Ce-i mana pe ei in lupta?

356-323 i.Hr., adica 33 de ani. Atata a trait Alexandru, fiul lui Filip al II-lea al Macedoniei. In acest interval mai scurt decat o viata de om, dar, prin consecintele sale, de lungimea eternitatii, a supus intreaga Grecie, a cucerit uriasul imperiu al Persiei si s-a pregatit sa ia cu asalt actuala Peninsula Arabica. Aidoma lui Columb, Alexandru a schimbat cursul istoriei. O data cu el, vechiul Polis a cedat locul Statului. A creat ideea imperiala si a intemeiat o monarhie in care a difuzat cultura elena.

Multi au vazut in el un precursor al lui Hitler sau al lui Stalin, in timp ce pentru altii a fost un profet al fraternitatii universale si al armoniei rasiale. Aceste interpretari moderne profund contradictorii nu fac decat sa reflecte diversitatea judecatilor pe care cuceritorul le-a suscitat inca din timpul vietii. In vreme ce generozitatea si capacitatea sa practic nelimitata de munca starneau admiratia tuturor celor care l-au cunoscut, spiritul sau curios si deschis tuturor experientelor a provocat banuiala ca s-a dedat moravurilor „orientale“, fapt ce a iscat deindata numeroase povesti de scandal. De cealalta parte, sunt istoriile, mult mai numeroase, care ii descriu harul de conducator. Plutarh povesteste ca, inainte de plecarea spre Asia, in anul 334 i.Hr., Alexandru le-a facut daruri coplesitoare prietenilor sai, pana-ntr-atata incat sa constate ca nu mai are suficiente resurse pentru viitoarea expeditie. „Dar pentru tine, rege, ce-ai pastrat? Speranta, a raspuns Alexandru. Ei bine, a spus Perdiccas, atunci asta o sa-mpartim cu tine, noi, tovarasii tai de arme.“

• Ce este fenomenul „manosphere” și de ce politicienii britanici cer măsuri ferme pentru protejarea bărbaților?
• Astăzi se împlinesc 140 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai mari pictori ai…

Bunul stapan al satrapilor: Darius
„Darius al lui Istaspe“, cum i-a spus Eminescu, a fost unul dintre cei mai de seama suverani ai Asiei antice.

Luptand pe mai multe fronturi deodata, cu o energie si o inteligenta iesite din comun, Darius a reusit, fara sa fie de stirpe regala, sa puna mana pe tronul persan, infrangandu-i pe magul Gaumata si pe alti opt pretendenti. Dupa 7 ani de stradanii si 19 batalii, fiul lui Vishtaspa sau Hystaspe se proclama rege. In anul 512 i.Hr. cucereste Gandhara si Valea Indului, apoi porneste prima mare expeditie impotriva scitilor din Europa, care, potrivit obieciurilor de lupta ale nomazilor, il atrag din ce in ce mai adanc in interiorul stepei. Darius are intelepciunea sa dea inapoi inainte sa fie doborat. Printr-un general al sau, supune cetatile grecesti din Tracia, iar in 499 i.Hr. face fata revoltei ioniene, plecata din Milet si sustinuta de atenieni. Ca sa se razbune pe acestia din urma, porneste primul Razboi Medic, caruia i se pune capat la Marathon, in anul 490 i.Hr. La putina vreme dupa asta, face din Egipt a 6-a satrapie (din totalul de 23 de provincii conduse de satrapi) a imperiului sau, isi asigura sprijinul clerului egiptean si ii ridica, la Theba, un templu zeului Ammon. Construieste orasul mitic Persepolis si impune o singura lege pentru toate popoarele cucerite, manifestand o larga toleranta fata de religia si obiceiurile fiecaruia.

Glorie si desertaciune: Napoleon Bonaparte
„Sa traiesti invins si vaduvit de glorie inseamna sa mori zi de zi“, spunea cel mai cutezator razboinic francez al tuturor timpurilor. Oscar Wilde afirma fara tagada ca „secolul al XIX-lea a iesit in mare masura din creierul lui Napoleon“. Si astazi, inca, Micul Caporal nu lasa pe nimeni indiferent. Zeu sau impostor, capcaun sau salvator, Prometeu sau despot, Attila sau Cezar, nou Alexandru cel Mare sau precursor al lui Hitler (minus nota rasista), responsabil pentru ireversibilul declin francez sau, dimpotriva, culme a gloriei nationale, strateg genial care a suferit infrangeri uriase, Napoleon Bonaparte ramane eroul celei mai mari epopei a timpurilor moderne, cel care a facut turul Europei calare, din esec in victorie si, de aici, direct in Panteon. De la primul sau triumf impotriva armatelor hispano-engleze, la Toulon, trecand prin batalia Piramidelor, prin Abukir, Muntele Tabor, Trafalgar, Jena sau Moscova, omul care si-a asezat singur coroana imperiala pe crestet si-a asternut sub ea si cununa de spini a propriului martiriu. Parasit de adoratori si de prieteni, a murit singur, cu otrava disperarii in suflet si cu cea, la fel de letala, pe care se pare ca i-au administrat-o dusmanii, in trup.

Veni, vidi, vici: Cezar
Caius Julius Caesar s-a nascut la Roma in anul 100 i.Hr., pe 13 ale lunii Quinctilis, numita mai tarziu Iulius (de unde si luna iulie), in cinstea sa. A murit in timpul Idelor lui Marte, la anul 44 i.Hr., asasinat de un grup de conspiratori printre care se afla si fiul sau adoptiv Marcus Junius Brutus. Cariera lui politica a urmat un curs constant ascendent – tribun militar, chestor, edil si apoi pretor. In anul 60 i.Hr., formeaza, impreuna cu Pompei si Crassus, un triumvirat; in 59 este numit consul, iar in 58 porneste celebrul „bellum gallicum“, razboiul impotriva galilor, incheiat, in anul 51, prin victoria de la Alesia. Este momentul cand triburile adunate in jurul lui Vercingetorix sunt pacificate („pax romana“), dupa ce pierdusera sute de mii de vieti omenesti. Cezar se intoarce triumfal in Italia trecand Rubiconul si, dupa moartea lui Crassus si alungarea lui Pompei, devine singur stapanitor al Peninsulei Italice. Dupa o suita impresionanta de alte victorii in Spania, Grecia, Asia (unde l-a infrant pe fiul lui Mithridate, regele Pontului, ocazie cu care a scris lapidara sa misiva catre Senat: „Veni, vidi, vici“) sau Africa (luptele de la Thapsus), Cezar ajunge dictator absolut al lumii cunoscute, titlu decernat de Senat pentru o perioada de 10 ani. Infrumuseteaza si modernizeaza Roma, construieste un port la varsarea Tibrului, ridica din ruine Corintul si Cartagina, isi iarta toti dusmanii politici si rosteste, inocent-nedumerit, atunci cand vede pumnalul lui Brutus manjit cu propriu-i sange: „Tu quoque, fili mi?“

Cum se traduce cuceritor in spaniola? Hernando Cortéz…
Celebrul conchistador s-a nascut in 1485 la Medellin (nu este vorba de barlogul drogurilor din Columbia, ci de un orasel iberic din Extramadura, in apropiere de Sevilla), ca fiu al unui scutier sarman. Dupa doar doi ani de studii la Universitatea din Salamanca, unde invata notiuni de drept si ajunge sa stapaneasca limba latina, incepe o viata tumultuoasa, plina de orgii si dueluri. Se imbarca pe un vas cu destinatia Santo Domingo, lupta ca ofiter in Cuba si, dupa multe acte de bravura, primeste titlul de alcade de Santiago de Baracoa si se imbogateste. Cum spiritul de aventura nu-i da pace, acosteaza, in 1519, pe tarmul Mexicului, la Tabasco, unde ii supune rapid pe localnicii indieni. Marsaluieste spre capitala azteca, unde suveranul Montezuma ii deschide portile dupa indelungi ezitari. Dupa ce reprima violent razmeritele bastinasilor si comite oribile acte de cruzime, Carol Quintul il numeste guvernator al Mexicului. Cu vistieria doldora si cu constiinta la fel de incarcata, cuceritorul moare in dizgratie, iar hispano-americanii ii profaneaza mormantul.

