Home » Cultura » Top 10 – Cele mai ciudate meserii din istorie

Top 10 – Cele mai ciudate meserii din istorie

Autor: Nicu Parlog 04.28.2010
Rari sunt privilegiatii sortii care pot declara oricand, la orice ora si cu mana solemn asezata pe inima, ca sunt pe deplin multumiti si impliniti de serviciul sau cariera lor. Marea majoritate a furnicilor truditoare la program zinic, din Romania sau orice alt loc din lume, sunt departe de a fi fericite cu serviciul lor. Si au motive cu adevarat intemeiate. Cu toate acestea, ambele categorii de “oameni ai muncii” sunt invitati sa-si arunce privirele pe urmatorul clasament. Dupa parcurgerea acestuia, sunt sigur ca vor urma clipe lungi de reflectie asupra prezentului, viitorului si chiar al rostului omului pe pamant...

10. Miner in minele de
argint

In secolele trecute, argintul era mult mai pretuit si mai cautat
decat este in prezent. Fascinatia pentru metalul alb din care erau
faurite, candva, monede, ornamente pentru arme si mobilier sau
cupe, potire si vase, era una deosebita. Meseria de miner in minele
de argint de odinioara, nu pare la prima vedere o ocupatie
scabroasa, umilitoare, murdara sau periculoasa. Cu toate acestea,
lipsa uneltelor mecanizate transforma cautarea argintului
intr-o indeletnicire de care ar fugi orice individ din secolul
nostru.

Minerii sapau direct cu tarnacoapele si scoteau minereul amestecat
cu pamant in saci. Afara, copii, care erau selectati in prealabil
dupa criteriul mainilor mici si abile, erau pusi sa scormoneasca
mormanele de steril cu mainile goale pana gaseau fragmentele infime
de argint. In Antichitate, durata medie de viata pentru
copiii pusi sa muncesca in mine, era de doar 3 luni de zile de la
inceperea acestei activitati
. Fapt care nu-i deranja deloc
pe romani, de exemplu, deoarece atat adultii, cat si copii
respectivi erau sclavi.

Baieteii cu varste cuprinse intre 4 si 7 ani erau coborati cu
franghii in cele mai inguste si inaccesibile crevase, unde trebuiau
sa culeaga sterilul cu degetele. Caldura si aerul irespirabil
duceau la decese zilnice. Mortalitatea era amplificata de gazele
otravitoare care sunt asociate locurilor unde se gasesc depozitele
de minereu de argint.


9. Stercorariul – colector de excremente

Roma Antica era celebra pentru sistemele sale complicate de
canalizare; cu toate acestea, in ciuda metodelor avansate (pentru
acea vreme) prin care se evacuau excrementele locuitorilor Cetatii
Eterne, multi romani nu aveau acces la ele deoarece fie locuiau pe
colinele unde nu se putea face canalizare, fie erau prea saraci
pentru a plati serviciul sanitar. Chiar si cei care isi permiteau
canalizare personala, nu o alegeau intotdeauna cu bucurie, deoarece
experienta demonstrase ca labirintul de galerii adapostea cohorte
de sobolani, iar mirosul fecalelor care balteau sub casa
cetateanului Romei era deopotriva insuportabil si persistent.

Intr-o astfel de situatie, solutia venea sub forma lui
stercorarius, primul „cacanar” patentat in istorie. Slujba acestuia
era aceea de a bate de doua ori pe zi la usa cetatenilor, cu scopul
de a colecta intr-o galeata mare, fecalele produse de acestia in
ziua respectiva
. Dupa efectuarea scarbosului troc,
stercorariul isi conducea linistit caruta ticsita cu butoaie
doldora de excremente spre periferia Romei. Acolo, la portile
orasului, stercorariul era asteptat de taranii din imprejurimi care
cumparau excrementele la pret bun pentru a le folosi apoi drept
ingrasaminte pe deplin organice pentru culturile lor de legume si
cereale.

In ciuda indeletnicirii deloc onorabile pentru standardele noastre,
istoria ne relateaza ca multi erau aceia care se inghesuiau pentru
o slujba de stercorarius, oferindu-se deseori mite substantiale
pentru ocuparea „pestilentialului” post.

8. Urinatores – scufundator
cu vezica… slaba

Tot istoria ne aduce marturii despre o tagma demult disparuta,
aceea a urinatorilor. Acestia erau, la origine, scufundatori la
adancime mare, in apele care scaldau orasul Ostia. Scufundatorii se
echipau cu un vas umplut cu aer si atasat la centura pentru a se
alimenta in timpul plonjarii in adancuri; de asemeni, intotdeauna
aveau legate greutati de plumb, pentru a ajunge cat mai repede la
adancimea dorita.

Sarcina lor principala era aceea de a cauta materiale rare de
constructii. Datorita faptului ca scufundatul fara
echipament modern provoaca o presiune imensa in zona abdomenului,
acesti temerari muncitori urinau in mod excesiv, mult mai mult
decat ceilalti oameni
, de unde li s-a tras si numele.
Meseria era foarte riscanta, dar castigurile financiare se
prezentau atat de mari incat multi dintre urinatores deveneau
cetateni influenti ai Romei, dupa momentul in care se
retrageau.

7. Caraus de
lectica

Carausul de lectica era, dupa cum ii spune si numele, un
sclav obligat sa ridice si sa transporte femei de neam nobil sau,
mai tarziu, chiar barbati, in lectica.
Era o slujba
dificila, extrem de solicitanta din punct de vedere fiziv si
periculoasa, care implica, deseori, urcatul si coboratul pe scari
cu lectica pe umeri. Carausii erau obligati sa se imbracace cu
haine pretioase, impodobite cu numeroase ornamente (total
neconcordante unei asemenea activitati), pentru a evidentia si cu
aceasta ocazie luxul si bogatia stapanilor.

Mai tarziu, lecticile au inceput, de asemenea, sa fie
impodobite cu ornamente si echipate cu ferestre, ceea ce le sporea
considerabil greutatea.
Documentele vremii relateaza ca
transportul cu lectica, in ciude emfazei sale, era unul destul de
incomod, multi patricieni si senatori plangandu-se de stari
asemanatoare raului de mare, datorate cel mai probabil leganatului
continuu din timpul deplasarii.

Indeletnicirea a supravietuit pana de curand sub forma unui grup de
oameni care carau pe umeri Papal Sedia Gestatoria (tronul pentru
deplasarea papei). Sedia a fost folosita pentru ultima data in anul
1980, dar tot mai multe voci de la Vatican sustin reintroducerea
sa.

6. Gymnasiarch – ingrijitor
personal pentru atleti

In perioada Greciei Antice, gymnastiarch-ul avea un program de
lucru incarcat in fiecare zi. Era, evident, perioada marilor
intreceri olimpice, cu mii de atleti si razboinici care asudau din
greu. Gymnasiarch-ul trebuia sa unga cu ulei, sa stearga de
transpiratie si murdarie, sa maseze si sa scarpine atletii dupa
epuizantele lupte si sesiuni de ridicat greutati din
gymnasium.

Cu toate ca gymnasiarchia se incadra ca o meserie murdara prin
definitie, pozitia era una foarte cautata, fiind accesibila, in
special, cetatenilor greci bogati. In plus, ocupatia de gymnasiarch
era considerata drept cea mai respectabila indeletnicire
filantropica din orasele-state grecesti. Pentru a te califica,
trebuia sa ai intre 30-60 ani si o posibila clientela bogata. Unul
dintre beneficiile ocupatiei era acela ca purtai tot timpul cu tine
un bat cu care aveai voie sa-i bati serios pe toti adolescentii
care se comportau necuviincios si sfidau regulile din
gymnasium.

5. Cititor si sculptor de
blesteme

Pe vremuri, cand nu exista hartia, blestemele lungi, intortocheate
si teribile, erau scrise pe bucati mari de… plumb. Apoi, placile
de plumb erau fixate, prin intemediul cuielor, in altarele sau pe
peretii templelor. Individul care se ocupa de bizara
misiune trebuia sa stea in fiecare zi in fata templului si sa
retina cu sfintenie toate plangerile si blestemele clientilor sai,
care plateau suma necesara transcrierii grozaviilor in plumbul
moale.

Multe astfel de placi s-au pastrat pana in ziele noastre, prin
urmare avem o imagine a nadufului care rabufnea, deseori, in
activitatea cotidiana a Romei Antice. Iata cateva exemple: „Sa fie
legate toate membrele si tendoanele lui Victorius, vizitiul
ticalosilor de la Echipa Albastra! Caii cu care va concura –
orbeste-i sa nu poata vedea si rasuceste-le sufeltele si inimile sa
nu poata respira”. Sau „Vreau ca ticalosul de Titus, care imi
datoreaza bani de 20 de ani, sa moara in chinuri groaznice. O, voi
Zei ascultati-ma! Tu, Jupiter, fa ca intr-o buna zi acest gunoi sa
se inece la masa sau sa ajunga sclav in arena, iar eu sa vad cum il
sfasie leii in Colosseum!”

4. Organizator de…
orgii

Ei bine, daca astazi avem organizatori de nunti, de evenimente si
nimicuri mondene sau de lansari de mai stiu eu ce, pe vremuri,
oamenii priveau orgia ca pe o sarbatoare indelung
asteptata
, a carei organizare trebuia sa fie ireprosabila.
Poate va imaginati ca individul desemnat pentru tentanta
misune avea o slujba foarte incitanta si „interesanta”.

Maestrul de ceremonii al destrabalarilor trebuia sa se ocupe cu
livrarea mancarurilor, femeilor, muzicii si trupelor de
saltimbanci. Credeti ca era usor? Documente stravechi ne asigura ca
nu…



Planificatorul de orgii trebuia sa depuna eforturi considerabile
pentru gasirea si angajarea unor curtezane care, pe langa faptul ca
era musai sa arate cat mai bine conform standardelor vremii,
trebuiau, in plus, sa nu aiba nici urma de boli venerice
.
Ultima conditie fiind obligatorie si relativ greu de indeplinit. De
asemenea, mancarea si bauturile trebuiau sa exprime luxul si
opulenta gazdei, care nu se uita la bani in cazul unei asemenea
ocazii. Saltimbancii si circarii trebuiau sa fie in plina forma
fizica, fara intinderi musculare sau accidentari mai vechi, care sa
le puna in pericol reprezentatiile.

Pe langa aceste aspecte, organizatorul de orgii nu era bine vazut
de o parte a membrilor societatii, fiind urat de cei de conditii
mai modeste si chiar vanat de gelosii aristocrati din tabere rivale
nobilului care platea orgia. Cel mai faimos organizator de orgii
din Roma Antica a fost Gaius Petronius, cel care a descris ca
nimeni altul depravarea romanilor in lucrarea Satyricon.

3. Clovn la
inmormantari

Ei bine, a existat si asa ceva! Principala obligatie de
serviciu a clovnului funerar era aceea de a se imbraca la
inmormantari cu hainele decedatului, a-i mima gesturile, mersul si
expresiile favorite si a se maimutari in jurul sicriului pentru a
starni rasul rudelor indurate
. Vechii romanii credeau ca
un astfel de obicei va impaca spiritul mortului si va readuce mult
dorita veselie in lumea celor vii.

Cand incepea procesiunea funerara spre cimitir, clovnul staroste
alerga in urma mortului, acompaniat de clovnii ucenici, toti
strambandu-se si ironizandu-l pe cel plecat dintre cei vii. Cei mai
buni clovni funerari erau foarte respectati si pretuiti, unii
dintre ei avand voie chiar sa-i ironizeze pe imparati la
inmormantari. Clovnii macabri erau foarte bine platiti, sursele
istorice afirmand ca aveau castiguri mai mari chiar decat ale
gladiatorilor.

2.
Prastier

Dupa cum ne spune si denumirea, prastierul era un soldat
din Antichitate specializat in folosirea prastiilor de
razboi.
Atat de important era rolul sau incat, spre
exemplu, in armata romana, prastierii reprezentau un aspect
essential al tacticii militare, deoarece prastia era mult mai
eficienta (atat ca distanta, cat si ca pagube provocate inamicilor)
decat sagetile.

Antrenamentul unui prastier de elita incepea inca din copilarie,
intr-un mod extrem de pragmatic. Copilul trebuia sa-si asigure
hrana zilnica cu ajutorul prastiei, altfel fiind condamnat sa moara
de foame. Era o modalitate de antrenament si perfectionare foarte
eficienta, prin care tanarul ajungea un tintas de temut. Un
prastier bun putea arunca cu precizie pietre de pana la 450 grame
greutate, la o distanta de 200 de metri. Din acest motiv,
viata unui prastier era foarte riscanta, la inceputul
oricarei batalii, fortele oponente incercand, in primul rand, sa-si
anihileze concomitent tocmai diviziile de
prastieri.

1. Stergator de funduri
regale

Vrand parca sa ilustreze perfect trista butata „Ce nu face omul
pentru o bucata de paine”, englezii au inventat in trecut
scarbavnica „meserie” a stersului de funduri
incoronate
. Denumit ofical si pompos The Groom of
Stool
, individul respectiv era la origine un fost servitor
exceptional, „ridicat in rang”. Noua sa datorie la locul de munca
era aceea de „a curata anusul regal dupa
defecare”.

In primii ani de domnie ai regelui Henric al VIII-lea,
titlul a fost acordat piticului curtii
, care facea parte
din suita regala si isi petrecea timpul in Private Chamber. Regii
britanici au apelat deseori la pitici care sa-i stearga la fund,
dintr-un ciudat motiv de Lejmajestate: in fata unui om de talie
normala, regele ar fi trebuit sa se aplece pentru a fi sters al
fund. Iar un rege care sa apleaca in fata unui supus de al sau,
chiar si pentru a fi sters al fund, asa ceva nu se putea imagina.
Prin urmare, bietii pitici ajungeau cu manuta direct la fundul
incoronat fara ca regele sa faca umilitorul gest de a se
inclina.

Piticii au avut totusi concurenti seriosi, deoarece postul
de stergator era considerat foarte valoros
. O multime de
fii de ministri, lorzi si generali se imbulzeau pentru „nobila”
cinste. Odraslele aristocratilor din Londra au priceput repede ca
daca stateau in genunchi pentru destestabila operatiune, regele nu
se inclina, iar uzantele curtii nu erau incalcate.

Spre sfarsitul Evului Mediu, urata atributiune a intrat in
indatoririle secretarilor personali ai regilor. Prin natura
gestului intim, acesti secretari ajungeau, in timp, sa discute cele
mai intime probleme cu regele si beneficiau de toate protectia si
sprijinul monarhiei. Groom of the Stool ajunsese, asadar, un inalt
rang social, vanat de multi.

*

CITESTE SI:

*

DESCOPERA LUMEA IN CARE TRAIESTI: