiilesuccesive de Versuri (1936, 1940 si 1943)aduna aproape toate poeziile publicate anterior in volume. Distinscu "Premiul National" (1934). In perioada razboiului scoate romanulLina (1942); colaboreaza la ziarulInformatia zilei (1943), detinand rubricapermanenta "Bilete de papagal"; publicarea (sept. '43) apamfletului Baroane atragesuprimarea ziarului si internarea autorului in lagarul de laTargu-Jiu. Dupa eliberare, publica volumeleBilete de papagal (1946),Manual de morala practica (1946),Una suta una poeme (1947) si i se joacapiesa Seringa (1947). Laureat al"Premiului National pentru Literatura" (1946). In 1948, i seinterzice dreptul de a publica; dupa ridicarea interdictiei,reintra intr-o faza de sporita activitate. Publica pachetelePrisaca (1954), 1907 -Peizaje (1955), Cantareomului (1956), Stihuripestrite (1957), Frunze(1961), Poeme noi (1963),Cadente (1964),Silabe (1965),Ritmuri (1966),Noaptea (1967). Din 1962, incepe sa aparaeditia de Scrieri (proiectata in 61 devolume). Postum, apar Frunzele tale(1968), Crengi (1970),XC (1970) si Calatorie invis (1973).

Activitatea lu Arghezi se desfasoara pe mai bine desapte decenii - situatie fara precedent inliteratura noastra - si intr-o deconcertanta varietate deforme publicistice: a alterat poezia cu ziaristica, a fondat ziaresi reviste efemere, si-a facut auzita vocea in tot soiul deprilejuri, intovarasind publicarea unor pamflete de cel mai violentton cu poezii concepute in cu totul alt regim sufletesc. Problemaesentiala a liricii lui Arghezi este aceea a constiintei, a uneiconstiinte care cauta si se framanta, dar pune totul in termeniiunei intelegeri simple, concrete, primordiale. Nu este vorba la elde spectacolul pe care-l ofera gandirea intru cucerirea unuiadevar, ci de insusi chinul gandirii.

CITESTE CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINAURMATOARE!

Eugen LOVINESCU (1881-1943)

critic lirerar siprozator

Al patrulea fiu al prof. Vasile T. Lovinescu (pe numele luiadevarat Vasile Teodorescu) si al Profirei (n. Manoliu),Lovinescu urmeaza gimnaziul la Falticeni, apoi"Liceul internat" din Iasi (1896-99), avandu-i profesori pe A.Densusianu, J.B. Hetrat, S. Mehedinti si M. Pompiliu. Inscris laUniversitatea din Iasi, o paraseste dupa cateva saptamani,mutandu-se la sectia de limbi clasice aUniversitatii din Bucuresti. Audiaza cursurile lui T.Maiorescu si N. Iorga. Isi sustinelicenta cu o lucrare despre sintaxa latina (1903).Profesor la liceul din Ploiesti (1904-06), debuteaza in suplimentulliterar al ziarului Adevarul (1904) si seface cunoscut prin foiletoanele publicate inEpoca (1904-06), stranse in volumulPasi pe nisip. Obtine titlul de doctor(in Franta, 1909) cu o lucrare despre Jean Jaques Weisset son oeuvre litteraire (tiparita in acelasi an, cuo prefata de Emile Faguet); lucrare suplimentara: Lesvoyageurs francasis en Grece au XIX-e siecle (1909,cu o prefata de Gustave Fourgeres). Colaboreaza laConvorbiri literare, Viataromaneasca si, mai ales, la Convorbiricritice. Monografiile sale despre Gr. Alexandrescu,C. Negruzzi, G. Asachi indica interesul pentru zonaclasicitatii. Incercarile de a intra in ierarhiauniversitara, la Bucuresti, apoi la Iasi (unde e profesorsuplinitor intre 1911-12), din nou la Bucuresti (dupa primul razboimondial), se soldeaza cu esecuri amare.

