Originile Romei

Explicatia acestor controverse rezida in primul rand in caracterul extrem de imprecis al informatiei antice, dependenta de mediile istoriografice grecesti si implicata in disputele politice si propagandistice ale sfârsitului de veac I i.Hr., ascendentele ilustre ale competitorilor politici fiind esentiale pentru construirea propriei lor autoritati.

Chiar credibilitatea acestei traditii a cunoscut o evolutie caracteristica. Astfel, secolul al XIX-lea acredita informatia literara, in spiritul scolii pozitiviste, mergand pâna la precizarea si discutarea unor detalii ale traditiei considerate a fi fapte istorice.

• Stilul personal ca mecanism de adaptare în perioade de instabilitate socială
• Funicularul, ingineria care face accesibile pantele imposibile

Primele decenii ale secolului XX vor aduce negarea integrala a traditiei istorice. Deceniile postbelice au reusit conturarea unei imagini mult mai complexe, discutând traditia transmisa de sursele literare din perspectiva comparatismului indo-european si a utilizarii comparative a informatiei arheologice si lingvistice. Informatia arheologica a confirmat existenta unor prime forme de habitat in zona orasului Roma inca din prima jumatate a veacului al VIII-lea i.Hr., fapt ce ar putea sustine plasarea in acea perioada a episodului legendarei fondari a urbei.

Pozitia acesteia intr-unul dintre punctele cele mai importante pentru trecerea Tibrului va favoriza evolutia cetatii arhaice. Este cat se poate de evident faptul ca ansamblul anecdoticii asupra timpurilor initiale nu poate fi acreditat. Exista insa destul de numeroase episoade sustinute partial de alte categorii de informatie. Astfel, faimosul episod al rapirii sabinelor ? urmat de cooptarea sabinului Titus Tatius in calitate de coregent al lui Romulus si implicit integrarea sabinilor in cetatea Roma ? isi gaseste o importanta sustinere in urmatoarea constatare: cele mai timpurii surse epigrafice in latineste utilizeaza o limba cu certe influente umbro-sabelice.

Extrem de interesanta este decodificarea pe care G. Dumezil a incercat-o pentru cazul concret al primilor regi legendari ai Romei. Cunoscutul indo-europenist a ajuns la concluzia ca acestia nu reprezinta altceva decat o formula particularizata a tripartitiei functiilor regalitatii indo-europene: cuplul Romulus ? Titus Tatius personifica functia de suveranitate magica si juridica, Tullus Hostilius simboliza functia militara a regalitatii indo-europene, iar Ancus Marcius exprima functia regala a aducatorului de belsug.

Perioada celor trei regi etrusci ai Romei ? Tarquinius Priscus, Servius Tullius si Tarquinius Superbus ? pare a fi de fapt epoca urbanizarii cetatii. Este imposibil de precizat care au fost conditiile si formele de integrare etrusca a Romei, care au fost raporturile reale ale orasului cu confederatia etrusca. Dependenta informatiei literare de mediul grec nu este deloc secundara pentru intelegerea epocii regale. Exista destul de numeroase momente care sugereaza analogii cu istoria Greciei si mai cu seama cu istoria Atenei. In conditiile absentei informatiilor asupra realitatilor latine si a unei mult mai consistente cunoasteri a realitatilor grecesti, intr-un mediu intelectual in buna masura elenofil, este foarte probabil ca informatii si contexte de istorie greaca sa fi alunecat in istoria Romei, completând imaginea unor episoade obscure. Altminteri apar prea multe coincidente greu de explicat.