A fost dezvăluită povestea neştiută a celui mai dramatic moment din istoria recentă a NASA

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Nu este un scenariu de film SF, ci problema cu care s-au confruntat oficialii NASA aflaţi la centrul de comandă în 2003, atunci când suspectau că naveta Columbia întâmpină probleme grave. Aceasta avea să explodeze la reintrarea în atmosferă, ducând la moartea celor şapte astronauţi aflaţi la bord.

Wayne Hale, cel ce avea să devină coordonatorul programului navetelor spaţiale ale NASA, a relatat recent pe blogul său momentele dificile prin care au trecut oficialii NASA acum 10 ani:

„După una dintre şedinţele MMT (Mission Management Team) în care s-au dezbătut posibilele probleme ale navetei, directorul de zbor Jon Harpold mi-a spus părerea lui: «Ştii, nu avem ce să facem pentru a repara daunele de la sistemul termic de protecţie. Dacă a fost într-adevăr lovit, e probabil mai bine să nu ştie. Cred că echipajul ar prefera să nu ştie. Nu crezi că ar fi mai bine pentru ei să aibă parte de un zbor fericit şi să moară neaşteptat la revenirea în atmosferă decât să rămână pe orbită, ştiind că nu e nimic de făcut, până când rămân fără aer?»”.

Situaţia era critică, iar dacă scutul termic era într-adevăr lovit, astronauţii nu aveau scăpare. Managerii misiunii nu erau siguri că naveta fusese afectată, astfel că au ales să nu le spună astronauţilor despre riscul de a muri.

După ce naveta Columbia a fost distrusă la reintrarea în atmosferă, directorul de zbor Leroy Cain a dat ordin ca uşile centrului de comandă să fie încuiate, iar toate datele de pe computere să fie salvate. Cain avea lacrimi în ochi, căci echipajul navetei Columbia nu avea să mai revină acasă. Naveta se dezintegrase deasupra statului Texas, luând viaţa celor şapte astronauţi şi împrăştiind resturi pe o suprafaţă ce se întindea pe sute de kilometri.

Deşi nimeni nu ştia cu exactitate care era cauza accidentului, câţiva ingineri de la Centrul Spaţial Johnson erau convinşi că ştiu ce s-a petrecut, pentru că aceştia încercaseră să tragă un semnal de alarmă, însă fuseseră ignoraţi de conducere.

Printre ei se număra şi Rodney Rocha, iar în acea dimineaţă însorită de sâmbătă el se afla în centrul de comandă la Centrul Spaţial Johnson. Atunci când nava a încetat să mai transmită date, iar poziţia sa a rămas blocată deasupra Texasului, inginerul se concentra asupra datelor neobişnuite înregistrate de senzorul de telemetrie de pe navă.

Mai mulţi ingineri suspectau că ceva este în neregulă. Filmarea neclară de la lansarea navetei a surprins momentul în care spuma s-a desprins de rezervorul exterior al navetei, lovind aripa stângă. Nimeni nu ştia dacă impactul provocase daune. NASA nu avea nicio opţiune pentru a repara naveta, pentru că echipajul era într-o misiune ştiinţifică departe de Staţia Spaţială Internaţională. Astronauţii nu dispuneau de un braţ robotic cu care să analizeze aripa lovită, nu aveau nici instrumente cu care să repare aripa în caz că aceasta era lovită, iar lansarea unei noi misiuni pentru salvarea echipajului ar fi durat prea mult.

Rocha era disperat, motiv pentru care a implorat echipa MMT să solicite Departamentului Apărării să folosească orice instrument deţine pentru a fotografia la rezoluţie înaltă naveta spaţială. Cererea sa a fost respinsă. Inginerul a povestit pentru ABC News că „l-am telefonat pe şeful biroului de inginerie dedicat navetei spaţiale, aceeaşi persoană care mi-a relatat că managementul a răspuns cererii mele cu «nu». Eram supărat şi agitat. L-am întrebat dacă a vorbit cu şeful departamentului nostru de inginerie despre astsa, căci voiam să fie şi el informat, şi mi-a zis că «nu». Am fost absolut şocat”.

Inginerii de la centrul de comandă au observat că volumul de date transmis de naveta spaţială scădea. De asemenea, cu câteva minute înainte senzorii de telemetrie înregistraseră o creştere neobişnuită de date.

La trei minute după ce Columbia a încetat să mai transmită date către sol, astronautul Charlie Hobagh, care avea sarcina comunicării cu naveta, a început să transmită «în orb» către naveta Columbia folosind sistemul de back-up UHF. La fiecare 15-30 de secunde, Hobagh transmitea mesajul „Columbia, Houston, UHF comm. check”, însă nu primea niciun răspuns. În acelaşi timp, mii de persoane aflate în zona centrală a Texasului observau pe cer descompunerea navetei aflate la 63.000 de metri altitudine şi care călătorea cu o viteză de 18,3 Mach (22.400 km/h).

Câteva minute mai târziu, Cain a solicitat blocarea uşilor şi salvarea datelor de pe computere.

Ancheta oficială ce s-a desfăşurat anul următor a ajuns la concluzia că spuma a fost cauza fizică a accidentului. O bucată din spumă de dimensiunile unei valize, ce cântărea 0,75 kilograme, a lovit aripa stângă a navetei Columbia la lansare, formând o gaură în plăcile de protecţie şi lăsând naveta vulnerabilă la temperaturile foarte mari ce se înregistrează la revenirea în atmosfera Pământului.

Anchetatorii au descoperit că spuma nu era singurul vinovat. De ani buni spuma se desprindea de rezervorul exterior şi lovea naveta, iar oficialii NASA ajunseseră să accepte acest lucru ca pe ceva normal.

Wayne Hale este singura persoană de la NASA care a acceptat în faţa publicului responsabilitate pentru „normalizarea anormalului”. Ulterior, acesta a coordonat efortul prin care NASA a revenit în spaţiu. Hale a promi că agenţia spaţială nu va mai lăsa niciodată pe nimeni în urmă.

„După accident, când refăceam echipa MMT, le-am spus «nu vom mai spune niciodată că nu există nimic de făcut»”, a relatat Hale.

Aceasta este lecţia învăţată în urma tragediei navetei Columbia.

Imaginile transmise de CNN cu pe 1 februarie 2003:

Imagini surprinse în Mission Control la revenirea eşuată a navetei Columbia în atmosfera planetei Terra:

Sursa: ABC News