Nobuo Fujita – samuraiul care a bombardat SUA

Samuraiul care a devenit pilot

Cel care avea să fie singurul pilot militar din cadrul Axei care a avut o misiune de război în spaţiul aerian continental american s-a născut şi a fost educat sub principiile dure şi austere ale unei familii tradiţionale de samurai, cu o vechime verificabilă de peste 400 ani.

• Ennio Morricone, cel mai important compozitor de muzică de film
• Giuseppe Tornatore, regizorul care a restabilit cinematografia italiană

Nobuo Fujita a văzut lumina zilei în anul 1911. A primit o educaţie complexă, de tip tradiţional-modernist, cu iz militarist, în spiritul şi atmosfera care domneau în acele vremuri în Imperiul Nipon. În anul 1932, Fujita a intrat în Marina Imperială Japoneză, iar un an mai târziu îşi servea patria ca pilot în aviaţia de vânătoare şi bombardament.

Apariţia sa în istorie s-a datorat urmărilor devastatorului bombardament al bazei americane de la Pearl Harbor.

Misiunea sa a fost într-atât de secretă, încât s-a dovedit a fi o surpriză totală pentru serviciile militare de informaţii ale SUA. Strategia de atunci a Japoniei era aceea de a produce pagube îndeajuns de importante pe teritoriul american, astfel încât Washington-ul să-şi retragă flota din Pacificul de Vest, de aici rezultând o reducere a presiunii exercitate de aceasta asupra Marinei Imperiale.
Dintre miile de piloţi niponi antrenaţi pentru un eventual ultim zbor, conducătorii din Tokyo l-au selectat pe Nobuo Fujita. Pregătirea sa, educaţia, spiritul şi mai ales rezultatele obţinute în duelurile aeriene câştigate l-au recomandat a fi cel mai potrivit om pentru o astfel de misiune neobişnuită.

În timpul raidului aerian de la Pearl Harbor, Fujita era detaşat la bordul submarinului nipon I-25. În acele momente, submarinul I-25 era acompaniat de alte trei submarine şi patrula în apele de adâncime situate la o distanţă de 193 kilometri nord de Insula Oahu din Arhipelagul Hawaii. Avionul pilotat de Fujita, un Yokosuka E14Y, poreclit „Glen” de piloţii americani, nu funcţiona bine şi era în reparaţii. Acesta este motivul pentru care Fujita nu a participat la misiunile de recunoaştere aeriană de dinaintea raidului din Pearl Harbor.

Imediat după bombardament, submarinul şi-a început patrulările în dreptul coastei de vest a SUA, fiind acompaniat în această misiune de către alte opt submarine militare.
Cei nouă monştri subacvatici din oţel au scufundat câteva vase comerciale americane, înainte de a-şi termina misiunea şi de a se întoarce la baza lor din Atolul Kwajelein, Insulele Marshall. Era data de 11 ianuarie 1942 şi submarinele sosiseră aici pentru plinul de combustibil. După o serie de câteva misiuni de recunoaştere în apele teritoriale ale Australiei şi Noiii Zeelande, în apropierea oraşelor Sidney, Melbourne, Hobart, Wellington şi Auckland, avionul lui Fujita era gata să reintre în luptă.

Pe data de 17 februarie 1942, Nobuo Fujita s-a urcat în al său „Glen” pentru un zbor de recunoaştere asupra bazei aeriene din Sidney. În aceeaşi zi, Fujita s-a întors cu hidroavionul său pe I-25, aparatul de zbor fiind demontat şi depozitat în interiorul submarinului. După o altă serie de zboruri în Pacificul de sud, Fujita a primit ordinul de a se întoarce la baza din Atolul Kwajelein, pentru a se pregăti de o nouă misiune.
De data aceasta, Fujita a fost trimis în nordul Pacificului, în apropierea Insulei Kodiak, pentru un zbor de recunoaştere în eventualitatea unei invazii nipone a Insulelor Aleutine.

Bombardarea SUA

Spirit vizionar, dotat cu o remarcabilă inteligenţă nativă, Fujita a sugerat superiorilor săi ideea construirii unor submarine unice, care să adăpostească la bord cât mai multe hidroavioane specializate în misiuni de recunoaştere şi bombardament. Astfel, forţele militare nipone ar fi putut ataca strategicul canal Panama, precum şi numeroase obiective civile şi militare de pe teritoriul american. Oricât de nebunească ar părea viziunea lui Fujita, ea ar fi fost singura cu sorţi de izbândă, ţinând cont că orice portavion nipon care ar fi încercat să de apropie de SUA ar fi fost identificat şi scufundat cu mult timp înainte ca vreun avion nipon să apuce să decoleze.

Pe data de 9 septembrie 1942, ora 06:00, submarinul I-25 se afla în apele teritoriale care scăldau graniţa statelor americane Oregon şi California. În acel moment, de pe submarin se ridica avionul în care se afla pilotul Nobuo Fujita, asistat de colegul său Okuda Shoji.

Avionul Yokosuka E14Y mai purta o greutate suplimentară de 154 kilograme, care consta în două bombe incendiare. Misiunea lui Fujita consta în lansarea celor două bombe cu scopul provocării unui uriaş incendiu în pădurile din zonă. Superiorii lui Fujita sperau ca focul să cuprindă toate pădurile şi fabricile din regiune, provocând astfel panică şi disperare în rândul populaţiei civile americane. Fujita a aruncat una dintre bombe pe Muntele Emily, din statul Oregon. (Evenimentul a rămas cunoscut sub denumirea de bombardamentul de la Wheeler Ridge, după numele unei mici localităţi aflate în apropiere de Muntele Emily, dar în statul vecin, California.) Nu se ştie nici în prezent unde a căzut cea de-a doua bombă, iar specialiştii presupun că aceasta nu a explodat la impactul cu solul. Bomba care a căzut la pe Muntele Emily a provocat un incendiu de mici proporţii, pe care autorităţile din cadrul U.S. Forest Service au putut să-l stingă fără probleme. Ploaia abundentă din noaptea de dinaintea raidului lui Fujita a jucat de asemenea un rol important în atenuarea şi stingerea incendiului.

Avionul nipon a fost reperat iniţial de către Howard Gardner şi Bob Larson, doi localnici care observau împrejurimile dintr-un turn de incendiu situat în interiorul graniţelor Pădurii Naţionale Siskiyou. Un număr relativ mare de localnici au auzit şi văzut, de asemenea, avionul ostil, în timp ce Fujita a traversat dus-întors cerul de deasupra localităţii Brookings.

După încheierea misiunii de bombardament şi întoarcerea lui Fujita pe I-25, submarinul nipon a fost reperat şi atacat instantaneu de către avioanele din cadrul USAF.
În replică, niponii au intrat în imersiune completă, coborând cu submarinul la mare adâncime pe fundul oceanului, în apropiere de Port Orford. Atacul aviaţiei americane a provocat doar pagube minore submarinului, astfel încât temerarul Fujita a pornit într-o nouă misiune de bombardament pe teritoriul american. Samuraiul zburător şi-a îndreptat avionul înspre Cape Blanco Light şi, după 90 de minute de zbor spre est, şi-a aruncat bombele care au produs unele incendii. Din fericire pentru americani, bombele au căzut într-o zonă izolată, nelocuită, fără vegetaţie.

Mai mult noroc a avut submarinul, care a reuşit să torpileze şi să scufunde navele militare SS Camden şi SS Larry Doherty, după care niponii au luat decizia de a se întoarce acasă.
Pe drumul său spre Japonia, I-25 a scufundat submarinul sovietic L-16, pe care l-a confundat cu un submarin american, în condiţiile în care Japonia şi Uniunea Sovietică nu erau în război la acea dată…

Nobuo Fujita a surpavieţuit cu bine războiului. A fost pilot de recunoaştere până în anul 1944, când a primit ordinul să antreneze temuţii piloţi kamikaze.
După război, singurul pilot din lume care a bombardat partea continentală a Statelor Unite a intrat cu succes în afaceri, deschizându-şi un magazin în prefectura Ibaraki şi ulterior lucrând într-o companie care producea cabluri.

Fujita a fost invitat de guvernul american, cu ocazia comemorării a 20 de la bombardament, la festivităţile oraşului Brookings din anul 1962. Bătrânul samurai zburător a intrat pe teritoriul american numai după ce autorităţile de la Tokyo s-au asigurat că nu va fi tratat ca un criminal de război.
În semn de pace, Fujita a donat oraşului american o sabie extrem de valoroasă, vechimea de aproximativ 400 ani şi care aparţinea familiei sale de generaţii.

Regretând faptele sale de război, samuraiul pilot a declarat că, în cazul în care ar fi fost primit ostil, ar fi decis pe loc să-şi facă seppuku cu sabia strămoşilor săi.
Impresionat de primirea făcută de americani, Fujita a invitat în Japonia, pe cheltuiala proprie, un număr de trei studente din Brookings, ca un gest de întoarcere a ospitalităţii americane. Fujita s-a mai întors la locul bombardat şi în anii 1990, 1992 şi 1995. În anul 1992, a plantat un copac la locul unde a căzut bomba sa, ca un ultim gest de pace şi reconciliere.

Cu doar câteva zile înainte de moarte, Nobuo Fujita a primit titlul de cetăţean de onoare al oraşului Brookings.

În vârstă de 85 ani, în zorii zilei de 30 septembrie 1997, Fujita a decolat spre un ultim zbor, de data aceasta dintr-un pat al spitalului din Tsuchiura.
Netemător de moarte, precum vechii samurai, Nobuo Fujita a strigat Banzai, iar zeii eterni ai Ţării Soarelui Răsare i-au primit salutul şi sufletul…