Publica foiletoane in Viata literara,Falanga,Flacara, Noua revistaromana, Rampa, adunate inseria Critice (I-IX, 1915-23). Editeazamagazinul ilustrat Lectura pentru toti(1918-20) si revista Sburatorul (1919-22;serie noua, 1926-27), patronand, pana la sfarsitul vietii, sicenaclul cu acelasi nume. Elaboreaza, pe bazele teoretice ale"modernismului", sintezele Istoria civilizatiei romanemoderne (I-III, 1924-25) si Istorialiteraturii romane contemporane (I-VI, 1926-29), incare preocuparea autorului e de a pune de acord evolutiasociala cu cea cultural-artistica, punctul sau de vederefiind ca aceste doua realitati se supun, deopotriva, legiisincronului. Dupa ce da o editie definitiva aCritice-lor, incepe seria deMemorii (I-III, 1932) si, in paralel,ciclul romanesc Bizu(Bizu; Firu-npatru; Diana;Mili; Acordfinal), cu accente autobiografice. Totodata, publica,sub forma de roman, doua episoade romantate din viata sentimentalaa lui Eminescu: Balaucasi Mite (ambele in 1935), negate cordialde G. Calinescu (care nu agrea spetausuratica a biografiei romantate).

In ultimii ani de viata, se dedica - nu fara legatura cutemperatura morala a momentului - studiului mosteniriimaioresciene: T. Maiorescu (I-II, 1940),T. Maiorescu si contemporanii lui (I-II,1943-44), T. Maiorescu si posteritatea luicritica (1943). Prin magistratura pe care o exercitain epoca, Lovinescu este, probabil, cel mai importantcritic roman, dupa Maiorescu: el repune analiza pe terenulautonomiei esteticului, fara a eluda totusi factorii istorici sirolul unui "spirit al veacului" in formarea curentelor sipersonalitatilor creatoare. A introdus noi criterii si un limbajmodern in critica. "Impresionismul" judecatilor din foiletoane estecompensat prin marile sale lucrari de sinteza, unde analizasociologica, istorica si estetica se completeaza in modorganic.

Liviu REBREANU (1885-1944)

prozator sidramaturg

Este primul nascut intre cei 13 copii ai invatatorului VasileRebreanu, originar din Chiuza, si ai Ludovicai (n. Diuganu) dinBeclean, ambii provenind din familii de tarani liberi - "graniceri"- de pe Valea Somesului. Scoala primara in comuna Maieru (1891-94);"Gimnaziul graniceresc" din Nasaud (1895-96), intrerupt sicontinuat la "Scoala civila de baieti" din Bistrita (1897-99, culimba de predare maghiara). Scoala reala superioara de honvezi dinSopron (1900-03); Academia militara "Ludoviceum" dinBudapesta (1903-06), sublocotenent in Regimentul 2honvezi regali din Gyula. La 12 febr.1908, in urma unorincurcaturi banesti, e silit sa demisioneze. Lucreaza ca ajutor denotar si functionar de primarie sateasca. Debut inLuceafarul (revista studentilor romanidin Budapesta), numarul din 1 nov.1908. La 15 oct.1909, trecemuntii si se stabileste in Bucuresti, intrand in cercul revisteiConvorbiri critice si fiind sprijinit,ani de-a randul, de mentorul acesteia, criticul MihailDragomirescu. Reporter la Ordinea,secretar de redactie la Falanga literara siartistica, apoi la Convorbiricritice. Arestat la cererea guvernului ungar (15febr.1910), e incarcerat la Vacaresti si, apoi,extradat (mai 1910); intemnitat la Gyula pentru(presupuse) delicte savarsite in timpul carierei militare.

Eliberat (aug. 1911), revine la Bucuresti, unde publica,impreuna cu Mihail Sorbul, revista Scena(de scurta aparitie). Secretar literar al Teatrului National dinCraiova (1911-12, sub directoratul lui Emil Garleanu); aici ocunoaste pe actrita Fanny Radulescu (n. 1888) cu care secasatoreste (ian. 1912). In acelasi an, debut editorial cu volumulde nuvele Framantari (tiparit laOrastie). Cronicar teatral la Rampa(1912-13), activitate sustinuta, mai tarziu, si laZiua, Scena,Universul literar, Viataromaneasca s.a. Reporter laAdevarul, in timpul razboiului balcanic.Schitele si nuvelele publicate in periodice sunt adunate involumele Golanii (1916),Marturisire (idem),Rafuiala (1919). In 1917, ramas inCapitala ocupata de trupele germane, este arestat ca "nesupus lamobilizare"; evadeaza si fuge la Iasi, unde e privit cu suspiciune.Conditia sa din acesti an sta in centrul romanului-jurnalCalvarul (1919). Dupa razboi, asiduucolaborator al revistei si cenacluluiSburatorul, conduse de Eugen Lovinescu.Aparitia romanului Ion (1920) ii aduceconsacrarea definitiva (inclusiv premiul "Nasturel-Herescu" alAcademiei Romane). Operele care urmeaza: Padureaspanzuratilor (1922), Adam siEva (1925), Ciuleandra(1927), Craisorul (1929),Rascoala (1932),Jar (1934),Gorila (1938),Amandoi (1940) demonstreaza mareaforta epica si imensa capacitate de innoire prin care Rebreanudeschide noi partii in cadrul romanului romanesc modern.Dramaturgia (Cadrilul, 1919;Plicul, 1923,Apostolii, 1926) ramane, cu toataindemanarea constructiei scenice, umbrita de modelelecaragialiene.

Sustinuta activitate de animator cultural: initiaza revisteleMiscarea literara (1924-25),Romania literara (1932-34) s.a.; directoral Teatrului National din Bucuresti (1928-30; 1940-44); secretar(din 1914), vicepresedinte (din 1923), presedinte (din 1925) alSocietatii Scriitorilor Romani. Este distins cu "Premiul Nationalpentru proza" (1929) si devine membru al AcademieiRomane (din 1939). Marturisindu-si crezul artistic,Rebreanu scrie - in cuvintele care-l caracterizeaza poate cel maibine -: "Pentru mine arta - zic arta si ma gandesc laliteratura - inseamna creatie de oameni si viata. Astfel,arta, intocmai ca si creatia divina, devine cea maiminunata taina. Creand oameni vii, cu viata proprie,scriitorul se apropie de misterul eternitatii. Nu frumosul, onascocire omeneasca, intereseaza in arta, ci pulsatia vietii. Candai reusit sa inchizi in cuvinte cateva clipe de viata adevarata, airealizat o opera mai pretioasa decat toate frazele frumoase dinlume" (Cred, 1924).

Camil PETRESCU (1894-1957)

prozator, dramaturg,poet
eseist, filosof

Fiul lui Camil Petrescu (mort, se pare, inainte de nastereascriitorului) si al Anei (n. Cheler), a fost crescut de familiasubcomisarului de politie Tudor Popescu, din mahalaua Obor. Celepatru clase primare, la o scoala din Gura Oborului Vechi (1905);continua studiile la colegiul "Sf. Sava" si la liceul "Gh. Lazar"(sectia reala) din Bucuresti. Urmeaza, din 1913, Facultateade filosofie si litere din Bucuresti, unde-l are caprofesor, printre altii, pe P.P. Negulescu.Debuteaza la Facla (1914), subpseudonimul Raul D., cu articolul Femeile si fetele deazi. In timpul primului razboi mondial, isi intrerupestudiile si ia parte la cateva campanii importante (1916-18),experienta traita acum furnizandu-i materia romanuluiUltima noapte de dragoste, intaia noapte derazboi (1930). Tot acum concepe si redacteaza drameleJocul ielelor (1916-19) siAct venetian (1919). Dupa razboi(luandu-si licenta in filosofie - 1919), se muta pentru o vreme(1919-21) la Timisoara, unde lucreaza ca profesor si gazetar. Aiciisi definitiveaza volumul de Versuri(care va aparea in 1923) si drama Sufete tari(premiera in 1925). Inca din 1920, colaboreaza laSburatorul, iar la reintoarcerea inCapitala, se alatura pentru scurta vreme grupului de scriitori dinjurul acestei reviste. Publica la majoritatea revistelor literareale epocii; intemeiaza si conduce Saptamana munciiintelectuale si artistice (11 numere, in 1924) siCetatea literara (1925-26), pe care le-afolosit pentru a sustine teoria "noocratiei necesare".

In 1926, piesa Mioara cunoaste ocadere rasunatoare, fapt ce-l indeparteaza, pentru o vreme, deteatru. O larga reputatie ii vor aduce, insa, cele doua romane:Ultima noapte... (1930) siPatul lui Procust (1933). Anul 1933marcheaza si disocierea publica a scriitorului deSburatorul si de conducatorul acesteia,prin pamfletul critic Eugen Lovinescu sub zodiaseninatatii imperturbabile. Vreme de 10 ani(1933-43), Camil Petrescu abandoneaza preocuparile literare,dedicandu-se unor studii filosofice (nutrea chiar ambitiaunui sistem personal: "substantialismul" - sistem pe carel-a si configurat intr-o substantiala lucrare, publicata, insa,postum, abia in 1988: Doctrinasubstantei). Dupa razboi, scrie (fara sa-l termine)romanul Un om intre oameni (I-III) sipiesele Balcescu si Caragialesi vremea lui (1957). In 1948, este alesmembru al Academiei Romane.

In Modalitatea estetica a teatrului(teza de doctorat, sustinuta pe 9 aprilie 1937, magnacum laude), Camil Petrescu foloseste direct metoda decercetare substantialista, care porneste de la postulatul"spatialitatii timpului in regiunea psiho-sociala", postulat dincare decurge ideea conform careia "cea mai mare parte si ceaesentiala dintre motivele structurale ale trecutului se regasesc instructurile actuale". Pe plan literar, a luptat cu tenacitateimpotriva a ceea ce el numea "spiritul calofil"; modelul suprem alliteraturii devenea, in felul acesta, "jurnalul", confesiunea.Prin campania impotriva "stilului" a intemeiat, de fapt, unnou stil narativ, pe care romanul romanesc modern avea sa-l adoptedeindata, si de care nu avea sa se separe curand. Dupa"momentul Liviu Rebreanu", ne aflam deci in prezenta unui alt"moment", pe care suntem datori sa-l numim "momentul CamilPetrescu".

Lucian BLAGA (1895-1961)

poet, dramaturg,filosof

Fiul preotului Isidor Blaga si al Anei (n. Moga) este crescutintr-o familie cu traditii intelectuale; isi face studiileelementare la gimnaziul german din Sebes si pe cele medii la liceulromanesc din Brasov (1906-14). Pentru a nu fi incorporat in armataaustro-ungara, se inscrie la Institutul teologic din Sibiu, pecare-l absolva in 1917. Frecventeaz cursurile Facultatii defilosofie din Viena, obtinand titlul de "doctor" (1920).Intre 1920 si 1926, este redactor a revisteleCultura din Cluj siBanatul din Lugoj. Colaboreaza lanumeroase publicatii, cu eseuri si cu poezii. In 1926 intrain diplomatie, fiind, succesiv, atasat de presa siconsilier la legatiile Romaniei din Varsovia, Praga, Berna siViena, apoi ministru plenipotentiar la Lisabona. In 1935 i seconfera "Marele premiu" al Academiei Romane, alcarei membru va fi ales in anul urmator. Patru ani mai tarziu,paraseste activitatea diplomatica; ocupa catedra de"filosofia culturii" ce i se creaza la Universitatea dinCluj. Este demis de autoritatile comuniste in 1948,lucrand, pana la moarte, ca bibliotecar la filiala clujeana aInstitutului de istorie a Academiei.

Primul volum de versuri, Poemeleluminii (distins cu Premiul Academiei) apare in 1919,iar prima drama, Zamolxe, in 1921. Intre1921 si 1943, publica volumele de poeme Pasiiprofetului, In mareatrecere, Lauda somnului,La cumpana apelor, La curtiledorului, Nebanuitele treptesi mai multe piese de teatru: Tulburareaapelor, Mesterul Manole,Avram Iancu s.a. Poeziile scrise dupa1943, si grupate in patru cicluri (Varsta de fier1940-1944, Canteculfocului, Corabii cu cenusa,Ce aude unicornul) vor fi editate postum.Opera filosofica, alcatuind un sistem, cuprinde patrutrilogii (a cunoasterii, a culturii, a valorilor,cosmologica), la care se adauga mai multe volume de eseuri. Blaga afost unul dintre intemeietorii revisteiGandirea (1921); spiritul operei sale,mentinut cu consecventa, a ramas insa strain de orientareaortodoxista, ceea ce a dus dealtfel la polemica (inca din 1925) siapoi la parasirea definitiva a revistei (1941).

Asimilat adesea expresionismului - pe care l-a sustinutteoretic, dandu-i o acceptie larga, de "stil al nazuintei spreabsolut", conforma cu propria sa filosofie a culturii, sicu care opera lui prezinta anumite similitudini -, Blaga este inrealitate un poet cu vocatia clasica a transparentei si a masurii.Hronicul si cantecul varstelor,autobiografie in stil goethean, are in primul rand o mare valoaredocumentara: formatia scriitorului e infatisata aici ca revelatiesuccesiva a naturii, culturii si istoriei; acestea sunt si temelemari ale operei sale, dominand cate una dintre zonele ei: poezia,filosofia, teatrul. Prin Blaga, mai mult decat prin oricare dintrepoetii de dupa primul razboi mondial, poezia noastra regasesteamploarea extraordinara a viziunii asupra naturii, deschiderea spre"totul" cosmic si spre sensul metafizic pe care le cucerise prinEminescu.

