Aplauzele la fel de contagioase ca anumite boli, arată un nou studiu

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Potrivit acestor cercetători, cu cât o mulţime de oameni aplaudă mai mult, cu atât indivizii care o compun devin ei înşişi susceptibili să aplaude.

Acest fenomen, denumit „contagiere socială”, este cunoscut din secolul al XVII-lea. În sălile de teatru, anumite persoane erau angajate ca să aplaude pentru a promova succesul pieselor prezentate pe scenă, antrenând astfel alături de ei publicul plătitor. Această practică a durat până în zilele noastre.

• De ce și-ar fi înscenat o primăriță din Mexic propria răpire?
• De ce copiii din Olanda sunt neobișnuit de fericiți?

Cercetătorii au decis să studieze aceste cunoştinţe empirice şi să le introducă într-un model matematic cu ajutorul unor ecuaţii complicate.

Richard Mann, matematician la Universitatea Uppsala din Suedia, şi colegii săi au început acest studiu prin a filma şase grupuri diferite, alcătuite fiecare dintr-un număr cuprins între 13 şi 20 elevi, care asistau la o prezentare orală. Cercetătorii au analizat apoi aplauzele lor în cele mai mici detalii.

Pe baza cifrelor şi a graficelor realizate, oamenii de ştiinţă au constatat că între sfârşitul prezentării şi primele aplauze au trecut, în medie, doar 2,1 secunde. Ei au remarcat că a fost nevoie de mai puţin de trei secunde după acele prime aplauze pentru ca toţi ceilalţi spectatori din public să înceapă la rândul lor să aplaude.

După ce au testat mai multe modele de calcul statistic al probabilităţilor, cercetătorii suedezi au ajuns la concluzia potrivit căreia „probabilitatea ca un individ să înceapă să aplaude, după primele aplauze din sală, este proporţională cu numărul de indivizi care aplaudă deja„.

În termeni profani, mituirea unor oameni pentru a aplauda este un principiu care funcţionează.

„Este vorba de o reacţie liniară, similară cu ceea ce constatăm la maimuţe în privinţa deciziilor asociate cu mişcarea şi la oameni în privinţa urmăririi privirii”, au dezvăluit cercetătorii suedezi, în rândul cărora s-au aflat şi câţiva biologi specializaţi în comportamentul animal.

În schimb, cercetătorii au întâmpinat dificultăţi atunci când au încercat să identifice factorii care îi determină pe oameni să se oprească din aplaudat.

Deşi „alinierea” pare să fie factorul principal („cu cât există mai mulţi oameni care au încetat să aplaude, cu atât individul va avea tendinţa să se oprească şi el din aplaudat”), studiul a stabilit şi o legătură cu durata totală a aplauzelor: „cu cât aplaud mai mult timp, cu atât probabilităţile de a mă opri sunt mai mari”.

Oboseală sau dureri la nivelul palmelor? – Greu de spus, în condiţiile în care timpul mediu de aplaudat a depăşit cu puţin şase secunde în timpul acestui studiu.

„Credem că metodologia noastră poate fi aplicată foarte bine şi altor fenomene de contagiere socială”, în domeniul psihologic, economic şi sociologic, precum „ritmul în care indivizii renunţă la reţelele de socializare”, au afirmat autorii studiului.

Studiul a fost publicat în revista britanică Journal of the Royal Society Interface.

Sursa: Mediafax