Prima pagină Cultura

In vremea Regilor – cei mai buni ani din Istoria Romaniei

05.04.2009 | ● Vizualizări: 4672
In vremea Regilor – cei mai buni ani din Istoria Romaniei     Carol I, Romania Mare, cei mai buni ani din istoria Romaniei, regii Romaniei, istoria Romaniei, ceremonia incoronarii regelui Carol I + zoom
Galerie foto (10)

„Romania traieste pe zestrea ramasa de la Carol I. Unde te duci, la munte, la mare, la vale sau la deal, sosele, porturi, cai ferate, constructii publice, toate sunt construite pe vremea regelui Carol.” Mircea Vulcanescu, Dimensiunea romaneasca a existentei

Trecutul nu se repeta, insa cu atat mai mult nu trebuie uitat. Circumstante, intamplari si accidente, conducatori si grupuri cu interese si viziuni diferite – in fiecare epoca, istoria a fost scrisa altcumva. Iar secolul XX a fost, poate, mai altfel decat toate cele de dinaintea sa. Caci a cunoscut cutremurarea din rarunchi a establishmentului politic prin raspandirea cancerigena a fascismului si comunismului, atrocitatile cumplite si fara precedent cauzate de cele doua Razboaie Mondiale, miscarile de independenta si unificare care au dus la disparitia imperiilor si a colonialismului, boomul demografic, economic si – mai ales – tehnologic: in numai 100 de ani, Pamantul s-a schimbat mai mult si mai profund decat a facut-o in toata istoria sa. Este, asadar, de inteles ca anii cei mai prosperi, dar si cei mai nefasti pe care i-a trait o natiune ca a noastra dateaza din preajma si din interiorul secolului XX.

Bunastarea unei tari este destul de greu de masurat. Tocmai de aceea, in acest articol, am facut apel la expertiza a trei experti care ne vor spune cand si de ce a dus-o Romania mai bine. Raspunsuri pot parea previzibile – invariabil, fara a cunoaste unul raspunsului celuilalt, invitatii nostri au ales perioade istorice din timpul Regalitatii. Punctele lor de vedere se sustin insa pe argumente solide, de care cei mai multi dintre noi poate am au uitat.

Un Regat numit Romania

O consecinta fireasca a castigarii independentei pe campul de lupta, prin jertfa din 1877-1878 a atator tineri cazuti sub parapetele Grivitei si Plevnei, a reprezentat-o ridicarea Romaniei la rang de regat. Acel an providential a fost 1881.

Pe data de 14 martie, Regatul a fost proclamat in Parlament. Ceremoniile investirii au fost programate sa aiba loc doua luni mai tarziu, pentru ca respectiva data sa coincida cu altele doua, la fel de importante pentru istoria moderna: 10 Mai 1866 – sosirea in tara a principelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen si 10 Mai 1877 – proclamarea Independentei.Sentimentul de mandrie nationala ajunsese la paroxism. O euforie generala pusese stapanire pe populatia din toate paturile sociale. Un carciumar patriot din Ploiesti si-a botezat localul cu pomposul nume La ridicarea Romaniei la rangul de „Regat“ si, pentru a fi mai convingator, rugase un pictor de firme sa-i zugraveasca, alaturi de inscriptie, un dorobant, precum acela de pe frontispiciul periodicului Dorobantul, ce aparuse in timpul Razboiului de Independenta.



Cativa dintre artistii romani de prima marime si-au adus contributia la festivitatile incoronarii, unii executand chiar proiectele pentru insemnele regale. Astfel, Nicolae Grigorescu a creat schitele pentru coroana reginei Elisabeta, care a fost executata in atelierul bijutierului Iosef Resch din Bucuresti, iar Theodor Aman, cel mai important si prolific autor de compozitii istorice, a fost solicitat sa faca desenele pentru coroana si sceptrul regelui Carol I. Pe 11 aprilie 1881, primul-ministru Dimitrie Bratianu il insarcineaza pe ministrul Cultelor si Instructiunii Publice, V.A. Urechia, sa prezideze comisia (compusa din B.P. Hasdeu, Alexandru Odobescu, Theodor Aman si Grigore Tocilescu) desemnata sa stabileasca „forma Coroanei lui Stefan cel Mare si a sceptrului lui Mihai Viteazul“. Din aceasta formulare se poate vedea clar ca, pentru insemnele regale, se doreau modele istorice. Desi guvernul s-a pronuntat in favoarea unor coroane „foarte scumpe si pompoase“, regele Carol s-a opus acestei idei, propunand sobrietate si simplitate. Venea astfel in intampinarea dorintelor tatalui sau, principele Carol-Anton de Hohenzollern, care, in scrisoarea din 19 aprilie 1881, intocmise un memoriu admirabil argumentat privind coroanele si ceremonia incoronarii intr-o monarhie proaspata, moderna si fara traditie.





Schita in tus a lui Aman pentru coroana si sceptrul regal se pastreaza la Muzeul Theodor Aman din Bucuresti. Coroana a fost executata in atelierele Arsenalului Armatei, din otelul unui tun capturat de la turci in 1877. Cand, pe 3/15 mai 1881, suveranul s-a intors in Capitala, dupa doua zile de odihna la Sinaia, a gasit coroana in biroul sau de la Palatul Cotroceni. „Ea se compune dintr-un cerc asupra caruia se ridica opt emisfere ce sustin globul regal cu «Crucea Trecerea Dunarii»; forma ei este aceea a coroanelor regale moderne; inauntru este imbracata cu catifea rosie, de pe care iese foarte bine in relief stralucitorul otel“ – nota suveranul in memoriile sale. Tot Aman a proiectat si Ordinul Coroana Romaniei.



Pe 10 Mai a avut loc solemnitatea incoronarii si defilarea trupelor, iar pe 11 mai defilarea societatilor civile. In prima zi, la orele 10.00, cortegiul regal a pornit de la Palatul Cotroceni spre Palatul Regal din Calea Victoriei. Intr-un landou luase loc Regina Elisabeta, care-l avea alaturi pe printul Leopold de Hohenzollern, fratele regelui, iar pe bancheta din fata se asezasera cei doi fii ai acestuia, Carol si Ferdinand, ultimul – viitor rege al Romaniei. Regina purta o roche alba de brocart cu guler Maria Stuart, iar pe cap avea o diadema de perle. Regele Carol I, in fruntea statului sau major si a tuturor comandantilor de corpuri, a deschis parada. Istorismul a dominat pavoazarea si ornamentarea carelor alegorice cu care au defilat, pe 11 mai, corporatiile mestesugaresti si negustoresti. Majoritatea personajelor care insoteau aceste care – paji, heralzi, purtatori de drapele sau baniere – erau imbracate in costume de Ev Mediu. Spre pilda, in Grupul al II-lea al Artistilor Dramatici si al Conservatorului de Muzica defilau 2 crainici calari, 4 scutieri in costume istorice, 4 paji cu baniere, 8 scutieri ce tineau panglicile rosii cu ciucuri aurii ale carului si 4 copii de casa plasati la colturile carului, spre a tine ghirlandele de flori; urmau Ludovic al XIII-lea, maresalul-print de Soubise, Francisc I si Ruy Blas calari, apoi personaje din basmele romanesti, Zmeul si Parlea Voda calari, urmati, pe jos, de suita lor, Murgila si Zorila, apoi alti calareti in costume istorice si cu baniere, 4 boieri in portul din vechime, calari, si 4 halebardieri cu care se incheia procesiunea.

Foarte inspirat si bine organizat a fost cortegiul istoric al elevilor de la Institutul Urechia, care a deschis parada carelor alegorice pe 11 mai. In el erau reprezentate toate personajele importante ale gloriosului trecut al tarii si, prin alegorii, momentele de cotitura ale devenirii noastre ca natiune: Decebal, Traian, Ionita Asan, Bogdan Dragos si Radu Negru, Mircea cel Batran si Alexandru cel Bun, Stefan cel Mare, Vasile Lupu si Matei Basarab, Negru Voda (de fapt, Neagoe Basarab) si fiul sau Teodosie, Mihai Viteazul, Dimitrie Cantemir si Constantin Brancoveanu, perioada fanariota (figurata de un boier velit, cu islic pe cap, un turc cu harapnic si un grec cu falanga in care se prindeau picioarele celor condamnati la biciuire), Tudor Vladimirescu, Anul 1848 (reprezentat de o femeie drapata), Razboiul Crimeii (evocat de un francez, un britanic si un italian, urmati de soldati in uniforme contemporane acelui moment, ce tineau lanturi rupte ca simboluri ale emanciparii) si, in sfarsit, Romania Libera – o tanara ce purta o replica a coroanei regale.



