Cati suntem, totusi?

 Altii, cu o imaginatie mai luxurianta, sustin ca in statele din jurul Romaniei si in diaspora ar vietui cel putin tot atatia romani cati vietuiesc in interiorul tarii. E simplu sa dai cifre „din burta“. Cand un copil prodigios din China a fost intrebat cate fire de par are in cap imparatul, acesta a debitat o cifra exorbitanta, constient ca nimeni nu o va putea confirma, dar nici infirma.

Dar sa privim lucrurile mai de aproape. Cand vorbim de configuratia numerica a conglomeratelor romanesti din lume, ne ghidam indeobste dupa doua statistici: una oficiala, obtinuta pe baza rezultatelor unor recensaminte de populatie, si una neoficiala, elaborata de asociatiile romanesti din zona. In cateva cazuri, discrepantele dintre cifrele statistice oficiale („referentiale“) si cele neoficiale („autoreferentiale“) sunt enorme.

• Stilul personal ca mecanism de adaptare în perioade de instabilitate socială
• Funicularul, ingineria care face accesibile pantele imposibile

Cu toata schimbarea la fata a Europei din ultimul timp, guvernele unor tari din vecinatatea Romaniei lasa in continuare impresia ca nu au interesul sa divulge datele statistice reale cu privire la aceste comunitati. Or, adevarul cu privire la numarul etnicilor romani dintr-o tara sau alta este hotarator in stabilirea statutului oficial si a drepturilor acordate comunitatilor romanesti de guvernele statelor respective.

Care ar fi parghiile prin care ar putea fi indreptate lucrurile in aceasta ordine de idei? In primul rand, tratatele bilaterale. In al doilea rand, pozitia noastra in sanul familiei continentale si prestigiul subsecvent pe care ea ni-l confera, impreuna cu speranta – speranta moare ultima, nu? – ca statele de resedinta invocate se vor alinia in cele din urma recomandarilor europene in domeniu si principiilor euroconforme de conduita fata de minoritati.

In documentul intitulat Raport despre tratamentul preferential acordat minoritatilor nationale de catre statul inrudit, adoptat de Comisia de la Venetia in 2001, se considera ca posibilitatea statelor de a decide masuri unilaterale cu privire la minoritatile inrudite este conditionata de respectarea urmatoarelor principii: suveranitatea teritoriala a statelor, buna-credinta (pacta sunt servanda), relatiile prietenesti intre state, respectul drepturilor omului si al libertatilor fundamentale, in special interzicerea discriminarii.

Respecta Romania aceste principii? Eu cred ca da. Dar sunt respectate ele de toate tarile din jurul Romaniei? Ma tem ca nu. In documentul amintit se precizeaza ca, in cazul unor litigii care pot aparea in acest tip de relatii interstatale, poate fi consultat Inaltul Comisar pentru Minoritatile Nationale, care supune, la randul sau, disputele Curtii Internationale de Conciliere si Arbitraj etc. Dar este usor previzibil ce finalitate pot avea aceste medieri cata vreme, cum se specifica negru pe alb in Declaratia Finala a Pactului de Stabilitate in Europa, adoptat in 1995, „nu exista sanctiuni explicite pentru absenta de cooperare a uneia dintre parti in executarea tratatului bilateral“.

In aceste conditii, s-ar parea ca va trebui sa mai asteptam pana cand recensamintele de populatie se vor face peste tot in Europa in virtutea unor chestionare netrucate si oneste, astfel incat sa aflam numarul relativ exact al coetnicilor nostri din comunitatile raspandite peste tot in lume si, in consecinta, cati romani vietuiesc in prezent pe Pamant.