Prima pagină Cultura

Jesse James - cel mai temut nelegiuit al Vestului Sălbatic

Nicu Pârlog 07.25.2012 | ● Vizualizări: 6861
Jesse James - cel mai temut nelegiuit al Vestului Sălbatic     no tags + zoom
Galerie foto (6)

În galeria prăfuită a personajelor care au marcat perioada Vestului Sălbatic din istoria Statelor Unite, se distinge silueta clasică a unui bandit de calibru mare. Nimic nu i-a scăpat! A jefuit bănci şi trenuri, a fost lider al uneia dintre cele mai faimoase grupări criminale ale epocii sale, ba a cochetat o vreme şi cu statutul de haiduc şi răzvrătit local. A devenit o legendă încă din timpul vieţii, pentru a fi ucis, în cele din urmă, în mod laş chiar pentru un ticălos de primă marcă aşa cum se dovedise a fi. Este vorba de Jesse James, omul care a iubit în mod egal şi nepărtinitor, viaţa, aventura, jaful şi libertatea.

Copilărie promiţătoare

Jesse James este unul dintre acele puţine personaje reale ale căror vieţi s-au ridicat la înălţimea faimei care avea să le aureoleze. Întruchipare a unui răzvrătit al câmpiilor nesfârşite, hăituit şi vânat mai abitir ca pe un lup turbat, Jesse a trăit viaţa la cote greu de atins chiar şi pentru celelalte figuri emblematice ale nelegiuţilor care cutreiereau Vestul Sălbatic. S-a numărat printre rarii indivizi care s-au ridicat concomitent la rangul de eroi populari şi ucigaşi fără scrupule.

Pe numele său complet Jesse Woodson James, viitoarea legendă a Vestului Sălbatic s-a născut pe data de 5 septembrei 1847 în Clay County, statul Missouri, ca fiu al unui fermier care era şi preot baptist în Kentucky. Tâlharul de mai târziu a avut o copilările liniştită şi fără lipsuri. Tatăl său deţinea un număr de şase sclavi negri şi o fermă.

În copilăria sa, Jesse a fost foarte legat de fratele său, Alexander Franklin, care mai târziu avea să-i fie partener de jafuri şi aventuri. După moartea tatălui, mama sa s-a recăsătorit de două ori, prima dată cu Benjamin Simms, iar în anul 1855 cu Reuben Samuel. Familia lui Jesse s-a implicat apoi în cultivarea tutunului în Missouri, iar afacerea le mergea din plin.

Cu toate acestea, apropierea Războiului de Secesiune avea să schimbe destinele multor americani, inclusiv pe cel al lui Jesse James. Statul Missouri era unul de graniţă între nordul unionist şi sudul confederat. Pe lângă acest aspect, circa 75 % dintre locuitorii săi împărtăşeau mentalităţile, valorile şi politicile confederate. Clay County era situat într-o regiune din Missouri devenită un adevărat centru de statornicire a fermierilor din statele sudiste. Aceştia veneau şi se stabileau aici împreună cu sclavii lor, cumpărând ulterior alţi sclavi, în funcţie de necesităţi. Astfel, Clay County a devenit, în scurt timp, regiunea cu cei mai mulţi proprietari de sclavi din întregul stat Missouri.

Ferma în care s-a născut şi a crescut Jesse James

Fără îndoială, izbucirea Războiului Civil a avut o influenţă importantă asupra destinului lui Jesse. După o serie de campanii militare şi bătălii între armatele convenţionale, petrecute în anul 1861, Missouri a devenit scena unor dese incursiuni de tip gherilă. Celebrii "bushwhackers", luptători de gherilă secesionişti, se înfruntau deseori cu "jayhawkers", miliţiile locale de orientare unionistă. Familia lui Jesse a sprijinit în mod evident tabăra secesionistă. Fratele său, Frank James, s-a înrolat în rândurile formaţiunii militare Dew Lobbs Army. A luptat în bătălia de la Wilson's Creek, după care s-a îmbolnăvit şi a fost lăsat la vatră.