G. CALINESCU (1899-1965)

critic, istoricliterar
poet si prozator

Fiul Mariei Visan din Zavideni-Olt; este infiat, la 7 ani, defamilia C-tin Calinescu din Iasi. Scoala primara la Iasi siBucuresti, gimnaziul "Gh. Sincai" si liceul "Gh. Lazar" laBucuresti, urmate de Facultatea de litere (1919-23) si studii laScoala Romana din Roma (1923-28). Este profesor la Timisoara siBucuresti (1928-35), colaboreaza la revisteleRoma (1924), Universulliterar, Viata literara,Sburatorul,Gandirea; scoate revisteleSinteza (1927) siCapricorn (1930). Din 1930, codirector,cu Mihai Ralea, la Viata romaneasca.Ajunge doctor in litere al Universitatii din Iasi (1936), cu o tezadespre manuscrisul eminescian Avatarii faraonuluiTla; conferentiar (1937) de estetica si criticaliterara la Facultatea de litere din Iasi. Aici, in 1939, scoateJurnalul literar, foaie de critica siistorie literara. Din 1945, ajunge profesor de istoria literaturiiromane moderne la Facultatea de litere din Bucuresti, iar in 1949este ales membru al Academiei Romane. A dirijatziarele Tribuna poporului (1944) siNatiunea (1946), revisteleLumea (1945) si Studii sicercetari de istorie literara si folclor (1952). Scosde la catedra in 1948, de catre regimul comunist, va fi rechematabia in 1961, ca "profesor onorific", la Facultatea de litere dinBucuresti.

A publicat monografii, o monumentala istorie aliteraturii romane, studii, conferinte si eseuri, romane(Cartea nuntii, EnigmaOtiliei, Bietul Ioanide,Scrinul negru), volume de versuri(Poesii, 1937 si Laudalucrurilor, 1963), teatru, efemeride(Cronicile optimistului, 1964).Monografia Viata lui Eminescu (1932) aatras de la inceput atentia si pretuirea; biografie literaraneromantata, in cadente de poem epic si portret intelectual algeniului, e o scriere inimitabila, intemeiata pe documentulesential al operei poetului careia i se consacra si un amplu studiuprivind filosofia teoretica si practica, cadrul psihic, cadrulfizic, tehnica, locul in literatura romana si universala. Initialin cinci volume, studiul despre opera - intitulat chiarOpera lui Mihai Eminescu (1934-36) - afost refacut ulterior in doua volume, cu precizari sinteticereferitoare la temele romantice, tehnica interioara si exterioara,si cu intregiri in privinta culturii poetului si descrierii operei.Contributia esentiala consta in revelarea operei postume,ca si necunoscute, a ineditelor eminesciene, multe scoasela iveala intaia oara.

Calinescu si-a definit criteriile sistemului sau estetic simetoda sa istoric-literara in Principii deestetica (1939) si intr-un eseu din 1947,Istoria literara ca stiinta inefabila si sintezaepica. Contrar scientismului pozitivist, Calinescuconcepe istoria literaturii ca pe un scenariu dramatic cu intrarisi iesiri, ca pe o epopee cu eroi si forme, din succesiuneanecauzala a carora putem determina capacitatea de creatie apoporului roman si trasaturie caracterului national. Tot un portretde tip saite-beuvian este monografia IonCreanga (1938), unde biografia este mai intinsa decatstudiul operei, farmecul acesteia fiind (dupa Calinescu)inanalizabil. Lui Creanga i se descopera specificul injovialitate de tip rabelaisian, in gnosticismul de sorgintefolclorica, in eruditia paremiologica si in fabulosulrealist. Aceste monografii si studii precedIstoria literaturii romane de la origini pana inprezent (1941). Surprinzatoare, la Calinescu, este inprimul rand puterea sa de miscare in toate perioadele literaturiiromane, unde cu unicul criteriu al valorii estetice intreprindecea mai indrazneata reconsiderare a fenomenului artisticdin cate s-au facut.

_______________

Pentru alcatuirea acestui "documentar" s-a apelat, in principal,la Scriitori romani. Mic dictionar(Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1978);fragmentar, si la alte surse.

SPUNE-TI PAREREA! Care dintre scriitorii dinacest articol este preferatul tau? Care consideri ca este cel maibun? Crezi ca se poate face o astfel de departajare intre cei 10?Despre ce alti scriitori, alte subiecte de literatura ti-ar faceplacere sa citesti pe Descopera.ro? Ce parere ai despre acestarticol?

CITESTE SI: