Home » Descopera in Romania » FOTO. Locuinţă, săpată în stâncă de un bărbat din Prahova

FOTO. Locuinţă, săpată în stâncă de un bărbat din Prahova

Publicat: 26.04.2018
Un bărbat din comuna Tătaru, judeţul Prahova, şi-a săpat o locuinţă într-o stâncă, folosind târnăcoape făcute de el. Iniţial, Vasile Şerban a vrut să aibă doar un adăpost pentru zilele călduroase, acum însă a ajuns să aibă 7 ”camere”.

Comuna Tătaru este situată în zona dealurilor subcarpatice din sud-estul judeţului Prahova, între Valea Buzăului şi Valea Cricovului Sărat, la o distanţă de 48 de kilometri de oraşul Ploieşti, reşedinţa judeţului Prahova. Este o zonă pitorească, iar peisajele parcă sunt desprinse din basme. Aici, îşi duce traiul şi Vasile Şerban, un bărbat de 63 de ani, care cât e ziua de lungă munceşte.

Şi tocmai pentru că nu se dă la o parte când vine vorba de treabă, din mâinile sale pot ieşi lucruri inedite.

Foto: Mediafax

Departe de lumea dezlănţuită, nea Vasile, cum i se spune prin sat, a făcut o locuinţă în stâncă. A săpat greu, mai ales că piatra era tare şi era mult praf. Omul a vrut doar să aibă un adăpost pentru zilele caniculare când venea la livadă, scrie Mediafax.

”Am grădină, am teren acolo. Am cutăţat mărăcinii, că erau mărăcini peste tot. Am pus o livadă de nuci. Am un lac făcut jos acolo. Şi pe urmă, dacă e muntele, stânca aia, am zis să fac şi eu un adăpost de umbră, de răcoare acolo”, a declarat Şerban Vasile.

La rândul său, soţia lui Vasile, Florentina Şerban, îşi aminteşte că bărbatului nu i-a fost uşor. Săpa în stâncă doar iarna, când nu era cald, cu târnăcoape făcute de el, care la două săptămâni se toceau.

”La început a zis că face un adăpost să se adăpostească, şi de ploaie. Şi între timp a luat forme. Din ce săpa, din aia îi plăcea şi lui. Se săpa foarte greu. S-a mărit din ce în ce mai mult. Iarăşi construia altul. Nu a vrut să renunţe niciodată. Tot timpul a vrut aşa, să mai facă, să mai facă. Mi-a plăcut. Poate şi o pasiune”, a spus Florentina Şerban.

Foto: Mediafax

Aşa se face că acum chilia are şapte cămăruţe unde Vasile a adus o masă şi scaune, o saltea pe care să poată dormi, dar a amenajat şi un altar unde are cinci icoane. În zonă, bărbatul a amenajat şi un lac.

“Lacul tot el singur l-a săpat, bucată cu bucată. Acolo era iarbă. Nimeni nu s-ar fi înhămat”, a afirmat soţia lui.

Primarul comunei Tătaru, Iuliana Mareş, spune că această chilie se află în punctul cunoscut drept Scăianu, pe dealul Malul Alb.

”În pantă are acest deal. Mai săpa, mai se supăra. Iniţial aşa a zis, să aibă un adăpost. Şi a ajuns la şapte camere. Două ierni a lucrat. Prima oară a făcut acea cavitate de la intrare, apoi a mărit. Cel mai mult m-a impresionat că a făcut şi un lac pe terenul său”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Iuliana Mareş.

Edilul spune că această chilie ar putea deveni punct turistic, mai ales că în zonă este şi un alt astfel de adăpost făcut de călugări, în secolul al XVI-lea.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Care este legătura dintre pisici și fericire?
Care este legătura dintre pisici și fericire?
Problemă importantă în sistemele de educație: care este portretul profesorului european?
Problemă importantă în sistemele de educație: care este portretul profesorului european?
Tinerii beau mai puțin, dar cei între 50 și 64 de ani beau tot mai mult
Tinerii beau mai puțin, dar cei între 50 și 64 de ani beau tot mai mult
Misterul din adâncuri: de ce Marea Neagră este unică în lume și cum o monitorizează cercetătorii?
Misterul din adâncuri: de ce Marea Neagră este unică în lume și cum o monitorizează cercetătorii?
Primul anunț al săptămânii Nobel: cine a primit Premiul Nobel pentru Medicină 2026
Primul anunț al săptămânii Nobel: cine a primit Premiul Nobel pentru Medicină 2026
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Trei cercetători de la OpenAI, concediați pentru gestionarea necorespunzătoare a unor „informații sensibile”. Ce ar fi făcut aceștia?
Trei cercetători de la OpenAI, concediați pentru gestionarea necorespunzătoare a unor „informații sensibile”. Ce ...
Chiar dacă AI-ul este profitabil, majoritatea companiilor nu reușesc să-l scaleze
Chiar dacă AI-ul este profitabil, majoritatea companiilor nu reușesc să-l scaleze
O platformă a aprobat primul serial bazat pe celebra franciză „Fast & Furious”. Când va fi difuzat?
O platformă a aprobat primul serial bazat pe celebra franciză „Fast & Furious”. Când va fi difuzat?
Vaccinarea antigripală începe! Cine poate primi vaccinul compensat sau gratuit?
Vaccinarea antigripală începe! Cine poate primi vaccinul compensat sau gratuit?
Cum schimbă Inteligența Artificială joburile din bănci? Această competență este cea mai căutată!
Cum schimbă Inteligența Artificială joburile din bănci? Această competență este cea mai căutată!
Ce sunt micro-călătoriile, tendința către care se îndreaptă vacanțele?
Ce sunt micro-călătoriile, tendința către care se îndreaptă vacanțele?
Chiar și fără fonduri, echipă de biologi a improvizat un laborator și a făcut o descoperire uriașă
Chiar și fără fonduri, echipă de biologi a improvizat un laborator și a făcut o descoperire uriașă
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
De ce ard unii oameni salvie pentru a curăța o casă de „energia negativă”? Ce este tradiție și ce este efect real
De ce ard unii oameni salvie pentru a curăța o casă de „energia negativă”? Ce este tradiție și ce este efect real
Câți dintre bărbații români suferă de depresie postpartum? Procentajul este mai mare decât media europeană
Câți dintre bărbații români suferă de depresie postpartum? Procentajul este mai mare decât media europeană
Pe cine înfățișează cel mai mare mozaic din dovleci din lume?
Pe cine înfățișează cel mai mare mozaic din dovleci din lume?