Home » D:News » Cercetătorii au reuşit să inducă vise lucide unor persoane, prin stimulare electrică

Cercetătorii au reuşit să inducă vise lucide unor persoane, prin stimulare electrică

Cercetătorii au reuşit să inducă vise lucide unor persoane, prin stimulare electrică
Publicat: 13.05.2014
O echipă de cercetători germani a reuşit pentru prima dată să inducă vise lucide unor persoane, folosind stimularea electrică a creierului.

Metoda lor a fost detaliată în publicţia Nature Neuroscience.

Această descoperire poate ajuta la reducerea frecvenţei unor coşmaruri, dar şi la înţelegerea modului în care creierul funcţionează în timpul viselor.

Într-un vis normal, persoana nu este conştientă că visează, dar în cazul unui vis lucid acest lucru se întâmplă. Astfel, omul poate decide dacă şi când vrea să se trezească şi poate încerca să controleze evenimentele din vis.

Cercetările anterioare au demonstrat că visele lucide sunt însoţite de unde gamma cu o frecvenţă de 40 Hz la nivelul creierului.

Acum, experţii au vrut să afle dacă aceste unde produc visele lucide sau invers, dacă visele lucide produc undele gamma.
Astfel, ei au apelat la 27 de voluntari, 15 femei şi 12 bărbaţi, care nu avuseseră niciodată vise lucide.

Experimentele au avut loc în laboratorul Departamentului de Neurofiziologie de la University Medical Center Göttingen din Germania.

Timp de 4 nopţi, subiecţii au dormit aici, iar în jurul orei 3 dimineaţa, când începe de obicei perioada de somn REM, cercetătorii au pornit o stimulare electrică a creierului, prin frecvenţe diferite, timp de 30 de secunde. După câteva minute, voluntarii au fost treziţi şi întrebaţi ce au visat.

Concluzia a fost că aplicând stimulare electrică în bandă gamma de frecvenţa de 40 Hz, cercetătorii au reuşit să inducă vise lucide la 70% dintre subiecţi.

La o frecvenţă de 25 Hz aproximativ 58% dintre voluntari au avut vise lucide, iar în cazul altor frecvenţe nu s-a înregistrat acest fenomen.

Metoda descoperită ar putea fi folosită în cazul persoanelor care suferă de stres post-traumatic şi au deseori coşmaruri. Ei ar putea folosi stimularea electrică pentru a controla aceste vise neplăcute.

Sursa: Real Clear Science

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă