Home » D:News » Cum miroase spaţiul cosmic?

Cum miroase spaţiul cosmic?

Publicat: 22.02.2013
Pentru pasionaţii Cosmosului, dornici să experimenteze senzaţiile olfactive pe care le-ar putea oferi spaţiul, o companie de jucării a creat un cadou special: nici mai mult, nici mai puţin decât o lumânare parfumată, care să miroasă „ a spaţiu cosmic”.

 

ThinkGeek este o companie americană care s-a specializat în crearea de cadouri pentru pasionaţii de ştiinţă, iar ultima lor creaţie este o lumânare parfumată destinată acestor clienţi… speciali.

Reprezentanţii companiei au aflat că mulţi oameni se întreabă cum miroase spaţiul, aşa că au apelat la specialişti de la NASA pentru a re-crea, prin intermediul substanţelor chimice, un miros care să aducă, în măsură cât mai mare, cu ceea ce ar  simţi astronauţii, chiar dacă, „evident, aceştia nu scot capul pe geam”, după cum spune în glumă Steve Zimmermann, purtătorul de cuvânt al ThinkGeek.

Printre substanţele odorante utilizate se regăseşte una cu un miros ce aminteşte  de ozon şi de praful de puşcă şi care este specifică spaţiului. Astronauţii care se întorceau din „plimbările spaţiale ” – ieşirile în afara navei pentru reparaţii sau experimente – au descris mirosul spaţiului ca fiind unul foarte aparte – un miros înţepător, care este posibil să se fi datorat oxigenului atomic ce adera la costumele spaţiale. 

Primele versiuni ale lumânării parfumate „Space” fuseseră dominate de un asemenea miros, înţepător şi aspru, dar, fiind vorba totuşi despre o lumânare parfumată, cei de la ThinkGeek s-au gândit că un asemenea miros n-ar fi prea „competitiv” în universul lumânărilor parfumate, dominat de arome florale dulci, aşa că au adăugat şi o notă de lavandă. 

Lumânarea cu miros de spaţiu cosmic face parte dintr-un nou set de patru arome „tematice”, comercializat de ThinkGeek. Celelalte trei sunt: „Teen Spirit” (un omagiu adus formaţiei Nirvana), „Retro Arcade” (cu note de scorţişoară) şi „Middle Earth” – cu note verzi, proaspete, inspirată din trilogia ”Stăpânul inelelor” a lui J.R.R. Tolkien.

Sursa: space.com / Credit foto: ThinkGeek

 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”