„Lucy” şi rudele ei erau fiinţe terestre bipede sau trăiau în copaci?

Multă vreme oamenii de ştiinţă s-au întrebat dacă aceste fiinţe erau la fel bine adaptate vieţii arboricole ca şi deplasării bipede  şi dacă petreceau la fel de mult timp în copaci ca şi pe sol. Răspunsul nu a putut fi aflat în lipsa examinării omoplaţilor, iar aceste oase lipseau la „Lucy”, care reprezintă cca. 40% din scheletul unei femele de Australopithecus afarensis, care a trăit acum cca. 3,2 milioane de ani.

Recent, însă, oamenii de ştiinţă de la Midwestern University şi California Academy of Sciences au examinat cei doi omoplaţi ai unui alt exemplar de Australopithecus afarensis, scheletul foarte bine păstrat al unui copil din această specie (botezat de specialişti „Selam”),  descoperit în anul 2000 la Dikika, Etiopia. A fost nevoie de ani de zile pentru a extrage omoplaţii din blocul de gresie în care se fosilizase scheletul. Deoarece aceste oase au o grosime mică, se întâmplă rareori ca ele să se păstreze în cazul fosilelor foarte vechi sau, cel mult, se păstrează doar fragmente. Scheletul Selam este excepţional din acest punct de vedere, deoarece în cazul lui s-au păstrat întregi ambii omoplaţi, ataşaţi de restul scheletului.

• Ce alimente pot face oamenii cei mai fericiți?
• Trucul foarte simplu prin care oamenii pot să comunice cu pisicile

„Selam” era o fetiţă în vârstă de 3 ani, care a trăit acum  aproximativ 3,3 milioane de ani; este cel mai complet schelet de Australopithecus afarensis descoperit până acum.

Omoplaţii extraşi au fost scanaţi digital şi măsuraţi, fiind apoi comparaţi cu omoplaţii mai multor specii înrudite: umanoizi primitivi (Homo ergaster, Homo floresiensis, Australopithecus afarensis şi A. africanus), primate antropoide actuale (cimpanzeu, gorilă, orangutan) şi omul actual (Homo sapiens). Rezultatele au fost publicate în jurnalul Science.

Omoplaţii examinaţi s-au dovedit a fi asemănători cu cei ai maimuţelor antropoide arboricole, sugerând că specia Australopithecus afarensis era bine adaptată şi la deplasarea prin  coroanele arborilor, pe lângă deplasarea bipedă pe sol.

Se pare, aşadar, că strămoşii noştri au abandonat viaţa arboricolă mai târziu decît se credea. La Australopithecus afarensis, omoplaţii indică o adaptare la căţărarea în copaci, în vreme ce partea inferioară a corpului prezintă trăsături care arată că aceste fiinţe se deplasau pe sol cu un mers biped. Australopithecus afarensis apare, deci, ca o formă aflată pe drumul umanizării, care încă reţinea, totuşi, trăsături asociate unui mod de viaţă caracteristic primatelor arboricole.

Sursa: Science Daily