Home » D:News » Prima carte tipărită în America intră în Cartea Recordurilor, devenind cea mai scumpă carte vândută la licitaţie (FOTO)

Prima carte tipărită în America intră în Cartea Recordurilor, devenind cea mai scumpă carte vândută la licitaţie (FOTO)

Publicat: 27.11.2013
Un volum de psalmi datând din 1640, prima carte tipărită în America, a devenit, marţi, cea mai scumpă carte vândută vreodată la licitaţie, după ce a fost achiziţionată cu 14,1 milioane de dolari, la New York, informează AFP.

Această ediţie foarte rară din „Bay Psalm Book” a fost tipărită în 1640 în colonia din Golful Massachusetts, a precizat casa Sotheby’s, care stabilise un preţ estimativ superior, cuprins între 15 milioane de dolari şi 30 milioane de dolari.

Licitaţia a debutat cu preţul de pornire de 6 milioane de dolari şi s-a încheiat după câteva minute. Preţul final a fost de 14.165.000 de dolari, a precizat un purtător de cuvânt al casei Sotheby’s.

Casa organizatoare a dezvăluit şi numele cumpărătorului: acesta este miliardarul şi filantropul american David Rubenstein. Aflat la conducerea fondului de investiţii Carlyle Groupe, David Rubenstein se afla marţi seară în Australia şi a licitat prin telefon.

David Rubenstein intenţionează să „împartă” cartea cu publicul american, împrumutând-o mai multor biblioteci americane şi plasând-o apoi, pe termen lung, într-una dintre acestea, a precizat David Redden, comisarul licitaţiei.

„Suntem foarte bucuroşi pentru această tranzacţie. Dacă vă amintiţi, David Rubenstein a cumpărat deja Magna Carta în 2007 (pentru 21,3 milioane de dolari, n.r.) din acelaşi motiv: ca americanii să înţeleagă mai bine semnificaţia moştenirii lor”, a spus David Redden.

Precedentul record pentru o carte vândută la licitaţie a fost stabilit în decembrie 2010, pentru o ediţie princeps a lucrării „Birds of America”, a naturalistului şi pictorului american de origine franceză Jean-Jacques Audubon. Volumul a fost cumpărat la o licitaţie organizată de Sotheby’s la Londra cu 11,5 milioane de dolari de comerciantul de artă londonez Michael Tollemache.

Ediţia princeps din „Bay Psalm Book” vândută marţi la New York a fost redactată şi imprimată în 1640 de pelerinii din Cambridge, în Golful Massachusetts, la doi ani după achiziţionarea primei tiparniţe de la Londra.

Acei pelerini, animaţi de un sentiment religios profund, au redactat o nouă traducere a versiunii ebraice a „Cărţii psalmilor”, mai fidelă, după părerea lor, decât aceea pe care o aduseseră cu ei din Anglia.

Prima ediţie din „Bay Psalm Book” a fost tipărită în 1.700 exemplare, un număr suficient pentru familiile de colonişti care trăiau în acea epocă în statul Massachusetts.

Volumul vândut marţi seară face parte dintre cele 11 copii ale acelei ediţii care s-au păstrat până în zilele noastre.

Niciun exemplar din „Bay Psalm Book” nu a mai fost scos la licitaţie din 1947. Vânzarea din acel an a doborât toate recordurile pentru o carte tipărită, aceasta fiind adjudecată cu 151.000 de dolari.

Volumul vândut marţi aparţinea unei biserici din Boston, Old South Church, care doreşte să finanţeze astfel renovarea bisericii şi programele sale sociale. Aceeaşi biserică deţinea două exemplare din acea ediţie princeps şi intenţionează să îl păstreze pe cel de-al doilea.

Cartea poate fi lecturată online pe site-ul Digital Bay Psalm Book.

Cea mai scumpă carte din toate timpurile rămâne „Codex Leicester”, o colecţie de scrieri de Leonardo da Vinci, datând din perioada 1508-1510. Aceasta a fost cumpărată (prin vânzare directă între două părţi, nu la licitaţie) de cofondatorul companiei Microsoft, Bill Gates, în 1995, de la un muzeu din Los Angeles pentru suma de 30,8 milioane de dolari.

Surse: Mediafax, AFP, Sotheby’s

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?
Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul