Cursa polara

Intoarcerea triumfala a lui Peary in America a fost insa umbrita de contestarea performantei sale de catre fizicianul Frederick A. Cook (1865-1940), care, cu 5 zile inaintea lui Peary, facuse public faptul ca el ajunsese la pol inca din 21 aprilie 1908. Controversa iscata in jurul acestei chestiuni nu s-a stins nici astazi. Desi Cook nu a putut aduce vreo dovada in sprijinul afirmatiilor sale, faptul ca Peary parcursese ultimii 700 de kilometri intr-un timp-record si acela ca luase cu el in etapa finala a expeditiei doar oameni lipsiti de cunostinte geografice de specialitate au lasat loc la suspiciuni. Cursa spre Polul Sud a fost scutita de astfel de ambiguitati, desi a fost mult mai dramatica.

Cercul Polar Antarctic a fost traversat pentru prima oara in 1773, de catre James Cook. In 1823, navigatorul englez James Weddell (1787-1834) a inaintat, gratie conditiilor glaciologice extrem de favorabile din acel an, pana la 74º15? latitudine sudica. Au mai trecut insa 72 de ani pana cand, in 1895, naturalistul norvegian Carsten Borchgrevink a pus piciorul pe pamantul inghetat al Antarctidei. Dupa aceasta data, expeditiile s-au succedat rapid: cele ale lui Adrien de Gerlache (1897-1899), la care a participat si biologul roman Emil Racovita, ale lui Robert Scott (1901-1904), Erich von Drygalski (1902-1903) sau Henry Shackleton (1908-1909), incununate, in 1911, de succesul lui Amundsen.

• Stilul personal ca mecanism de adaptare în perioade de instabilitate socială
• Funicularul, ingineria care face accesibile pantele imposibile

La 14 ianuarie, acesta a ajuns in Golful Balenelor la bordul celebrei nave Fram, pe care o achizitionase de la Fridtjof Nansen. In acelasi timp si in acelasi golf, Robert Scott isi pregatea si el asaltul. Dramatica intrecere dintre norvegian si englez a fost castigata de Amundsen la 15 decembrie 1911, cand, impreuna cu Bjaaland, Wisting, Hassel si Hanssen, a atins punctul de 90º latitudine sudica. Esentiali in victoria lui Amundsen au fost cei 52 de caini polari care au tras saniile norvegienilor.

Cat despre Scott, dupa ce a refuzat generoasa propunere prin care Amundsen s-a oferit sa-i imprumute o parte dintre cainii lui, preferand in locul acestora schiurile, a atins si el Polul Sud, la 17 ianuarie 1912, cand acolo flutura deja drapelul Norvegiei. Drumul de intoarcere a luat sfarsit pentru Scott la 29 martie, data ultimei pagini din jurnalul sau. Cadavrul i-a fost descoperit pe 12 noiembrie acelasi an, de catre o echipa de salvare condusa de Wright si Atkinson. Atingerea celor doua puncte extreme ale Pamantului a necesitat curaj, dorinta de cunoastere si spirit de sacrificiu, proband inca o data cat de departe pot fi impinse limitele rezistentei umane.
Cei trei exploratori erau ultimii membri ai expeditiei conduse de catre Robert F. Scott. Isi propusesera sa atinga Polul Sud si reusisera. Dar, in urma cu doar 30 de zile, cel mai sudic punct al planetei fusese deja cucerit de catre norvegianul Roald Amundsen. Dezamagirea, foamea si frigul le adusesera tragicul sfarsit la doar 20 de kilometri de punctul de aprovizionare.

Inceputul l-au facut navigatorii Renasterii ? John Cabot (1497), Martin Frobisher (1576) sau Willem Barents (1596) ?, dar motivatia initiala a fost una pur comerciala: gasirea unei cai de acces catre Asia prin nord-vestul Americii. Precaritatea ambarcatiunilor si mai ales prezenta ghetarilor au blocat insa drumul exploratorilor spre nordul extrem.

Totusi, cautarea rutei spre Asia a impulsionat esential cercetarile polare. Expeditiile lui J. Ross si W.E. Parry (1818), acelasi Parry singur in 1820, John Franklin (1819-1822; 1845-1847), Sir Robert Mac Clure (1850-1854), Richard Collinson (1850), W. Kennedy (1852), F.L. Mac Clintock (1857-1859), K. Koldewey (1869-1870), A. Young (1875), A.W. Greely s.a. au dus la descoperirea si cercetarea pas cu pas a Groenlandei, tarii lui Baffin, insulei Ellesmere, arhipelagului arctic canadian, Alaskai si Oceanului Inghetat.

Esecurile nu au diminuat entuziasmul exploratorilor arctici. Dezastrul care s-a abatut asupra expeditiei conduse de John Franklin (1847) a generat nu mai putin de 11 misiuni de cautare a temerarului navigator englez, pana cand, in 1859, dovezile materiale ale sfarsitului sau au fost descoperite pe insula King William. Cat despre atat de cautatul pasaj de nord-vest, el a fost strabatut abia in 1903-1906, de catre norvegianul Roald Amundsen (1872-1928), viitorul cuceritor al Polului Sud.

Meritul atingerii Polului Nord i-a revenit insa americanului Robert Edwin Peary (1856-1920). Dupa mai multe expeditii in Groenlanda (1886, 1891-1892, 1896, 1898-1902), acesta a purces, pe 8 august 1908, la cucerirea celui mai nordic punct al Pamantului. Insotit de alti 18 exploratori, de 49 de eschimosi si de 226 de caini, Peary a ajuns, la 1 martie 1909, la Capul Columbia ? 766 de kilometri distanta de pol. Asaltul final a fost dat de catre exploratorul american impreuna cu medicul de culoare Matthew Henson si cu patru eschimosi. Cinci sanii trase de 40 de caini au atins Polul Nord la 6 aprilie 1909.