De ce se cred unii mai pricepuţi la anumite lucruri deşi nu sunt în realitate?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Studiile sugerează că nu este neaparat o chestiune de inteligenţă, ci de competenţă, abilitatea de a face ceva bine.

În 1999, cercetătorii David Dunning şi Justin Kruger au testat un grup de studenţi la mai multe probe: abilitatea de a gândi logic, de a scrie corect şi de a identifica glumele amuzante. Ei le-au cerut studenţilor şi să îşi evalueze aptitudinile.

Cei doi cercetători au observat ceva ciudat. Persoanele care au obţinut punctaje mai mici decât media nu doar că nu au avut competenţele necesare, dar nici nu au ştiut că le lipsesc. Mai mult, cu cât erau mai puţin competenţi, cu atât se credeau mai bine pregătiţi. Acest fenomen se numeşte superioritatea iluzorie.

Aceasta este o prejudecată cognitivă. Oamenii au tendinţa să îşi evalueze propriile abilităţi ca fiind peste medie. Numeroase studii au demonstrat existenţa acestui fenomen în varii domenii. De la trasul cu arma, la dezbateri, nu pare să conteze despre ce apritudine este vorba, cu cât o persoană ştie mai puţine cu atât este mai predispusă să îşi supraestimeze cunoştinţele.

Filosofii au comtemplat de-a lungul veacurilor această idee. ”Problema lumii noastre este că proştii sunt siguri pe ei în timp ce persoanele inteligente sunt pline de dubii”, a punctat filosoful britanic Bertrand Russell.

Totodată, persoanele care chiar au anumite competenţe sunt predispuse să le subestimeze. Cercetătorii cred că această modestie vine de la faptul că persoanele competente sunt mult mai conştiente de câte lucruri nu ştiu şi au de asemenea o viziune de ansamblu a domeniului, ceea ce le permite să-şi observe propriile limitări.

Toate aceste lucruri ţin de meta-cogniţie, abilitatea de a fi conştient şi de a înţelege propriul proces de gândire. În alte cuvinte, este abilitatea de a te gândi la modul în care gândeşti.

Dunning şi Kruger susţin că oamenii nu îşi evaluează coerent abilităţile ci pornesc de la o serie de preconcepţii, cum ar fi ”sunt un şofer foarte bun” sau ”sunt foarte amuzant” şi folosesc această convingere pentru a-şi evalua ulterior abilităţile.

Sursă: Howstuffworks