Home » Descopera in Romania » Un tren de basm a fost lansat către Marea Neagră – VIDEO

Un tren de basm a fost lansat către Marea Neagră – VIDEO

Publicat: 29.06.2016
Pasagerii care aleg care merg către Marea Neagră vor avea ocazia să călătorească cu un tren de basm.Locomotiva "Pasărea Măiastră"va fi pe şine şi va purta călătorii români în "pântecele-compartimente".

Locomotiva a pornit într-un drum inaugural spre mare, din Gara de Nord Bucureşti, pe 28 iunie.

CFR Călători a oferit pânza, adică locomotiva, Policolor a premiat proiectul câştigător cu 700 de euro, iar concursul de creaţie a fost organizat de Zaga Brand în parteneriat cu Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti. Policolor şi CFR Călători, două branduri româneşti cu tradiţie, promovează într-o manieră inedită valorile naţionale, aducându-le în atenţia tuturor într-o formă neconvenţională şi atractivă.

Aşadar, Policolor şi CFR Călători au inaugurat astăzi, în Gara de Nord, locomotiva ”Pasărea Măiastră”, pictată după o idee ce-i aparţine lui Adrian Felix Dărăbăneanu, câştigătorul concursului de creaţie derulat şi premiat de Policolor: Moving Art, din cadrul campaniei „Culorile României 2016”. Astfel, locomotiva Pasărea Măiastră continuă proiectul Moving Art – parte a campaniei „Culorile României”. Locomotive din parcul de material rulant al companiei feroviare sunt înfrumuseţate în exterior.

Locomotiva va pune în mişcare „Trenul Tineretului” în sezonul estival. Va fi unul dintre Trenurile Soarelui. Tema creaţiei care personalizează şirul de vagoane a fost „Pasărea măiastră”, reinterpretată într-o viziune modernă care să transmită atributele tinereţii: să încânte, să întinerească, să dea avânt celei mai „vesele” garnituri de tren care va circula în România.

„2016 este anul Brâncuşi. Iată că Pasărea Măiastră, prezentă în opera sculptorului român, inspiră şi astăzi. Şi noi încercăm să aducem un aer de prospeţime şi tinereţe în domeniul feroviar. Pe lângă condiţii mai bune de călătorie, ne dorim şi un material rulant în „haine noi”, care să transmită faptul că lucrurile se schimbă cu şi pentru oameni. Toţi cei care au zâmbit şi au făcut fotografii cu locomotiva Hora, toţi cei care au admirat-o ne-au arătat că e nevoie de culoare şi în domeniul nostru. Fiecare călătorie este unică, aşa cum şi locomotiva Pasărea Măiastră este unică: va străbate ţara şi va duce cu ea tinereţea şi culorile simbol ale României”, a declarat Iosif Szentes, Director General CFR Călători.

Conductorul locomotivei care a plecat pe 28 iunie, la ora 14:00 înspre Constanţa, a declarat pentru MEDIAFAX că „e o plăcere să conducă locomotiva CFR cu pasăre măiastră.”. „Eu conduc însă şi alte trenuri, nu numai cu pasăre măiastră.”, a adăugat conductorul trenului.

O fată care zâmbea pe peronul înţesat de lume de la Gara de Nord a declarat pentru MEDIAFAX că i ” se pare foarte interesantă iniţiativa CFR pentru că pune în evidenţă motivele tradiţionale româneşti din basme.” „Reinterpretarea mitului românesc mi se pare foarte cool, plus că aici se intersectează modernul şi tradiţionalul. Cred că legenda păsării măiastre i se potriveşte CFR-ului acum, parcă renaşte şi el”, a mai spus tânăra fată pentru MEDIAFAX.

Proiectul câştigător al concursului de creaţie cu tema „Pasărea Măiastră” lansat în luna aprilie, adresat studenţilor şi masteranzilor de la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, a fost imaginat de Adrian Felix Dărăbăneanu într-o viziune modernă şi pus în practică de artiştii Cristian şi Răzvan Scutaru.

Fraţii Cristian Scutaru şi Răzvan Scutaru, cei doi artişti care au transformat locomotiva în exponat de artă urbană neconvenţională au săvârşit opera în 276 ore de lucru şi au folosit peste 300 de litri de vopsea, lac şi diluanţi.

Pentru ”Pasărea Măiastră” s-au folosit materiale specifice furnizate de Policolor Automotive – divizia auto a producătorului român, rezistente la condiţiile de exploatare a locomotivei şi la cele de mediu. Valoarea materialelor utilizate – vopsea, diluant, lac şi consumabile – a fost de peste 16.000 de lei, iar cantităţile au depăşit 300 de litri. Cristian Scutaru şi Răzvan Scutaru, cei doi artişti care au conturat opera într-un timp maraton, 276 de ore de lucru, sunt ambasadori ai proiectului ”Culorile României”. ” Proiectul este o provocare din punct de tehnic şi a suprafeţei care a trebuit acoperită. O astfel de lucrare îi oferă unui artist un bun examen faţă de publicul larg, iar eu sunt mândru că pot lua real şi direct pulsul oamenilor vizavi de creaţia mea artistică. Întreg proiectul ”Culorile României” e singura şi cea mai mare expoziţie de artă urbană neconvenţională în aer liber la care românii pot lua parte”, a declarat artistul Cristian Scutaru.

„În folclorul românesc, Pasărea Măiastră e o fiinţă supranaturală, plină de lumină şi culoare. E înzestrată cu puteri magice, iar frumuseţea ei unică încântă doar privirea celor cu adevărat privilegiaţi. La asta m-am gândit când am făcut desenul pe care acum toţi românii îl pot admira. E o mare mândrie pentru mine faptul că lucrarea mea beneficiază de o asemenea expunere”, a spus Adrian Felix Dărăbăneanu, absolvent al Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti.

„Pasărea măiastră reprezintă pentru mine un ideal, la care toată lumea trebuie să aspire, cumva”, a mai spus Adrian Felix Dărăbăneanu, absolvent al Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti pentru MEDIAFAX.

La inaugurarea locomotivei, artistul Cristian Scutaru a venit înveşmântat într-o ie bărbătească împodobită cu broderii în motive populare româneşti din aţă albastră, la mâneci, pe piept şi la gât. „A fost destul de greu, am muncit la ea 16 zile, am slăbit 6 kilograme.”, a spus Cristian pentru MEDIAFAX. L-am întrebat ce este pasărea măiastră pentru el. Iată ce ne-a răspuns: „Pasărea măiastră este pasărea Phoenix, pasărea din basmele româneşti, pasărea care apare în visele copiilor, pasărea care schimbă culorile în soare, pasărea care renaşte din nimic.”

Legenda Păsării Măiastre

În mitologia românească, pasărea măiastră este regina păsărilor, mesagera zânelor. Ca orice fiinţă supranaturală înzestrată cu puteri magice, este destul de scumpă la vedere, frumuseţea ei unică şi lumina divină pe care o răspândeşte încântând doar privirea celor cu adevărat privilegiaţi. Despre cântecul ei se spune că ar întineri orice ascultător.

Are rang regal şi este ajutată la nevoie şi de celelalte păsări. Pasărea Măiastră este o fiinţă sau o entitate nepământeană, supranaturală, de pe Tărâmul Celălalt. Este de o frumuseţe deosebită, plină de lumină, o lumină celestă. I se mai zice pasărea de foc. Phoenix.

Etnologii spun că Pasărea Măiastră face parte dintr-un grup de fiinţe avimorfe, alături de Pajură şi Pasărea de foc. Sunt şi variante în care ea poarta numele Andilandi şi este prezentată ca o fiică de împărat, transformată în pasăre din cauza unui blestem.

Pictura de pe locomotivă însufleţeşte mitul românesc, iar Pasărea Măiastră va putea fi văzută de călătorii care se vor strânge în „pântecul” ei, în „vintrele înaripatei”, anume compartimentele de tren. În primele sigle ale Căilor Ferate Române, era prezentă conceptual prin simboluri care redau o componentă a vechilor vagoane (suspensia de la roţi).

„Proiectul este o provocare din punct de tehnic şi a suprafeţei care a trebuit acoperită. O astfel de lucrare îi oferă unui artist un bun examen faţă de publicul larg, iar eu sunt mândru că pot lua real şi direct pulsul oamenilor vizavi de creaţia mea artistică. Întreg proiectul „Culorile României” e singura şi cea mai mare expoziţie de artă urbană neconvenţională în aer liber la care românii pot lua parte”, a declarat artistul Cristian Scutaru.

În călătoria inaugurală, locomotiva Pasărea Măiastră a pornit spre mare din Gara de Nord Bucureşti, la ora 14:00, cu trenul IR 1585 cu sosire la Constanţa la ora 16:28.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Oceanele Pământului au atins temperaturi record în luna august
Oceanele Pământului au atins temperaturi record în luna august
Bill Gates vrea locuri de muncă „rezervate pentru oameni”
Bill Gates vrea locuri de muncă „rezervate pentru oameni”
Rusia se pregătește să intensifice atacurile asupra Ucrainei
Rusia se pregătește să intensifice atacurile asupra Ucrainei
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin decât credem (P)
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin ...
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe