Bokassa – Presedinte. Imparat. Canibal

Cum ai putea face portretul unui scelerat care isi devora dusmanii (uneori si prietenii) cu garnitura si salata? Cum ai putea fi echidistant fata de situatia in care canibalismul ajunge politica de stat? Cum s-au produs conjuncturile care au permis nasterea unui asemenea fenomen macabru? Cat de mult au suferit victimele celui care se autointitula mandru “Imparatul Canibal”? Cat respect si admiratie mai putem trage de la asa-zisele “regimuri civilizate occidentale” care l-au sprijinit si nu s-au dezis decat tarziu si tardiv de faptele sale monstruoase? La intrebarile de mai sus voi incerca sa raspund in articolul de mai jos.

Copilaria nefericita, eterna scuza...

Africa a prezentat, de-a lungul istoriei, o stranie fascinatie pentru omul alb, mai ales pentru cei veniti din Europa catolico-reformata. Pentru generatii de politicieni, regi, industriasi si corporatisti europeni, Continentul Negru nu a fost nimic altceva decat un imens rezervor de bogatii naturale, precum lemn scump si rar, diamante, aur, petrol, metale feroase si neferoase si multe altele. De asemenea, mii de maniaci ai vanatorii descindeau din palatele de lorzi, burghezi si bogatasi pentru a ucide splendidele animale africane, ce sfarseau sub forma unor triste trofee atarnate prin camere cu iz aristocratic.

Cat despre bastinasi, acestia aveau sa simta pentru sute de ani lantul greu al sclaviei, cu toate abuzurile inumane care rezulta de aici. Daca cele de mai sus s-au petrecut cu deosebire in asa zisa Epoca Moderna, articulata pe revolutia industriala, dar si pe flagelul colonialismului ridicat la rang de politica de stat, situatia care a dat nastere unui personaj precum Bokassa isi are originea in debandada care a cuprins Africa dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, atunci cand fostele colonii si-au castigat asa-zisa independenta, devenind tristele republici bananiere din Lumea a Treia...

Lumea in care frustrarile populatiilor care doreau peste noapte sa traiasca in conditii de bunastare occidentala, asa cum vazusera la fostii lor stapani germani, englezi, francezi, olandezi sau belgieni, s-au conjugat cu obiceiurile primitive reale ale bastinasului african, ai carui bunici isi mancau dusmanii la cina. Pe acest fond, s-a nascut un conducator precum Jean Bedel Bokassa.

Fara indoiala, Africa a dat si presedinti charismatici si luminati, precum Abdel Nasser sau Lubumba. Dar, intr-o mare de foste capetenii de trib ajunse in functia de presedinte de stat, cele doua personalitati benefice se transforma, vrand-nevrand, in exceptiile de la regula...

Bokassa nu a fost singurul "geniu al raului" african. Africa post-coloniala a dat o serie de tirani cu care s-ar mandri orice regim dictatorial din istoria cunoscuta: nu putem uita ororile produse de Idi Amin (1925-2003, presedintele Ugandei, personaj central al peliculei The Last King of Scotland), Mobutu Sese Seko (1930-1997, liderul Zairului), Robert Mugabe (1924- , tiranul din Zimbabwe) sau, mai nou, Obiang Mbasogo (1942- , ultimul presedinte canibal care se afla inca in exercitiu in Guineea Ecuatoriala).

Totusi, nici unul dintre tartorii enumerati mai sus nu s-a apropiat, nici macar in gluma, de grandomania si performantele sangeros-culinare ale lui Bokassa, presedintele cu coroana al Republicii Centrafricane.

Majoritatea psihologilor si psihiatrilor de astazi, adepti ai teoriei care afirma ca numerosi psihopati ajung la comportamentul deviant din pricina copilariei traumatizante, s-ar erija in cor in avocatii canibalului din jungla, daca i-ar afla povestea...

Micul Bokassa, pe numele sau complet Salah Eddine Ahmed Bokassa, a fost unul dintre cei 12 copii ai lui Mindogon Mgboundolou, seful tribului M'Baka, care vana de secole in bazinul raului Lobaye, in plina inima a imensei paduri ecuatoriale africane, la circa 50 de km de Bangui. Bokassa avea ce sa mosteneasca.

Mindongon era o capetenie tribala dura, ahtiata dupa putere, cu dese accese de sadism violent, batand cu cruzime pe oricine-i cadea pe mana. Seful de trib era angajatul unei companii forestiere franceze si isi mana oamenii cu ciomagul la taiat cat mai mult lemn, pentru propriul sau profit. Intr-o seara, in timp ce se intorcea beat la coliba regala, la urechea sa ajung zvonuri despre incercarile de rebeliune impotriva francezilor, trambitate prin jungla de un anume profet pe nume Karnu.

