Bokassa – Presedinte. Imparat. Canibal

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Africa a prezentat, de-a lungul istoriei, o stranie fascinatie pentru omul alb, mai ales pentru cei veniti din Europa catolico-reformata. Pentru generatii de politicieni, regi, industriasi si corporatisti europeni, Continentul Negru nu a fost nimic altceva decat un imens rezervor de bogatii naturale, precum lemn scump si rar, diamante, aur, petrol, metale feroase si neferoase si multe altele. De asemenea, mii de maniaci ai vanatorii descindeau din palatele de lorzi, burghezi si bogatasi pentru a ucide splendidele animale africane, ce sfarseau sub forma unor triste trofee atarnate prin camere cu iz aristocratic.

Cat despre bastinasi, acestia aveau sa simta pentru sute de ani lantul greu al sclaviei, cu toate abuzurile inumane care rezulta de aici. Daca cele de mai sus s-au petrecut cu deosebire in asa zisa Epoca Moderna, articulata pe revolutia industriala, dar si pe flagelul colonialismului ridicat la rang de politica de stat, situatia care a dat nastere unui personaj precum Bokassa isi are originea in debandada care a cuprins Africa dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, atunci cand fostele colonii si-au castigat asa-zisa independenta, devenind tristele republici bananiere din Lumea a Treia…

Lumea in care frustrarile populatiilor care doreau peste noapte sa traiasca in conditii de bunastare occidentala, asa cum vazusera la fostii lor stapani germani, englezi, francezi, olandezi sau belgieni, s-au conjugat cu obiceiurile primitive reale ale bastinasului african, ai carui bunici isi mancau dusmanii la cina. Pe acest fond, s-a nascut un conducator precum Jean Bedel Bokassa.

Fara indoiala, Africa a dat si presedinti charismatici si luminati, precum Abdel Nasser sau Lubumba. Dar, intr-o mare de foste capetenii de trib ajunse in functia de presedinte de stat, cele doua personalitati benefice se transforma, vrand-nevrand, in exceptiile de la regula…

Bokassa nu a fost singurul „geniu al raului” african. Africa post-coloniala a dat o serie de tirani cu care s-ar mandri orice regim dictatorial din istoria cunoscuta: nu putem uita ororile produse de Idi Amin (1925-2003, presedintele Ugandei, personaj central al peliculei The Last King of Scotland), Mobutu Sese Seko (1930-1997, liderul Zairului), Robert Mugabe (1924- , tiranul din Zimbabwe) sau, mai nou, Obiang Mbasogo (1942- , ultimul presedinte canibal care se afla inca in exercitiu in Guineea Ecuatoriala).

Totusi, nici unul dintre tartorii enumerati mai sus nu s-a apropiat, nici macar in gluma, de grandomania si performantele sangeros-culinare ale lui Bokassa, presedintele cu coroana al Republicii Centrafricane.

Majoritatea psihologilor si psihiatrilor de astazi, adepti ai teoriei care afirma ca numerosi psihopati ajung la comportamentul deviant din pricina copilariei traumatizante, s-ar erija in cor in avocatii canibalului din jungla, daca i-ar afla povestea…

Micul Bokassa, pe numele sau complet Salah Eddine Ahmed Bokassa, a fost unul dintre cei 12 copii ai lui Mindogon Mgboundolou, seful tribului M’Baka, care vana de secole in bazinul raului Lobaye, in plina inima a imensei paduri ecuatoriale africane, la circa 50 de km de Bangui. Bokassa avea ce sa mosteneasca.

Mindongon era o capetenie tribala dura, ahtiata dupa putere, cu dese accese de sadism violent, batand cu cruzime pe oricine-i cadea pe mana. Seful de trib era angajatul unei companii forestiere franceze si isi mana oamenii cu ciomagul la taiat cat mai mult lemn, pentru propriul sau profit. Intr-o seara, in timp ce se intorcea beat la coliba regala, la urechea sa ajung zvonuri despre incercarile de rebeliune impotriva francezilor, trambitate prin jungla de un anume profet pe nume Karnu.

Ajuns la coliba, administreaza preventiv bataia zilnica lui Bokassa, cel mai neastamparat dintre copii, apoi cade mort de somn. Cand se trezeste, hotareste sa intre el insusi in rebeliune, o idee sfarsita prost. In mai putin de o saptamana este prins, judecat si batut pana la moarte, in sediul politiei din Mbaiki. La aflarea vestii, mama lui Bokassa face o depresie si se sinucide.

Micul Bokassa ramane orfan la varsta de doar 5 ani si intra in grija rudelor. Acestea il inscriu la scoala catolica de pe langa Misiunea Franceza din Mbaiki. Ironizat si umilit de colegi, deoarece era orfan si nu avea niciun tovaras de trib drept coleg, sangerosul ucigas de mai tarziu isi va gasi refugiul in lectura, devenind atat de atasat de manualul de limba franceza scris de un anume profesor Jean Bedel, incat toti ajung sa-l strige cu numele acestuia.

In adolescenta, ajunge sub ocrotirea unui preot catolic, parintele Gruner, care il sprijina sa isi termine studiile din Bangui. Naivul preot spera sa-l convinga pe Jean Bedel sa urmeze, la randul sau, calea preotiei. In schimb, Bokassa excela in doar doua directii: arta culinara si bataia, colegii ajungand sa-i stie de frica. Urmand sfaturile parintelui Gruner si ale bunicului sau M’Balanga, tanarul se inscrie in Armata Franceza.