Acest cortegiu a facut mare impresie asupra entuziastilor privitori, chiar daca unii nu identificau de la inceput personajele si, din naivitate sau din lipsa de cultura, il luau pe Decebal drept Tudor Vladimirescu ori chiar drept Arhanghelul Mihail, iar pe Traian drept Irod... Din dorinta de a-si reprezenta cat mai bine specialitatea, unii dintre sefii de corporatii au atins ridicolul si chiar kitsch-ul, prin alegerea unor simboluri mult prea elocvente. Astfel, carul bauturilor gazoase era anuntat de o baniera albastra cu un sifon pe ea, purtata de o garda de onoare ai carei membri aveau drept cocarda la caciula de plaiesi... un cap de sifon; tot capete de sifon ornamentau si carul pe care se afla Zeita Hebe langa un havuz din care tasnea apa minerala.

Ca o incununare a acestei alegorii ce impletea mitologia cu realitatea prozaica, in fata carului mergea o coloana inalta formata din... sifoane. Grotescul a fost atins, insa, de cei care au aranjat carul sapunarilor si lumanararilor: „Pe un car sustinut si impodobit numai cu podoabe de sapun, se afla in picioare, in marime naturala, avand mana stanga asezata pe sabie iar la picioare semiluna si un fes, statua Majestatii Sale Regele, facuta cu totul din glicerina, de culoare inchisa, iar lenta si epoletele de culoare deosebita.“ Carele alegorice au fost fotografiate de Carol Szathmari, ajutat de confratele A.D. Reiser. Dar, cum ziua a fost ploioasa, imaginile au iesit palide, asa ca Szathmari a realizat dupa ele cromolitografii, care au fost legate intr-un album elegant. Anul incoronarii a fost cel mai bun an al Romaniei epocii moderne.

de Dr. Adrian-Silvan Ionescu, critic si istoric de arta

De la agonia Razboiului Mondial, la extazul Unirii

1918 poate fi socotit unul dintre cei mai buni ani din istoria Romaniei nu pentru ca asa ne spun decenii intregi de istoriografie triumfalista, ci pentru ca reprezinta, condensat in 365 de zile, drumul romanilor de la agonia mizeriei unui razboi pregatit deficitar, la extazul unei uniri dorite pe plan intern, dar la realizarea careia conjunctura internationala a avut un rol deloc de neglijat.

La 1 ianuarie 1918, nimic nu anunta faptul ca anul ce tocmai incepuse avea sa fie unul dintre cei mai fasti din istoria Romaniei. Intrata in primul Razboi Mondial in august 1916, dupa negocieri indelungate cu puterile Antantei, Romania avea sa incerce curand gustul amar al infrangerilor militare, dublat de trauma produsa de ocupatia straina instaurata pe o mare parte din teritoriul sau. Infrangerea umilitoare de la Turtucaia, care a produs mii de victime in randul soldatilor romani, a relevat precaritatea pregatirii razboiului si, impreuna cu anxietatea publica generata de ocupatia Puterilor Centrale, a dat nastere unui sentiment general de dispret fata de clasa politica. Moralul national, partial refacut de victoriile din vara anului 1917 de la Marasti, Marasesti si Oituz, a fost apoi afectat de evolutiile politice interne din Rusia, care au slabit considerabil pozitia Romaniei pe Frontul de Rasarit. In aceste conditii, numirea generalului Averescu in fruntea unui nou guvern la sfarsitul lui ianuarie 1918 nu avea decat rolul de a aduce in fata Puterilor Centrale o figura respectabila, pentru o pace cat mai favorabila.



Esecul in negocieri al acestei guvernari, care a durat mai putin de o luna, arata fara indoiala gravitatea situatiei in care ajunsese tara, iar aducerea la putere a conservatorului filogerman Alexandru Marghiloman, agreat de Puterile Centrale, a demostrat ca doar apelul la solutii-limita mai putea salva ceva in acel moment. Punctul de varf al agoniei nationale din 1918 a fost reprezentat de semnarea Pacii de la Bucuresti, pe data de 24 aprilie/7 mai, pace care consemna grele pierderi teritoriale si marca, pentru Romania, sfarsitul umilitor al razboiului. Armand Calinescu rememora mai tarziu aceasta situatie in insemnarile sale, scriind ca: „Populatiunea se resemna, insa, in nadejdea bine intemeiata ca situatia creata nu era decat un provizorat si ca victoria sigura a aliatilor avea sa ne mantuie de acest regim nefast.” Intr-adevar, situatia politica externa avea sa influenteze in mod determinant transformarea anului 1918 dintr-unul ce se anunta tragic, intr-unul de remarcabil succes pentru Romania.

Daca evenimentele din Rusia de dupa revolutia bolsevica au subminat ireversibil pozitia Romaniei pe Frontul de Est, ele au permis totodata unor teritorii precum Basarabia sa isi gandeasca viitorul in termeni noi. Astfel, dupa cateva luni de evolutii politice, militare si diplomatice tensionate, Sfatul Tarii intrunit la Chisinau a proclamat, la 27 martie, unirea conditionata cu Romania. In contextul unei eventuale victorii a Puterilor Centrale in razboi, Basarabia parea ca va fi singura provincie locuita de romani care se va alatura tarii. Insa cursul razboiului a devenit favorabil, mai ales din vara lui 1918, Antantei, provocand in cele din urma infrangerea Puterilor Centrale si destramarea Imperiului Austro-Ungar. In acest context, elita romaneasca din Transilvania si Bucovina s-a alaturat celorlalte elite ale nationalitatilor din imperiu in a-si promova propriile proiecte politice. Astfel, Bucovina (la 28 noiembrie, conform hotararii Congresului General al Bucovinei) si Transilvania (la 1 decembrie, in urma Marii Adunari Nationale de la Alba Iulia) decid unirea cu Romania, incheind fericit un an ce nu incepuse deloc glorios.



Am insistat asupra nereusitelor din prima parte a anului 1918 tocmai pentru ca ele evidentiaza si mai clar motivul pentru care 1918 este unul din cei mai buni ani din istoria Romaniei. Aceeasi clasa politica responsabila pentru dezastrul din 1916 reuseste sa gaseasca, intr-un context extern devenit subit favorabil fara aportul ei, resursele interne pentru a indrepta raul si a intoarce in avantajul tarii o situatie ce parea ireversibil compromisa. Nu putem neglija aici rolul unor lideri politici precum Ionel Bratianu, Iuliu Maniu, Iancu Flondor sau Pantelimon Halippa, la fel cum nu trebuie ignorat sprijinul popular pentru proiectul unificator. Elita politica din Romania si din provinciile locuite de romani a stiut sa isi asume riscul si sa profite de un context international si regional devenit, spre sfarsitul razboiului, prielnic. Avand in vedere cat de dificila si de fluida a fost conjunctura in care s-a realizat Unirea, discursul istoriografic triumfalist care i-a urmat ar trebui privit critic si contextualizat, fara insa a diminua importanta in sine a actului.

Fie ca vedem in Unirea de la 1918 concluzia fireasca a unui proiect national romanesc, fie ca o consideram un act produs de o conjunctura favorabila, importanta sa pentru evolutia ulterioara a Romaniei este deosebita
. Romania Mare, produsul direct al anului 1918, ne ofera niste coordonate cu totul diferite de ale realitatilor de pana la 1914. Prin unirea cu celelalte provincii, teritoriul Romaniei s-a marit substantial, iar sub aspect demografic transformarea a fost la fel de pronuntata. Astfel, in vreme ce recensamantul general al populatiei din 19 decembrie 1912 consemna 7.248.061 de locuitori, cel din anul 1930, singurul realizat in perioada interbelica, indica pentru Romania Mare o populatie de 18.052.896 locuitori.



Daca 1918 constituie finalul unui proces de transformari teritoriale faste pentru romani, tot el ofera si inceputul unor provocari fara precedent pentru statul nou-format. Integrarea deplina si fara discrepante a noilor provincii, politica fata de minoritatile etnice intrate in numar insemnat in componenta demografica a tarii, precum si necesitatea unor mari reforme conforme cu spiritul timpului (agrara, electorala) aveau sa constituie provocari carora clasa politica interbelica nu a reusit intotdeauna sa le gaseasca raspunsuri potrivite.

de Valentin Sandulescu, istoric

Cine a pierdut pariul?

Ca istoric al stiintei, retin perioada octombrie 1919 – octombrie 1920 drept una dintre cele mai rodnice din trecutul cultural romanesc. Cu cateva luni mai inainte, prin ianuarie 1919, in fostul Kolozsvár craiesc (pe care romanii il numeau, cu obstinatie, Cluj, iar anticii Napoca) s-a raspandit zvonul ca aici va lua nastere o universitate in limba „olaha“. „Fiti seriosi, a zambit rectorul maghiar al vechii institutii universitare. Pun pariu ca asa ceva nu se va intampla.“

„Si daca totusi?...“ a staruit decanul de la Medicina, cunoscutul internist Zsigmond Puryesz. „Exclus! Romanii nu sunt capabili de asa ceva. Nu au si nu vor avea niciodata oamenii de valoare necesari. Pe dumneata, de pilda, cine te-ar putea inlocui?“ „Am un asistent foarte bun, Iuliu Hatieganu.“ „Nu… nu! l-a asigurat rectorul. Romanii, clar, au un singur destin, chiar daca sunt scoliti la Budapesta ori la Viena: sa ramana pe locul secund, adica subalterni. De altfel, in cateva luni vom scapa de trupele de ocupatie ale Bucurestiului.“ Rectorul de la Kolozsvár a pierdut, insa, pariul. In 12 mai 1919, la Cluj, o comisie a Consiliului Dirigent, condusa de Onisifor Ghibu, a preluat vechea universitate. Nimeni nu a dorit sa-i indeparteze pe profesorii maghiari, unii dintre ei personalitati culturale de valoare. Li s-a cerut doar sa depuna, cum era uzanta, un juramant de loialitate statului roman. Din pacate, cei mai multi, in frunte cu rectorul, au refuzat si au migrat in corpore la Universitatea din Debrecen.

Erau inca vremuri tulburi. Abia se sfarsisera confruntarile sangeroase dintre romanii transilvaneni si nationalistii maghiari si secui ce se voiau inclusi in noul stat ungar proclamat in 1919 (21 martie), stat care, in acel moment, era „republica sovietica maghiara“ si era condus de Bela Kuhn. Transilvania nu se unise institutional cu tara, viata politica si sociala fiind condusa de Consiliul Dirigent. De aici si sperantele universitarilor unguri din Cluj ca acest inceput de uniune nationala romaneasca va esua, iar cultura transilvana va ramane predominant maghiara. Cum sa faci o universitate romaneasca? Si ce prestigiu stiintific, ce carte de vizita puteau prezenta Europei cei cativa juni licentiati romani care aspirau la catedre? Culmea: mai toti erau scoliti la Budapesta sau in alte orase din Imperiul Habsburgic. Si totusi, rectorul de la Kolozsvár a pierdut pariul.



Un val de entuziasm si solidaritate romaneasca, din pacate prea modeste azi, a cuprins nu numai Transilvania, dar si Vechiul Regat, cum i se spunea la Cluj patriei-mama. Oamenii de cultura ai vremii de la Bucuresti si Iasi au inteles rapid ca, daca nu le sar in ajutor fratilor din Transilvania, hecatomba de jertfe de pe front va intra in istorie ca tragic inutila. Raspunsul intelectualilor romani dat celor care au dezertat de langa ai lor, plecand in corpore la Debrecen, a fost ferm: Da, va exista o universitate romaneasca la Cluj si nu una formala, statuata pe criterii nationale sau vremelnic politice, ci un adevarat focar de cultura europeana, care sa dea nastere la idei originale, la descoperiri stiintifice de prim rang.

