Grants esenta tare a inaltimilor

Din alambic pe ecran
Dupa victoria Aliatilor, Winston Churchill a stabilit ca whisky-ul este o parte importanta a culturii britanice si ca poate totodata insanatosi vistieria imperiala, secatuita de razboi. In Europa, hrana era inca un lux. A fost nevoie de insasi aprobarea lui Churchill pentru ca orzul adunat de distileriile Grant’s sa intre in alambicuri. Razboiul a insemnat pentru Grant’s si sosirea unui designer de exceptie: Hans Schleger, refugiat din Germania nazista. Schleger a propus scotienilor un ambalaj neobisnuit pentru acele vremuri: sticla triunghiulara, ramasa aproape neschimbata pana astazi.

Abia in urma cu doi ani a suferit usoare modificari, facelift care i-a adus doua premii de design. Grant’s este probabil si singura companie din lume a carei campanie de printuri a avut atata succes, incat a dus la crearea unui film artistic. In 1960, Compton MacKenzie a scris pentru promovarea Grant’s o povestire transpusa intr-o serie de printuri, Whisky Galore (Whisky din belsug): un vapor plin cu whisky este in pericol de a se scufunda, insa locuitorii unei insule salveaza incarcatura si o savureaza ani de zile. Istorioara a stat la baza scenariului filmului pentru marile ecrane.

• Au trecut 90 de ani de la moartea unui mare fiziolog rus. Învăţăm şi astăzi despre…
• Ziua în care s-a deschis oficial cel mai vechi muzeu din România

Un brand de nobili
Una dintre distileriile Grant’s este admirata si de artistii modernisti, pentru ca are ca decoratie pe acoperis o bicicleta. Este vehiculul cu care stranepotul lui William, Charles Gordon, a parcurs sute, poate mii de kilometri, in urma cu patru decenii, verificand constructia noii, la acea vreme, distilerii. Era cea de-a treia a familiei si cea care a adus victoria Grant’s in fata unor mari companii care incercau sa elimine acest brand de pe piata.

Un brand de nobili, am putea spune, din moment ce unul dintre maestrii fabricanti de butoaie pentru invechirea Grant’s, Robert MacMillan, lasa la sfarsitul saptamanii ciocanele de dogar si ia in mana crosele pentru partida de golf din weekend. Iar daca se intalneste pe pajiste cu vreun Sir, nu are a se rusina: caci fara stiinta lui de a alege stejarul pentru butoaiele care dau aroma, Grant’s nu ar fi ajuns a patra marca mondiala de whisky in privinta vanzarilor.

S-au chinuit sa-i deprinda cu caznele scrisului, cititu­lui si religiei. In zadar: parca nu vorbeau cu oamenii, ci cu cenusiile pietre care umpleau zarile. Vajnicii locuitori din Highland si-au insusit insa cu temeinicie si fara sa se lase rugati un alt secret al manastirilor: stiinta distilarii Aqua Vitae. A Apei Vietii, cum numeau calugarii in manuscrisele lor alchimice minunea care dezmortea oasele si limbile in noptile lungi, ploioase si reci de iarna.

Uisce Beatha
Scotienii de rand, dispretuitori fata de dedesubturile limbii latinesti, au botezat elixirul monahicesc pe limba lor, adica Uisce Beatha. Ceva mai tarziu, trufasii englezi au gasit aceste vorbe prea greoaie si le-au cioplit pana au ajuns la Fwisge. De aici si pana la Whisky n-a mai fost decat un pas. Whisky-ul a fost timp de sute de ani marfa rara, fiind savurat mai ales ca medicament care vindeca bolile trupului si ale sufletului.

Cand vremurile au devenit mai blande cu taranii scotieni, iar orzul a fost de ajuns pentru toti, whisky-ul s-a descatusat din crisalida manastireasca si a devenit simbol si putere ale Engliterei. Si, mai ales, traditie. De pilda, pe coasta de vest a Scotiei, distileria Girvan produce si astazi, pe baza retetei definitivate in urma cu peste o suta de ani, scotch whisky-ul Grant’s. Compania William Grant&Sons este controlata de o singura familie, care isi umfla si acum pieptul cand se declara „singurul clan independent“ ce produce whisky de cinci generatii.

Razboi si pace
Blend-ul Grant’s are deci la origine reteta perfectionata pe la inceputul secolului trecut de catre stramosul William Grant, care a avut o ambitie de o viata: sa distileze cel mai bun alcool din tinut. Fiul lui William, John, si-a depasit parintele si a propus lumii intregi elixirul produs de clanul sau. In preajma primului Razboi Mondial, Grant’s era savurat in peste 60 de tari, mai ales in SUA si Canada. Razboiul a pus insa frana exporturilor.

Whisky-ul a asteptat pacea, invechindu-se incet in butoaiele de stejar. Ceea ce nu a fost tocmai rau pentru savoarea licorii. Inca o data, aveau dreptate cei care spuneau ca lucrurile bune li se intampla celor ce stiu sa astepte. Finalul primului Razboi Mondial a insemnat pentru William Grant un nou start. Guvernul Majestatii Sale a adoptat o lege care obliga whisky-ul sa mediteze in butoaie vreme de cel putin doi ani inainte de a li se arata oamenilor. Deodata, licorile familiei Grant, blocate de razboi, s-au dovedit si mai pretioase. Nu a trecut prea multa vreme insa si cel de-al doilea Razboi Mondial a pus din nou lacat distileriilor. Cladirile William Grant&Sons au devenit adaposturi pentru militari.