Evenimentul care l-a marcat definitiv pe Jesse s-a petrecut în anul 1863, când forţele unioniste l-au identificat pe Frank ca pe unul dintre membrii gherilelor care acţionau în Clay County. O companie unionistă a atacat ferma familiei James în căutarea grupului condus de Frank. Negăsind pe cine căutau, soldaţii unionişti s-au răzbunat torturându-l pe Reuben Samuel şi biciuindu-l pe tânărul James. Frank a reuşit să scape cu bine şi a intrat în grupul de gherilă condus de William C. Quantrill; se pare că a luat parte la masacrul din Lawrence, Kansas, unde în cadrul unui centru de întâlnire al aboliţioniştilor, oamenii lui Quantrill au ucis peste 200 de persoane.

Pe când avea doar 16 ani, Jesse s-a înrolat alături de Frank în rândurile unităţii conduse de Fletch Taylor. După ce Taylor a fost grav rănit, cei doi fraţi care aveau să sperie Vestul s-au alăturat brigăzii de gherilă conduse de Bloody Bill Anderson, unul dintre cei mai brutali bushwhackers confederaţi. Atunci, Jesse avea să fie rănit pentru prima dată, fapt care însă nu l-a împiedicat să ia parte împreună cu Frank la masacrul din Centralia, când brigada sa a ucis 22 de soldaţi unionişti surprinşi neînarmaţi. Legenda începea deja să prindă contur...


Rebelul care a devenit bandit

Trupa de gherilă în care activau cei doi fraţi începuse să prindă tot mai mult curaj. Netemători, aceştia au surprins într-o ambuscadă regimentul de soldaţi unionişti condus de maiorul A.V.E. Johnson, pornit să-i urmărească şi să-i pedepsească pe cei responsabili de masacrul din Centralia. De data acesta, gherila sudistă s-a întrecut pe sine în cruzime, ucigând peste 100 de soldaţi care se predaseră, Jesse fiind cel care l-a împuşcat pe maiorul Johnson. Drept rezultat al isprăvilor celor doi fraţi James, autorităţile militare unioniste le-au forţat familia să-şi părăsească casa şi proprietăţile din Clay County.

Norocul a fost şi el cât pe ce să-l părăsească pe Jesse, când a fost împuşcat de o patrulă unionistă de cavalerie. Atunci, lângă Lexington, Missouri, Jesse James avea să fie cruţat de moarte pentru a doua oară în decursul vieţii sale de până atunci.

La sfârşitul Războiului Civil, statul Missouri era răvăşit, iar atmosfera foarte tensionată.

Jesse, oricum, avea griji mai mari. Rana din piept erau una destul de serioasă, astfel încât a avut nevoie de o perioadă lungă de îngrijire şi refacere în casa unchiului său din Missouri.

Acolo, avea să fie îngrijit de verişoara sa primară, Zerelda "Zee" Mimms. Nu a contat deloc că cei doi erau rude apropiate. Jesse şi Zee s-au îndrăgostit iremediabil unul de celălalt. Cei doi veri au avut o relaţie de nouă ani de zile, încununată cu o căsătorie şi doi copii.

Odată refăcut, dar fără niciun ban în buzunare, Jesse s-a apucat de jafuri. Şi s-a perfecţionat în asemenea măsură, încât în scurt timp a devenit un expert în domeniu. Istoricii americani nu au reuşit încă să afle dacă Jesse şi Frank au luat parte la primul jaf bancar din Missouri de după război, dar banda de foşti luptători de gherilă confederaţi din care făceau parte cei doi a fost în spatele spargerii de la Clay County Savings Association.

Jesse şi-a făcut însă apariţia în cadrul unui incident dintr-o închisoare, în care gardienii au fost ucişi, iar câţiva membri de gherilă sudistă au reuşit să evadeze.

Atunci, vremurile erau pe măsura oamenilor. Exasperat de starea de anarhie din Missouri, guvernatorul Fletcher a ordonat o campanie dură pentru a lichida odată pentru totdeauna gherilele din Johnson County. Rezultatele nu au întârziat să apară: Archie Clement, cel mai renumit şef de gherilă din teritoriu, a fost împuşcat, eveniment care l-a umplut de amărăciune pe Jesse. Fraţii James au continuat să dea câteva spargeri sporadice de bănci, după care, în anul 1868, cei doi s-au asociat cu Cole Younger, pentru jefuirea unei bănci din Russelville, Kentucky. Fapta care avea să-l aşeze definitiv pe Jesse în galeria marilor nelegiuiţi cu statut de erou din Vestul Sălbatic a fost atacul din 6 decembrie 1969, soldat cu jefuirea Davies County Savings Association din Gallatin, Missouri.