Infruntandu-i pe vandali: Justinian din Bizant
Flavius Petrus Sabbatius Justinianus s-a nascut la Tauresium (aproape de actualul Skopje), in anul 483 d.Hr., intr-o modesta famile de iliri romanizati. Desi foarte departe de tron, printr-un fericit concurs de imprejurari, dar si datorita personalitatii sale puternice si aplecarii catre studiu, Justinian este pregatit sa devina, in 527, capul Imperiului Bizantin. Se inconjoara de colaboratori admirabili, o ia de sotie pe Teodora (si ea de origine umila) si isi fixeaza drept scop suprem reconstruirea Imperiului Roman in jurul bazinului Marii Mediterane. Primul pas: cucerirea regatului vandalilor din nordul Africii si doborarea lui Gelimer (cel care il pusese pe fuga pe predecesorul sau probizantin Hilderic).  Manate de furia cuceririlor, armatele lui Justinian supun Corsica, Sardinia si Sicilia. Increderea data de aceste triumfuri il poarta pe suveran pe urmele ostrogotilor, in Italia, unde cucereste Napoli, Roma (in 536) si Ravenna (540), in ciuda rezistentei disperate a regelui Vitiges. In 554 impune suzeranitatea bizantina si in regatul vizigotilor. Reunificat, cu un pret urias, imperiul incepe sa fie reconstruit din temelii. De la jurisprudenta (Codul lui Justinian) pana la edificii (Biserica Sfanta Sofia) sau la politica religioasa, influenta imparatului este covarsitoare pentru progresul Europei.

Culoarea aurului: Francesco Pizarro
Un alt mare conchistador al Indiilor, Francesco Pizarro (nascut, potrivit lui Garcilaso de la Vega, in anul 1475), este cel care a ingenuncheat Imperiul Incas (Peru) si a atins miticul Eldorado. Afland ca, undeva in interiorul continentului, localnicii arunca ofrande de aur in apele unui lac, ofiterul Pizarro porneste intr-acolo, din Panama, impreuna cu 100 de oameni. Dupa incredibile peripetii, boli si accidente, tovarasii sai vor sa dea inapoi. Din mijlocul grupului de supravietuitori, Pizarro face un pas inainte si, cu un gest ce sfideaza teama, trage cu spada o linie pe sol, de la est la vest. Indicand sudul, le spune companionilor: „Prieteni, de partea asta se afla moartea, chinurile si foamea.“ Apoi arata nordul spunand: „De cealalta, placerea. Sunteti martori ca am fost primul aflat in nevoie. Cel dintai cand a fost vorba de atac si ultimul cand s-a pus problema sa ne retragem. In partea asta mergem spre Spania, ramanand saraci; de cealalta in Peru, ca sa ne imbogatim si sa ducem cuvantul Domnului nostru Iisus Hristos. Voi alegeti!“ Asa fac si au facut marii cuceritori: le-au dat mereu senzatia celor pe care ii foloseau drept carne de tun ca ei sunt cei ce aleg. In 1578, Pizarro este ucis, precum Cezar, de un grup de conjurati, cu lovituri de sabie.

Parlez-vous le russe? Petru I
Proclamat tar al Rusiei in 1682 si devenit cel dintai imparat al ei, intre 1721 si 1725, Petru cel Mare (Piotr Alexeevici Romanov) era mare la modul absolut: doi metri inaltime. Mare si la sfat, Petru i-a infrant pe tatarii din Crimeea, a dat lovituri grele armatelor otomane, a cucerit parti importante din Suedia, pana la granita cu Finlanda, a anexat teritoriile baltice si si-a extins imperiul, in est, pana la granita cu China. A modernizat Rusia, si-a barbierit boierii, a frantuzit moravurile, a construit Sankt Petersburg-ul pe malurile Nevei, a introdus cifrele arabe, a simplificat alfabetul chirilic si – iata ca revenim la Cezar – a introdus calendarul iulian, a insarcinat Sfantul Sinod sa conduca Biserica Ortodoxa si a ordonat sa apara primul ziar in limba rusa. Prieten al lui Cantemir si Voltaire, doi cuceritori in spatiul spiritului, Petru a intrupat cel mai rotund vis de expansiune presovietica al „Maicii Rusia“.

Duios emirul ucidea: Tamerlan
Exhumat in 1941 de catre un medic legist rus, Tamerlan sau Timur Lenk (Timur cel Schiop) s-a dovedit o huiduma: avea 1,72, ceea ce, la vremea cand vietuia si tinand seama de trasaturile sale mongoloide, era un record de inaltime. Legendele avertizau ca, in momentul in care i se va deschide mormantul, asupra lumii se vor abate mari napaste. Chiar in ziua excavarii, Hitler a lansat impotriva URSS-ului operatiunea Barbarossa. Peste timpuri, spiritul razboinic, de o nemaiintalnita cruzime, al lui Timur isi aflase reincarnarea. Schiopul-cel-de-fier s-a nascut la Samarkand, in Uzbekistan, in 1336. Natura simpatica si cu porniri de tandrete, iubitor al Coranului – asa cum si-l amintesc cei ce i-au fost aproape in tinerete –, Tamerlan ajunge emir pe la 1358 si devine un mare conducator militar. Cucereste aproape intreaga Asie Centrala, toate provinciile Persiei (inclusiv Karbala, Kurdistan si Bagdad), ajunge in Rusia si doboara rezistenta Moscovei, intreprinde campanii sangeroase pana in India si, in ultimele batalii, asaza, in semn de victorie, capete insangerate pe meterezele Alepului si Damascului. Moare in 1405, dupa ce face din Samarkand cel mai stralucitor oras al Orientului.

Suveranul „oceanic“: Gingis Han
„Asa cum nu exista decat un singur zeu invizibil in Cer, tot asa nu se afla decat un singur stapan pe Pamant, adica eu, Gingis Han. Datoria mongolilor este sa vina cand ii chem, sa dea fuga atunci cand le-o poruncesc, sa omoare pe cine vreau eu…“  Temujin (numele sau initial) s-a nascut in 1162 la Dunlunboldag, in Mongolia. Dupa o copilarie si o adolescenta calite in hartuielile crude dintre triburi, tanarul cu vocatie de lider poarta mai multe batalii cu tatarii, cu turcii naimani si cu ceilalti rivali mongoli, edifica un sistem de aliante intelepte si izbuteste sa devina conducator al clanurilor mongole in 1206, data la care istoricii consemneaza nasterea Imperiului Mongol. Temujin devine Gingis (in mongola tengis si in turca deniz inseamna mare, ocean), adica Hanul Universal, sau, literal, Oceanic. In 1211 cucereste China de Nord, dupa doar doi ani trece de Marele Zid, iar in 1215 zdrobeste capitala Yanjing (viitorul Pekin). In 1218, imperiul sau isi intinde fruntariile la vest pana la Balqash Kol, lac situat in centrul Kazahstanului de azi, si se invecineaza cu statul musulman Khwarizm, al carui teritoriu se intindea de la Marea Caspica pana la Golful Persic. In 1227, cu o armata de 180.000 de oameni, Gingis realizeaza campania sa finala, prin care supune aproape in intregime teritoriul chinez.