Ajuns la coliba, administreaza preventiv bataia zilnica lui Bokassa, cel mai neastamparat dintre copii, apoi cade mort de somn. Cand se trezeste, hotareste sa intre el insusi in rebeliune, o idee sfarsita prost. In mai putin de o saptamana este prins, judecat si batut pana la moarte, in sediul politiei din Mbaiki. La aflarea vestii, mama lui Bokassa face o depresie si se sinucide.

Micul Bokassa ramane orfan la varsta de doar 5 ani si intra in grija rudelor. Acestea il inscriu la scoala catolica de pe langa Misiunea Franceza din Mbaiki. Ironizat si umilit de colegi, deoarece era orfan si nu avea niciun tovaras de trib drept coleg, sangerosul ucigas de mai tarziu isi va gasi refugiul in lectura, devenind atat de atasat de manualul de limba franceza scris de un anume profesor Jean Bedel, incat toti ajung sa-l strige cu numele acestuia.

In adolescenta, ajunge sub ocrotirea unui preot catolic, parintele Gruner, care il sprijina sa isi termine studiile din Bangui. Naivul preot spera sa-l convinga pe Jean Bedel sa urmeze, la randul sau, calea preotiei. In schimb, Bokassa excela in doar doua directii: arta culinara si bataia, colegii ajungand sa-i stie de frica. Urmand sfaturile parintelui Gruner si ale bunicului sau M'Balanga, tanarul se inscrie in Armata Franceza.

Golanul care a dat lovitura de stat

Ajuns in randurile armatei Frantei, Bokassa devine caporal in anul 1940, pentru ca un an mai tarziu sa ajunga sergent. Participa la al doilea Razboi Mondial, luptand pe teritoriul Germaniei naziste, unde se distinge datorita bravurii si cruzimii sale native. Dupa incheierea razboiului, alege sa raman in continuare in armata, iar superiorii sai decid sa-l trimita la specializare in radiogoniometrie. Devenit expert in transmisiuni, Bokassa este detasat in primul razboi din Indochina, unde, in anul 1953, este decorat cu Croix de Guerre. Se casatoreste cu o bastinasa vietnameza, N'guyen Thi Hue, cu care are o fetita. Copilul din jungla era pe cai mari.

In anul 1956 este avansat la gradul de locotenent, peste 5 ani devine capitan, iar in 1962 paraseste armata franceza, pentru a deveni comandant de batalion in armata proaspetei Republici Centrafricane, fosta colonie a Africii Ecuatoriale Franceze. Spre surpriza sa, primul presedinte al tarii este ales nimeni altul decat varul sau, David Dacko. Pe baza nepotismului care era politica nationala intr-o astfel de asociatie de triburi cu pretentii de stat modent, Bokassa avanseaza rapid in cariera, beneficiind de sprijinul lui Dacko (foto, jos), care dorea la randul sau sa-si consolideze puterea avandu-l drept sef al armatei nationale pe un membru al tribului sau.

Serviciile secrete centrafricane stiau cu cine au de-a face, dar rapoartele trimise presedintelui Dacko cu privire la posibilitatea de a fi rasturnat de la putere de chiar varul sau, il amuza pe presedinte, care, in ignoranta sa, credea ca "Bokassa vrea doar sa adune cat mai multe medalii, iar ca individ este mult prea batut in cap pentru a se gandi la o lovitura de stat". Totusi, la insistentele fidelilor sai, Dacko creeaza un corp de protectie personala, format din 620 oameni care vegheau zi si noapte la siguranta sa.

Economia tarii stagna, birocratia si anarhia erau in floare, iar Dacko isi intarea legaturile cu China comunista a lui Mao, fapt care l-a umplut de furie pe Bokassa, depoarece in scolile franceze fusese invatat sa urasca pericolul reprezentat de China comunista si atee la adresa regimurilor occidentale.

Intre timp, coruptia si debandada ating proportii uluitoare, chiar si pentru o tara bananiera, tot mai multi bastinasi ajungand sa creada ca tanarul si ambitiosul Bokassa ar putea fi o partida mai buna decat ruda sa. Trezit in ultima clipa, Dacko decide sa-l trimita pe Jean Bedel la Paris, interzicandu-i mai apoi accesul in tara. Insa, viitorul canibal isi facuse intre timp prieteni sus-pusi in capitala tarii, aliati puternici care exercita presiune asupra presedintelui, Dacko fiind nevoit sa cedeze in cele din urma.

Mai tarziu, Bokassa (foto, jos) se lauda ca insusi Charles de Gaulle i-ar fi transmis lui Dacko "Bokassa trebuie sa se intoarca imediat la postul sau. Nu accept ca tovarasii mei de arme sa fie tratati in acest mod". Evident, mintea de rupea pamantul, presedintele francez neavand niciun amestec in elucubratiile sale.

In realitate, Bokassa mituia in stanga si in dreapta, incercand sa-si cumpere cat mai multi oameni politici, deoarece fortele sale loiale erau mult inferioare celor prezidentiale. Miscarea sa norocoasa a constat in cumpararea capitanului Alexandre Baza, un militar destoinic alaturi de care luptase in Indochina. Profitand de lipsa din capitala a presedintelui, Bokassa cheama pe toti apropiatii lui Dacko la o consfatuire, chipurile depre viitorul tari. Acestia, creduli, intra in sala, unde sunt arestati cu totii. Instantaneu, fortele armate, simtind schimbarea, trec in masa de partea invingatorului. Haituirea, capturarea, deminsionarea fortata si expulzarea din tara a lui Dacko devin detalii care se petrec in decursul unei singure zi. Bokassa ajunge, in sfarsit, presedinte, in stil centrafrican, bineinteles.

Napoleon cel Negru

Vesel si baut bine, prospatul presedinte se indreapta spre Radio-Bangui, singurul post de radio din tara, unde acapareaza microfonul, devenind DJ-ul national numarul 1, chiuind, cantand, razand, spunand bancuri si tinand discursuri oficiale timp de o noapte intreaga. Copilul din jungla era deja contaminat de putere si de celebritate. In primele zile ale regimului sau, Bokassa apare non-stop in public, imbracat in uniforma militara, laudandu-se in fata supusilor cu insignele franceze si demonstrandu-si forta, curajul si virilitatea. Mima si accese de modestie in care isi asigura compatriotii ca va renunta de buna voie la putere de indata ce va eradica comunismul si coruptia, iar economia va fi stabilizata.

In realitate planurile sale oribile! Mare admirator al lui Napoleon Bonaparte, conducatorul de stat provenit dintr-un trib unde inca se practica canibalismul ritual, renunta la functia de presedinte si, in urletele fidelilor, se autoproclama Imparat al tarii re-botezata Imperiul Centrafrican. Isi comanda un costum napolenian de epoca si, din acel moment, iese in public aproape intotdeauna purtand pe cap, cu mare mandrie, tricornul napolenian ornat cu pene de strut si cu osul unui dusman servit la masa in chiar seara victoriei.

Spre deosebire de suveranul european, un afemeiat celebru, dar care s-a limitat la o singura mare iubire, Josephine, emulul sau din inima Africii isi trage, pentru inceput, 17 sotii oficiale, peste care o pune sefa pe favorita sa, Catherine Sola, singura care sta la dreapta sa in momentul incoronarii. Bokassa a intretinut relatii sexuale cu mii de femei cu care a avut nenumarati copii.

Proaspatul imparat si-a ordonat o ceremonie de incoronare fastuoasa, care a costat peste 20 de milioane de dolari, o suma exorbitanta pentru acele timpuri, si mai ales tinand cont de faptul ca visul sau nebun era suportat de o tara din lumea a treia unde salariul anual al unui bastinas (norocos sa aiba serviciu) era de cel mult 120 $. Dar ce importanta avea asta pentru Jean Bedel Bokassa, un adevarat « self made man », care tocmai ajunsese din orfan proaspat imparat? Nebunia sa era la apogeu!

Bokassa comanda celebrului bijutier parizian Claude Bertrand o coroana regala din aur in valoare de 5 milioane $ garnisita cu diamante, dintre care cel mai mare avea 58 carate. Imparatul negru era infasurat in mantii din blana de leopard si statea pe un tron faurit din aur masiv, care cantarea nu mai putinde 2 tone. Avea 98 de limuzine luxoase Rolls Royce si era un mare admirator al cailor de rasa, cumparand o herghelie de 130 de exemplare de puri sange arabi. Oaspetii de la incoronare s-au delectat cu 65.000 de sticle din cea mai scumpa sampanie, serviti fiind de o armata de chelneri inchiriati din Paris si incantati de o orchestra de 120 de virtuosi adusi din Austria pentru a interpreta muzica clasica si valsuri in adancul junglei. Opulentul si irealul eveniment a fost produs si realizat de faimosul antreprenor si decorator francez Jean Pierre Dupont.

Musca-voi carne din dusman. Are gust bun! Mai vreau.

Pentru poporul sau va urma, insa, o perioada negra, mult prea negra chiar pentru Africa. Bokassa instaureaza un regim de fier, dand o serie de legi absurde si crude: toti cetatenii intre 18 si 55 ani trebuiau sa prezinte dovada ca au o slujba. Daca nu isi gaseau de lucru, cea ce era foarte posibil intr-o tara extrem de saraca si fara administratie, Bokassa ii condamna pe loc la moarte. Cersetoria este intersiza, toti milogii fiind vanati sistematic de brigazile imperiale, indesati in camioane si aruncati la crocodili (tortionarii lui Bokassa se scuzau pe motiv ca era prea cald sa le sape gropi). Pana si ritmurile de tam-tam ale tobelor, singura distractie a triburilor sunt interzise pe timpul noptii.

Noul "Napoleon" instituie o asa-zisa "brigada a moralitatii" care batea barurile si locurile de dans, pedepsindu-i pe "depravati" (in realitate, membrii brigadelor erau responsabili de miii de violuri si batai administrate dupa propriul chef). Bokassa, in paranoia sa, se considera, de fapt, un mare vizionar reformator. Interzice vanzarea oficiala a femeilor, poligamia (pentru supusi) si circumcizia feminina, instituind in schimb un regim de teroare unic in lume. Le permite, astfel, celor din tribul sau, care-i erau credinciosi pana la moarte, sa-si continuie practicile canibale prin care consumau, in mod ritualic, carnea dusmanilor.

Nu renunta nici el la traditia canibalismului. Isi comanda din Franta un frigider imens pe care il umple cu carnea oponentilor, din care se ospata deseori. Cand tiranul canibal a fugit din tara, fortele oponente au descoperit instalatia frigorifica intr-unul dintre palate. Imaginile cu frigiderul ticsit cu cadavre umane congelate au facut inconjurul lumii, fiind preluate de toate agentiile de presa.

Gurile rele aduc aminte despre o situatie putin cunoscuta. Bokassa se imprieteneste cu Ceausescu si ne viziteaza tara, in 1973. La Bucuresti, imparatului-canibal i-a solicitat dictatorului roman doua dansatoare romance, care i-ar fi cazut cu tronc. Ceausescu le-a trimis pe fete cu avionul, cadou din partea sa pentru "prietenul Bokassa". Rudele acestora nu au mai aflat nimic despre ele. De asemenea, Bokassa a avut si o sotie romanca, Gabriela Dramba, pe care a cunoscut-o in 1975. Imparatul-african a cerut-o de sotie chiar de la Nicolae Ceausescu, care ar fi obtinut in schimbul ei 10% din profitul minelor de diamante de pe teritoriul Africii Centrale.

Bokassa isi continua nestingherit periplul canibal prin propria tara. Dupa fuga sa, Philippe Lengis, bucatarul sef al imparatului, declara ca a fost fortat de nenumarate ori sa gatesca fripturi sau feluri de mancare locala care contineau carne de om. Lengis, de fapt a innebunit dupa ce a fost salvat din iadul lui Bokassa, ferindu-se sa mai consume orice fel de carne, fie ea de peste sau pasare, pana la sfarsitul zilelor sale. Este un eveniment cunoscut acela ca, in timpul unei sedinte de consiliu regal, Bokassa s-a enervat atat de tare pe un ministru, incat nefericitul a fost scos de urgenta din sala de garzile imperiale, executat, jupuit si gatit, carnea sa fiind oferita celorlati ministri ingroziti. De frica, acestia si-au mancat fostul coleg laolata cu imparatul care, gratie titlului, primise portia cea mai mare.

Intr-un final, poporul are o tentativa serioasa de rebeliune, iar regimul este zguduit: oamenii iau cu asalt cladirile oficiale. Mort de frica, Bokassa actioneaza cu o cruzime de care nu a fost capabil niciun alt dictator din istorie. Ordona oamenilor sai raiduri in satele rasculatior si le rapeste copii. Oamenii cedeaza. Nu si Bokassa care, in diavolismul sau, ordona sa-i fie adusi 30 de copii in palatul din Bangui. Micutii sunt intinsi pe pamant, iar imparatul beat de bucuria victoriei ordona soferului personal sa treaca peste copii cu masina sa blindata. Soferul, ingrozit, refuza. Bokassa, turbat, il impusca pe loc si se urca el insusi la volan dupa care trece inainte-inapoi peste trupuri, pana cand nu se mai aude niciun scancet. Putin mai tarziu, ia avionul si se duce in Libia, unde se imprieteneste atat de bine cu Muammar al-Gadaffi, incat se converteste la Islam si devine un suporter fidel al acestuia

In fata celorlati sefi de state, Bokassa se straduia sa se poarte ca un spirit nobil si bine crescut. Aici avem parte de o dubla de ipocrizie ridicata la rang de politica internationala. Marile puteri occidentale stiau foarte bine ce se intampla in inima Africii. Serviciile secrete le tineau la curent cu ororile pastorite de Jean Bedel, dar tentatia banului era prea mare! Pentru ca subsolul Republicii Centrafricane era foate bogat in resurse minerale valoroase, uraniu si diamante, unele tari, precum Franta sau Statele Unite ale Americii, l-au sprijinit pe Bokassa si au facut afaceri grase cu el.

Nu mai departe de anul 1975, presedintele francez Valery Giscard se autodeclara « prieten si membru de familie al lui Bokassa ». Pe atunci, Franta oferea fostei sale colonii sprijin militar si financiar, in schimbul carora Bokassa se revansa daruindu-i presedintelui francez partide lungi de vanatoare si lasandu-i pe francezi sa exploateze uraniul - element vital energiei nucleare produsa in Franta, precum si programului de inarmare a NATO, in plin Razboi Rece.

Al 13-lea Apostol...

Daca ororile lui Bokassa nu i-au impresionat prea mult pe puternicii lumii, trecerea lui Napoleon cel Negru la Islam si prietenia cu Gadaffi starnesc neliniste in cancelariile occidentale. Jean Bedel, cu coada intre picioare, revine la Paris, unde se intoarce "oficial" in sanul Bisericii Catolice, se leapada in public de Gadaffi si se declara prieten al regimurilor occidentale. Totusi, revolta din Bangui si oribilele bai de sange nu raman, la nesfarsit, fara ecou. Francezii se hotarasc sa-i pecetuiasca soarta. In plus, intoarcerea pe tron a lui Dacko nu ar fi avut cum sa le ameninte interesele economice din zona, ba dimpotriva!

Caderea tiranului se produce in momentul in care acesta nu se astampara si face o noua vizita in Libia. In acel moment, trupele celebrei Legiuni Straine primesc unda verde si lanseaza "Operatiunea Barracuda" in urma careia capitala Bangui este ocupata, iar David Dacko redevine presedinte al Republicii Centrafricane, dupa 13 ani de infern.

Bokassa se refugiaza, pentru 4 ani, in Coasta de Fildes. Dupa acest moment, isi gaseste adapost chiar intr-un castel din Franta (avea o resedinta la Hadrincourt si cetatenie franceza, deoarece servise in Legiunea Straina), ajungand sa se imprieteneasca la catarma cu membrii partidului ultra nationalist Frontul National (sa mai ziceti ca omul nu este o fiinta absurda).

Nostalgia nu-i da pace si vrea sa-si revada tara, ascultand sfaturile "intelepte" ale noilor sai prieteni, care il asigura ca toti centrafricanii il asteapta asa cum l-au asteptat odinioara francezii pe Napoleon sa revina din Insula Elba. Indeajuns de nebun sa se intoarca in propria tara, Bokassa era convins ca fostii sai supusi il vor astepta cu covorul rosu. In realitate, in anul 1980 fusese judecat in lipsa pentru genocid. Evident, a fost gasit vinovat si condamant, in lipsa, la moarte.

Este prins de compatriotii sai in anul 1986 pentru a fi judecat, din nou, pentru crime si canibalism. Este condamnat la spanzuratoare, dar sentinta sa este comutata la 20 de ani de inchisoare, de noul presedinte centrafrican, Andre Kolingba, care in trecut fusese bodyguardul sau cel mai fidel. Tiranul profita de o amnistie generala in anul 1996 si este din nou liber. In lunecarea sa in abisurile nebuniei malefice, se autoproclama cel de-al 13-lea Apostol si pretinde ca s-a intalnit, in secret, cu Papa Ioan Paul al II-lea, care s-a inchinat in fata lui si i-a sarutat mana. Are in plan o noua aventura "imperiala" insa soarta nu mai tine cu el. Monstrul cu chip de om moare pe data de 3 noiembrie 1996, la varsta de 75 ani. A lasat in urma sa 17 neveste, 55 copii recunoscti si, dupa unele surse, peste 2.400 de copii "neoficiali"...

DESCOPERA LUMEA IN CARE TRAIESTI!

• 50 de lucruri pe care nu le stiai despre Hawaii
• Cele mai bizare muzee ale lumii
• Cele mai frumoase insule ale lumii (FOTO)