Imperiile o poveste fara de sfarsit

Primul adevarat recul al Imperiului Otoman in Europa se produce in 1699, prin tratatul de la Karlowitz; Imperiul Austriac si, mai apoi, Imperiul Tarist devin adversari redutabili. Declinul lumii otomane este constant: in secolul al XIX-lea, Imperiul pierde de sub control, printre altele, Grecia (1830), Egiptul (1840), Serbia, Romania si Bulgaria. In primul Razboi Mondial, el intra in tabara perdanta, alaturi de Germania; la finalul conflictului, Imperiul incape sub ocupatia aliantei adverse si se vede obligat sa accepte un tratat de pace care va duce direct la desfiintarea sa (1924).

Imperiul celor doi Napoleoni
Inainte de a fi un imperiu politic, Franta a fost unul colonial: insulele Cayenne (1604), Martinica si Guadelupe (1635), Senegalul atat de necesar in comertul cu sclavi (1638), dar mai ales Canada (dupa 1608) i-au adus Frantei plusul de glorie si bogatie de care viitorul rege-soare, Ludovic al XIV-lea (1643-1715) avea nevoie. Criza economica apare spre mijlocul secolului al XVIII-lea, iar intentiile de reforma economica ale unor tehnocrati ai vremii precum Turgot sau Necker se impotmolesc in conservatorismul paturii nobiliare. Aici isi are radacinile Revolutia din 1789.

Unul dintre putinii beneficiari ai primului deceniu postrevolutionar francez este Napoleon Bonaparte. Ajuns prim-consul in 1799, in urma unei lovituri de stat, Bonaparte devine, intre 1804 si 1814, Napoleon I, capul unui imperiu ce aspira sa refaca Europa lui Carol cel Mare, din urma cu 1.000 de ani. Hartuit de Anglia (la vest) si de Rusia (la est), Imperiul napoleonian va ramane o frumoasa poveste si atat, fundalul unui destin exceptional cum a fost cel al Empereur-ului Napoleon I.

• Cum îi sprijinim pe cei care au pierdut pe cineva drag ori sunt la final de…
• Gardieni, creatori și simboluri ale puterii: Dragonii nu au fost întotdeauna personaje negative

Visul imperial francez revine in 1815 (regimul celor 100 de zile, pana la dezastrul final din 18 iunie 1815, la Waterloo) si spre mijlocul secolului al XIX-lea, cand Louis Napoleon Bonaparte (nepotul de frate al fostului imparat), dupa ce este ales presedinte in decembrie 1848, devine in 1852 imparatul Napoleon al III-lea. Inceput sub bune auspicii, Cel de-al II-lea Imperiu se prabuseste in 1870, cand Franta intra in razboiul cu Prusia, pe care-l pierde in 1871, fapt ce va provoca o trauma de proportii nationale, din care se va iesi, greu, abia dupa 1950.

De la saxonul Otton I, la arianul Hitler Primul „imperiu german“ – primul „Reich“ – este cel al lui Otton I, rege al Germaniei si Italiei, care fondeaza in 962 Sfantul Imperiu Romano-German. Urmasii sai la tron ii vor pastra rela­tiva unitate pana la Reforma religioasa din secolul al XVI-lea si, mai ales, pana la finalul Razboiului de 30 de ani si la Pacea de la Westfalia (1648), care transforma spatiul german intr-un mozaic de unitati politice si religioase.

Al doilea Imperiu German este proclamat in timpul cancelarului Bismarck, in 1871, la Versailles, in urma infrangerii categorice a Frantei intr-un razboi inceput in anul anterior. In iunie 1919, dupa infrangerea sa in primul Razboi Mondial, al II-lea Reich se prabuseste; dar se ridica din nou amenintator in 1933, cand Adolf Hitler, Führer si cancelar, declara nasterea celui de-al III-lea Reich, caruia ii prezice 1.000 de ani de existenta. Din ei, nu ii va putea asigura decat pe primii 12…