Universitatea Daciei Superioare (numita ulterior Universitatea Regele Ferdinand I), infiintata in 12 septembrie 1919, isi deschidea oficial cursurile pe 2 februarie 1920, in prezenta regelui Romaniei, a membrilor guvernului, a numerosi diplomati si invitati de peste hotare (oameni politici, scriitori, filosofi, oameni de stiinta s.a.). Primul rector, filologul Sextil Puscariu, membru al Academiei Romane, venea de la Universitatea din Cernauti si era bine cunoscut, mai ales in lumea spiritualitatii germane. El publicase la Leipzig, Viena si Paris articole si carti de dialectologie a limbilor romanice. In acelasi domeniu al stiintelor umaniste il secondau latinistul Vasile Bogrea, psihologul Florian Stefanescu-Goanga, cunoscutul arheolog si filosof Vasile Parvan, istoricul literar Gh. Bogdan Duica, s.a. Chimia era reprezentata de Gh. Spacu, bine apreciat in Europa vremii pentru introducerea unor metode originale de analiza cantitativa si calitativa. La stiintele naturale urca la catedra Emil Racovita, creatorul biospeologiei, primul dintre savantii lumii care explorase fauna de la Polul Sud. Alaturi de el s-a aflat dintru inceput botanistul Alexandru Borza – creator, cativa ani mai tarziu, al Gradinii Botanice si cercetator al florei din statul New York (Yellowstone).



La transformarea vechii universitati clujene dintr-o institutie provinciala intr-una de faima europeana au contribuit si medicii. In jurul primului decan, Iuliu Hatieganu, s-au strans mai intai cativa ardeleni: igienistul si bacteriologul Iuliu Moldovan, fost colonel-medic in armata lui Franz Josef, care lucrase ani buni alaturi de Stanislas Prowazek, descoperitorul inframicrobului tifosului exantematic (Rickettsia prowazeki); internistul Ioan Goia; dermatologul Coriolan Tataru; stomatologul Gheorghe Bilascu, profesor la Universitatea din Budapesta s.a. Apoi, din Vechiul Regat au venit la Cluj universitarii bucuresteni Iacob Iacobovici (chirurg), Victor Papilian (anatomist), Dimitrie Michail (oftalmolog), Constantin Urechia (neurolog, care lucrase la celebrul spital parizian Salpêtrière), Ion Predescu-Rion (ORL-ist), Cristea Grigoriu (obstetrician), Ioan Nitescu (fiziolog), Titu Vasiliu (anatomo-patolog), Dimitrie Negru (radiolog). Curand, insusi Victor Babes (elev al lui Robert Koch), autorul primului tratat de bacteriologie medicala aparut pe glob si precursor al descoperirii antibioticelor, a venit sa ilustreze invatamantul medical clujean. De la Institutul Pasteur din Paris, a raspuns apelului Constantin Levaditi, pionier pe plan mondial al cercetarii virusologiei, descoperitor al agentului infectios al paraliziei infantile si inventator al tratamentului sifilisului cu preparate de bismut.

Ce mai putea sa spuna, la inceputul lui 1922, fostul rector maghiar de la Cluj? Doar sa recunoasca faptul ca pierduse pariul cu istoria si ca, de atunci inainte, vrand-nevrand, datora universitatii romanesti de la Cluj respect si admiratie. Tot astfel cum noi, romanii, numind in prezent aceasta universitate Babes-Bolyai, aducem prinos de cinstire marelui matematician maghiar din secolul al XIX-lea.

de Prof. dr. Radu Iftimovici, laureat UNESCO

 

_______________________________________

In perioada 4-8 mai, DESCOPERA.ro iti ofera "Saptamana Regalitatii", un serial de articole dedicate Majestatilor Sale Regale Carol I si Ferdinand I, regii care au modernizat si intregit Romania. Vino maine pentru un nou episod dedicat Regelui de Otel, Carol I, cel mai longeviv conducator al tarii noastre, Principele care a castigat independenta Romaniei si a transformat tara intr-un regat de secol XX.

Urmareste vineri, 8 mai, numai pe DESCOPERA.ro, un interviu in exclusivitate cu cel mai iubit regizor roman, Sergiu Nicolaescu, despre cel mai recent film al sau.

Afla detalii despre lansare!

Castiga acum invitatii duble la filmul Carol I!