Jesse nu a furat o sumă mare de bani, dar l-a împuşcat din greşeală pe căpitanul John Sheets, confundându-l pe acesta cu Samuel P. Cox, ofiţerul care îl ucisese pe Bloody Bill Anderson, un prieten de-al său. Jaful şi crima l-au transformat peste noapte în primul "outlaw" din Missouri, după cum declarase guvernatorul Thomas T. Crittenden, care cu acestă ocazie a fixat şi prima recompensă pentru capul lui Jesse.


Episodul James-Younger

De acum proscrişi, fraţii James au luat decizia de a se alia cu Cole Younger şi fraţii săi, John, Jim şi Bob, avându-i alături pe Clell Miller şi alţi foşti soldaţi confederaţi.

Aşa a luat naştere celebra bandă James-Younger. Cu Jesse în rol de lider (cu toate că deciziile cele mai importante se luau în comun) banda s-a lansat într-o serie de jafuri fără precendent, terorizând băncile din Iowa până în Texas şi din Kansas până în West Virginia.

Pe data de 21 iulie 1873, băieţii erau pe cai mari. Sătui de bănci, s-au decis să atace şi trenuri. Aşadar, au deraiat un tren în Adair, Iowa şi au furat circa 3.000$ - echivalentul a 51.000 USD la nivelul anului 2007. În timpul jafului, bandiţii lui Jesse au purtat măştile tipice ale Ku Klux Klan-ului, ca un semn al respectului lor faţă de activităţile acestei organizaţii. Unii istorici americani consideră că prin atacarea trenurilor, foştii rebeli transformaţi în bandiţi atacau, de fapt, un simbol al centralizării nedorite de niciun sudist adevărat. În perioada când ataca trenuri, Jesse James nu a jefuit pasageri decât în două episoade separate, fiind interesat mai mult de seifurile cu valori din vagonul de bagaje speciale. Astfel de fapte i-au format o falsă imagine de Robin Hood, imagine la care au contribuit din plin jurnaliştii epocii şi care era cu totul neadevărată, de vreme ce Jesse şi banda lui au împărţit banii şi bunurile furate doar între ei.

Jesse James într-una dintre puţinele fotografii de epocă care îl reprezintă

Exasperată de jafurile numeroase şi pagubele create, compania feroviară Adams Express s-a văzut nevoită să apeleze la serviciile celor mai buni experţi în domeniu din acele vremuri: Agenţia Naţională de Detectivi Pinkerton. Agenţia din Chicago avea experienţă în lupta împotriva infractorilor profesionişti din mediul urban, precum şi în oferirea serviciilor de securitate, acestea din urmă folosite de fapt în spargerea grevelor. Deoarece banda lui Jesse James primea sprijin din partea locuitorilor cu simpatii confederate din Missouri, care vedeau în el un ultim erou care nu se supunea unioniştilor, agenţia a avut mult de furcă cu urmărirea lui Jesse. După ce mai mulţi agenţi au fost ucişi în încleştările cu oamenii lui Jesse, Allan Pinkerton, fondatorul şi şeful companiei, s-a implicat personal şi a început să se răfuiască cu Jesse. Allan a aruncat cu sticle incendiare în ferma familiei James, ucigându-l pe Archie, fratele vitreg mai mic al lui Jesse, şi rănind-o pe Zerelda Samuel, mama lui Jesse.
Raidul de noapte la ferma lui Jesse a indignat mulţi oameni. În plan social, simpatia faţă de Jesse era la apogeu.


Sfârşit atipic de western

În anul 1876, banda James-Younger a încercat să jefuiască banca First National din Northfield, Missouri. Mişcarea s-a dovedit a fi una deloc inspirată. După jaf, autorităţile au dat o replică dură, toţi membrii bandei, cu excepţia fraţilor James, fiind hăituiţi şi ucişi. Episodul are şi o parte cumva hilară, dar care a contribuit la sfârşitul bandei.

În dimineaţa jafului, câţiva membri ai bandei erau băuţi bine, fapt pe care Jesse nu l-ar fi permis dacă ar fi fost în Northfield. Câţiva localnici din oraş au dat alarma, iar autorităţile au acţionat la timp.

Lipsiţi de camarazii de jaf, fraţii James s-au îndreptat spre Nashville, Tennessee, unde şi-au schimbat numele, Jesse devenind onorabilul domn Thomas Howard, iar Frank numindu-se de acum B.J. Woodson. Frank se cam săturase de viaţa riscantă de tâlhar şi tot cocheta cu gândul retragerii. În schimb, Jesse rămăsese acelaşi rebel neliniştit. În anul 1879, a recrutat câţiva infractori pentru a forma o nouă bandă.

Imediat, a atacat un tren în Glendale, Missouri. Atacul a fost urmat de spargerea unei bănci şi jefuirea altor două trenuri. Din nefericire pentru Jesse, noii săi recruţi nu erau luptătorii de gherilă căliţi din fosta bandă James-Younger, astfel încât au început să se ia la harţă unii cu alţii. Jesse a turbat de furie şi a ajuns chiar să-l împuşte pe unul dintre ei, pentru a restabili ordinea. Cum autorităţile începeau să devină tot mai suspicioase, fraţii James au decis să se întoarcă în Missouri, unde se simţeau mai în siguranţă. Cu toate acestea, la scurt timp de la întoarcerea în locurile natale, Frank s-a hotărât să se mute în statul Virginia, deoarece se simţea încă hăituit.

După anihilarea bandei sale, Jesse nu mai avea încredere decât în fraţii Charley şi Robert Ford. Nu avea însă de unde să ştie că Robert "Bob" Ford întreprinsese negocieri cu guvernatorul Thomas T. Crittenden pentru capturarea sa...

Recompensa de câte 5.000 $ pentru fiecare dintre fraţii James fusese o tentaţie prea puternică pentru Bob, un tânăr care, spre deosebire de fratele său Charley, nu trăise anii de glorie şi jafuri şi dorea cu orice preţ un bilet către notorietate.

Casa în care a fost ucis Jesse James, astăzi muzeu

Pe 3 aprilie 1882, după micul dejun, Jesse James şi fraţii Ford se pregăteau pentru un nou jaf. La un moment dat, Jesse a văzut un tablou prăfuit şi s-a suit pe un scaun cu gândul de a-l curăţa. Exact în acel moment, Bob Ford l-a împuşcat pe la spate. A tras de aproape, astfel încât faţa lui Jesse a fost mutilată. Pentru identificarea cadavrului, autorităţile au luat în calcul cicatricele rămase în urma celor două răni din trecut, precum şi degetul său mijlociu retezat de la jumătate, un alt semn al banditului Jesse James.

Moartea sa a devenit în scurt timp un adevărat eveniment naţional. Fraţii Ford au fost arestaţi, condamnaţi la moarte, dar graţiaţi, la doar două ore de la sentinţă, de către guvernator. Fraţii Ford au început să-şi câştige existenţa punând în scenă asasinarea lui Jesse James în cadrul unui turneu de spectacole. Bolnav de tuberculoză şi dependent de morfină, Charley Ford s-a sinucis doi ani mai târziu. Bob, în schimb, şi-a deschis un saloon în Creede, Colorado. În anul 1892, un bărbat pe nume Edward O'Kelley a intrat cu o puşcă în salon, a ajuns în faţa lui Robert Ford, i-a strigat acestuia un sec "Hello Bob", şi l-a împuşcat în gât, ucigându-l pe loc. Jesse James avea încă admiratori...

O'Kelley a fost condamnat pe viaţă, dar în urma unei petiţii semnate de peste 7.000 de oameni, a fost eliberat patru ani mai târziu. În schimb Zee, văduva lui Jesse James, a fost uitată de toţi şi s-a stins în sărăcie şi singurătate.

Jesse a murit, dar a intrat în legendă. S-au scris sute de articole şi cărţi despre viaţa lui, iar personalitatea sa a fost ecranizată în numeroase pelicule. Întâmplător sau nu, chiar şi astăzi Jesse James este una dintre cele mai cunoscute figuri ale Americii din toate timpurile.