„Scutul misterios” al Pământului ne-ar putea pregăti o surpriză nemaivăzută de 780.000 de ani. Iată ce spun cercetătorii

În timp ce câmpul gravitaţional este „vizibil” cu ajutorul unui singur măr, „câmpul magnetic terestru nu se vede, deşi este peste tot în jurul nostru şi ne protejează mai ales de vânturile solare”, a declarat Mioara Mandea, cercetătoare la Centrul Naţional de Studii Spaţiale (CNES) – agenţia spaţială din Franţa, asociată proiectului Swarm.

• Șeful Meta va avea în curând propria clonă digitală bazată pe Inteligență Artificială
• Cea mai bătrână gorilă din lume în captivitate și-a sărbătorit ziua de naștere la Zoo Berlin

Câmpul magnetic terestru nu se vede, deşi este peste tot în jurul nostru şi ne protejează mai ales de vânturile solare    (Foto: Shutterstock.com)

Sursa principală a câmpului magnetic al Terrei se află la adâncimea de 3.000 de kilometri, în nucleul de fier şi nichel al planetei, un amestec în fuziune care funcţionează ca un dinam uriaş, graţie curenţilor care îl traversează.

Acestui magnetism i se adaugă şi alte surse mult mai slabe, precum rocile magnetice din scoarţa terestră, dar şi surse externe, precum partea din atmosferă încărcată electric prin raze ce provin de la Soare (ionosferă, apoi magnetosferă), a subliniat Gauthier Hulot, cercetător la Centrul Naţional de Studii Ştiinţifice (CNRS, Franţa) şi la Institutul de fizică a Globului din Paris.

„Este un fenomen foarte complex, care variază în spaţiu şi timp. Ştim că există surse diferite, dar, dacă ne referim la un simplu punct de pe suprafaţa terestră, acolo totul este amestecat”, a rezumat Mioara Mandea.

Din acest motiv, Agenţia Spaţială Europeană (ESA) a ales pentru misiunea Swarm o configuraţie inovatoare: trei sateliţi identici, care seamănă puţin cu vehiculele spaţiale din franciza cinematografică „Războiul stelelor”, creaţi cu scopul de a obţine performanţe aerodinamice adaptate unei orbite joase.

Cu greutatea de 470 de kilograme fiecare, cei trei sateliţi Swarm vor fi lansaţi vineri, 22 noiembrie, de o rachetă Rockot, de la baza spaţială Pleseţk din Rusia.

Sateliţii SWARM    (Foto: ESA)

Cei trei sateliţi vor evolua pe traiectorii uşor diferite (doi la 460 kilometri iniţial, al treilea la 530 kilometri, la începutul misiunii), fapt care va permite separarea diferitelor surse magnetice şi cartografierea în detaliu a variaţiilor lor, nu doar în spaţiu, ci şi în timp.

Pentru a garanta cel mai înalt grad de precizie în măsurătorile efectuate, cercetătorii s-au ocupat în mod deosebit de „curăţenia magnetică” a sateliţilor, folosind la construcţia lor materiale „cât mai neutre posibil”.

Magnetometrele de la bordul misiunii Swarm vor fi ţinute la distanţă de corpul sateliţilor şi de paraziţii lor electromagnetici prin catarge lungi de patru metri, precizează Isabelle Fratter, care a coordonat pentru CNES proiectul magnetometrului „absolut” ASM.

Acest instrument cu o precizie inegalată, conceput de laboratorul CEA Leti din Grenoble, măsoară intensitatea câmpului magnetic şi va permite calibrarea periodică a altor magnetometre, denumite „vectoriale”, care măsoară orientarea câmpului magnetic în trei dimensiuni.

Graţie datelor ce vor fi culese de Swarm în timpul misiunii sale, care va avea o durată de cel puţin patru ani, cercetătorii speră să înţeleagă mai bine evoluţia câmpului magnetic, în special „anomalia Atlanticului de Sud” – o zonă situată deasupra Braziliei, unde câmpul magnetic este foarte slab şi continuă să se diminueze cu rapiditate, din motive inexplicabile.

Survolând acel „triunghi al Bermudelor” magnetic, în care scutul natural al Terrei s-a slăbit, sateliţii pot suferi o serie de disfuncţionalităţi, dar şi solul va fi afectat, întrucât va primi o cantitate mai mare de radiaţii venite din spaţiu.

„Dacă înţelegi evoluţia câmpului magnetic terestru, înţelegi cum să îi prezici viitorul şi să găseşti eventualele măsuri de protecţie”, a spus Gauthier Hulot.

Datele brute furnizate de Swarn vor fi exploatate şi de hărţile şi modelele computerizate ce alimentează numeroase aplicaţii cotidiene, precum rutele de zbor ale aviaţiei civile şi busolele telefoanelor mobile.

Această cartografiere este cu atât mai importantă, cu cât busola nu indică nordul geografic, ci nordul magnetic, care se deplasează cu mare rapiditate.

Spre deosebire de polii geografici, polii magnetici nord şi sud – punctele de pe suprafaţa Terrei în care acest câmp magnetic este vertical – nu sunt situaţi în poziţii diametral opuse ale globului terestru. Polul nord magnetic se află, de fapt, la o latitudine de peste 85 de grade (în raport cu nordul geografic), în timp ce Polul sud magnetic este situat doar la 65 de grade latitudine sudică, în apropierea bazei franceze Dumont d’Urville în Antarctica.

Distanţa dintre polul magnetic al Pământului şi cel geografic se măreşte de la an la an. Din 2001, distanţa s-a mărit într-un ritm de 65 de kilometri pe an, faţă de doar 10 kilometri pe an, ritmul înregistrat în anii ’90. Între 1831 şi 2007, Polul nord magnetic a parcurs aproape 2.000 de kilometri în direcţia nord-est.

Mai mult, câmpul magnetic s-a slăbit în putere. De la jumătatea secolului al 19-lea, el a pierdut aproximativ 15% din forţă. Unii experţi se întreabă dacă acest lucru nu este cumva preludiul pentru un eveniment dramatic: inversarea polarităţii magnetice.

Conform semnăturilor magnetice din sedimentele străvechi, polaritatea magnetică se inversează la fiecare 200.000-300.000 de ani. Cercetătorii cred că acestea au loc atunci când atomii de fier din lava „scuipată” de vulcani adoptă o polaritate şi o păstrează chiar şi după ce roca s-a solidificat. În cele din urmă, se atinge un echilibru planetar.

„Inversările sunt un proces lent şi nu se petrec cu o anume regularitate”, anunţă specialiştii ESA. „Cu toate acestea, ultima oară când acest fenomen a avut loc a fost acum aproximativ 780.000 de ani, aşa că suntem în întârziere în ceea ce priveşte o inversare a polilor magnetici”, concluzionează specialiştii ESA.

Surse: Mediafax, AFP