Stephen Hawking şochează lumea fizicienilor: “Nu există găuri negre” – poate găuri gri

Teoria lui Hawking asupra găurilor negre a revoluţionat cercetarea în acest domeniu, el emiţând ideea că aceste formaţiuni nu sunt nemuritoare, ci suferă un proces de evaporare, pierzând particule, şi deci şi masă, printr-un proces numit radiaţia Hawking.

În prezent, părerea lui Hawking despre găurile negre a devenit mai nuanţată: într-o prelegere încă nepublicată, prezentată recent şi intitulată “Information Preservation and Weather Forecasting for Black Holes”, el a afirmat, spre surprinderea multora dintre specialiştii prezenţi, că nu există găuri negre.

• Tocmai frica de îmbătrânire ne face să îmbătrânim mai repede, dezvăluie un studiu
• Care este cel mai însorit loc de pe Pământ?

Găurile negre erau, până acum, considerate ca fiind condensări de materie cu atracţie gravitaţională atât de  puternică, încât nimic din ceea ce era atras în ele, nici măcar lumina, nu mai putea ieşi. “Punctul fără întoarcere” dincolo de care nimic nu mai poate scăpa atracţiei gravitaţionale a găurii negre este numit orizont de evenimente.

Condiţiile extreme al găurilor negre şi comportamentul sunt dificil de explicat şi ar fi nevoie de o concepţie care să unifice două dintre teoriile ce încearcă, la ora actuală, să descrie structura şi formarea Universului: teoria relativităţii generale şi fizica cuantică.

În cadrul luptei de idei privind natura găurilor negre şi teoria care le-ar putea explica cel ma bine, oamenii de ştiinţă au încercat să clarifice lucrurile punându-şi, ipotetic, problema: ce s-ar întâmpla cu un astronaut dacă acesta ar cădea într-o astfel de gaură neagră?

Din perspectiva relativităţii generale, în momentul în care ar trece de orizontul de evenimente, nu ar observa nimic deosebit, deşi, mai târziu, forţele gravitaţionale pe care le-ar întâlni l-ar rupe în bucăţi.

În schimb, în viziunea fizicii cuantice, lucrurile s-ar petrece altfel; după orizontul de evenimente s-ar găsi ceea ce fizicienii numesc “firewall” (“zidul de foc”): dacă în interiorul găurilor negre informaţia nu este distrusă, ci poate scăpa, la un moment dat, prin radiaţie Hawking, atunci dincolo de orizontul de evenimente s-ar găsi o acumulare de particule cu energie foarte înaltă, care l-ar “prăji” pe astronaut înainte ca acesta să fie distrus de forţele gravitaţionale colosale ale găurii negre.
Sunt două viziuni contradictorii asupra naturii şi comportamentului găurilor negre, compunând aşa-numitul paradox al găurilor negre, un subiect “fierbinte” de dezbateri în domeniul fizicii actuale.

Soluţia lui Hawking la acest paradox? Eliminarea orizontului de evenimente care generează paradoxul. Fizicianul consideră că ideea trebuie regândită. În locul unei limite clare dincolo de care lumina nu mai poate scăpa, Hawking propune un “orizont aparent” care îşi schimbă forma în funcţie de fluctuaţiile cuantice din interiorul găurii negre – aşadar o zonă nu foarte bine definită, o zonă “gri”. De aici, ideea că formaţiunile numite în mod obişnuit găuri negre ar fi mai curând “gri” – în sensul că sunt lipsite de o limită foarte clar definită a influenţei lor, o graniţă care să marcheze locul dincolo de care ceea ce se întâmplă nu mai poate afecta un observator extern.

Dacă zona aflată imediat dincolo de orizontul aparent este un haos de informaţie, atunci un asemenea orizont nu încalcă nici legile relativităţii generale, nici pe cele ale dinamicii cuantice.

Dar teoria lui Hawking nu este acceptată de toţi, unii susţinând că, de fapt, fizicianul britanic nu face, astfel, decât să înlocuiască “zidul de foc” cu un “zid de haos”, ceea ce ar fi cam totuna şi nu ar rezolva problema.

Sursa: Discovery News