Cât poate trăi un cap desprins de trup?

În timpul Revoluţiei Franceze, se spune, un călău a ridicat de jos capul tăiat al lui Charlotte Corday (o femeie care l-a asasinat pe politicianul iacobin Paul Marat şi a fost ghilotinată în 1793) şi l-a pălmuit. Martorii oculari ar fi descris, tulburaţi, că ochii capului tăiat l-au privit intens pe călău, iar pe faţă s-a zugrăvit o expresie de dezgust profund.

Mult mai recent, în 1989, un militar veteran a povestit despre un accident de maşină la care fusese martor şi în care un prieten al său a murit, capul fiindu-I desprins de trunchi. Conform relatărilor veteranului, capul tăiat a înfăţişat o expresie de şoc, urmată de una de groază şi durere, pe când ochii îi erau aţintiţi asupra corpului rămas deoparte.

• De ce unii oameni reacționează mai bine la medicamentele pentru obezitate?
• Antioxidantul recomandat de experți care nu ar trebui să lipsească din farfurie

Cât de veridice sunt aceste relatări? Poate într-adevăr un cap detaşat de corp să mai gândească şi să simtă, poate creierul să încerce anumite emoţii şi să comande anumite acţiuni, precum schimbarea expresiei feţei?

Oamenii de ştiinţă cred că este foarte improbabil să se întâmple aşa ceva. În momentul decapitării, creierul suferă o prăbuşire a tensiunii sanguine (presiunea cu care circulă sângele în vase); pierzând rapid sânge şi oxigen, creierul intră, foarte probabil, în comă,  chiar dacă moartea propriu-zisă, marcată de încetarea completă a  activităţii cerebrale, survine abia după câteva secunde. 

Totuşi, studiile pe animale au produs unele rezultate care confirmă, într-o oarecare măsură, poveştile de groază despre creierul care rămâne conştient timp de câteva secunde după decapitare. 

În 2011, un grup de oameni de ştiinţă a studiat fenomenul, ataşând un electroencefalograf (EEG – un aparat care înregistrează semnalele electrice ale creierului) unui şoarece de laborator care, apoi, a fost decapitat. Rezultatele au arătat că, după decapitare, creierul a continuat să prezinte activitate electrică, undele cerebrale păstrând o frecvenţă care indica existenţa activităţii  conştiente timp de aproape 4 secunde. Studiile pe alte mamifere mici au sugerat că această perioadă ar putea fi chiar mai lungă. 

Dacă aceste lucru este adevărat şi pentru oameni, aceste câteva secunde dinaintea morţii ar fi un timp suficient de lung pentru ca experienţa să fie terifiantă.

În schimb, relatările anecdotice despre capete tăiate care au încercat să vorbească s-ar putea să fie doar descrierea unor acţiuni reflexe, inconştiente. Aşa cum membrele tăiate pot prezenta mişcări involuntare datorate unor contracţii reflexe ale muşchilor, o porţiune a creierului numită sistemul extrapiramidal, legată de activitatea reflexă, poate determina apariţia pe faţă a anumitor expresii, în mod absolut involuntar. Această regiune cerebrală, este responsabilă, de exemplu, de apariţia unor expresii care apar pe feţele nou-născuţilor – expresii de teamă, de dezgust sau de dispreţ – dar care sunt inconştiente, reflexe.

Sursa: Live Science