Home » D:News » Ce animal are ochii galbeni vara şi albaştri iarna? Şi de ce?

Ce animal are ochii galbeni vara şi albaştri iarna? Şi de ce?

Ce animal are ochii galbeni vara şi albaştri iarna? Şi de ce?
Publicat: 01.11.2013
Oamenii de ştiinţă au descoperit că ochii renilor arctici îşi schimbă culoarea de la un anotimp la altul: galbeni-aurii vara, ei devin albaştri iarna - o adaptare la modificarea intensităţii luminii şi care îi ajută să îşi detecteze mai uşor prădătorii.

Descoperirea a fost făcută de un grup de cercetători britanici şi norvegieni – de la University College London şi, respectiv, Universitatea din Tromsø –, care au arătat că schimbarea culorii ochilor modifică sensibilitatea la lumină a retinei. Acest proces îi ajută pe reni vadă cât mai bine în condiţiile de lumină specifice iernii, respectiv verii arctice

Vara, în Arctica, este lumină aproape tot timpul, în vreme ce iarna este aproape mereu întuneric şi semiîntuneric, iar modificările la nivelul ochiului renului reprezintă adaptări la aceste condiţii extreme.

Renii din Arctica, la fel ca multe alte animale, au în ochi un strat de ţesut reflectorizant numit tapetum lucidum (TL), situat în spatele retinei şi care reflectă lumina înapoi spre retină, pentru a îmbunătăţi percepţia vizuală în timpul nopţii. 

Schimbându-şi culoarea, TL poate reflecta diferite lungimi de undă ale luminii. În lumina puternică a verii, TL al renilor arctici este galben–auriu, la fel ca la multe alte mamifere, şi reflectă cea mai mare parte a luminii spre exterior, direct prin retină. Iarna, în schimb, TL devine albastru şi reflectă mai puţină lumină spre exterior, afară din ochi. În acest fel, o parte mai mare a luminii ajunge la stratul de celule fotoreceptoare din partea posterioară a ochilor- o adaptare a retinei la condiţiile de lumină slabă din timpul iernii.

Este pentru prima dată când este dovedită o asemenea schimbare de culoare a ochilor la un mamifer. Cercetătorii cred că această adaptare ar oferi renilor un avantaj în timpul lungii ierni întunecoase din Arctica, permiţându-le să-şi găsească mai uşor hrana şi să repereze mai uşor prădătorii.

Schimbarea culorii ar putea fi produsă de modificarea presiunii din interiorul ochiului; iarna, presiunea creşte, probabil datorită dilatării permanente a pupilei (pupila se dilată în condiţii de lumină slabă, pentru a lăsa să ajungă cât mai multă lumină la retină); care împiedică drenarea naturală a fluidului din globul ocular. Fluidul comprimă TL, reducând spaţiul dinte fibrele de colagen din ţesut şi, astfel, TL reflectă radiaţii cu lungime de undă mai mică din lumina albăstruie a iernii arctice.

Cercetări precedente ale aceloraşi specialişti arătaseră că renii arctici sunt capabili să vadă şi în ultraviolet (un tip de radiaţie luminoasă care există din abundenţă în lumina arctică, dar nu poate fi percepută de ochiul uman) şi că folosesc această capcitate pentru a găsi hrană şi a-şi detecta prădătorii. Se crede că reflexia albastră a ochilor în timpul iernii favorizează şi sensibilitatea vizuală în ultraviolet.

Sursa: Science Daily / Credit foto: Glen Jeffery

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin decât credem (P)
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin ...
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?