Home » D:News » Artistul român Adrian Ghenie surprinde Londra: tabloul „The Fake Rothko” a fost vândut cu 1,77 mil. euro!

Artistul român Adrian Ghenie surprinde Londra: tabloul „The Fake Rothko” a fost vândut cu 1,77 mil. euro!

Publicat: 02.07.2014
Tabloul "The Fake Rothko", al pictorului Adrian Ghenie, reprezentant al noului val al artei vizuale româneşti, a fost vândut pentru 1.426.500 de lire sterline (1.778.422 de euro), la o licitaţie organizată de casa Sotheby's luni, la Londra, potrivit site-ului sothebys.com.

Tânărul artist român Adrian Ghenie a reprezentat una dintre surprizele licitaţiei organizate de casa Sotheby’s luni, la Londra, conform Reuters, care remarcă faptul că lucrarea acestuia „The Fake Rothko” a fost adjudecată pentru aproape 1,43 de milioane de lire sterline (1,778 milioane de euro), o sumă de patru ori mai mare decât valoarea estimată de specialişti.

„The Fake Rothko”, o lucrare realizată în ulei pe pânză, semnată şi datată 2010, era estimată la o sumă cuprinsă între 250.000 – 350.000 de lire sterline (311.676 – 436.346 de euro), conform site-ului Sotheby’s.

De asemenea, suma pentru care a fost adjudecată lucrarea „The Fake Rothko” este de şase ori mai mare decât cel mai ridicat preţ plătit anterior pentru un tablou al artistului Adrian Ghenie la o licitaţie, conform Reuters.

The Fake Rothko    The Fake Rothko

În cadrul aceleiaşi licitaţii, un triptic de mici dimensiuni semnat de Francis Bacon şi realizat în 1967, ce cuprinde portrete ale iubitului acestuia, George Dyer, a fost vândut pentru 26,7 milioane de lire sterline (33,3 milioane de euro).

Tripticul lui Francis Bacon a fost starul licitaţiei Sotheby’s, care a atras vânzări totale de 93,15 milioane de lire sterline. Printre lucrările notabile vândute la aceeaşi licitaţie se numără una a artistului scoţian Peter Doig – „Country-rock (wing mirror)” (8,5 milioane de lire sterline) şi una a lui Andy Warhol – „Nine Multicoloured Marilyns” (4,6 milioane de lire sterline).

Născut în 1977, în Baia Mare, Adrian Ghenie a absolvit Universitatea de Arte şi Design din Cluj şi s-a tot împărţit între acest oraş şi Berlin până în 2013, când a ales în cele din urmă capitala germană.

Artistul român Adrian Ghenie a avut un parcurs ascendent constant pe piaţa internaţională de artă în ultimii ani, fiind reprezentant al noului val al artei vizuale româneşti. Tabloul său „Regele” a fost vândut la o licitaţie din iunie 2013, de la Londra, cu 212.238 de euro. Totodată tabloul „Dr. Mengele 2” a fost vândut pentru 140.747 de euro la Licitaţia de artă contemporană organizată în februarie, la Londra, de Sotheby’s, după cum informa la momentul respectiv casa de licitaţii Artmark.

Adrian Ghenie a absolvit Universitatea de Arte din Cluj, unde l-a avut profesor pe reputatul pedagog Ioan Sbârciu, şi a fondat în 2005, împreună cu Mihai Pop, galeria Plan B, extinsă ulterior şi în Berlin. Plan B a organizat pavilionul românesc la Bienala de la Veneţia din 2007, iar în 2008 a deschis un spaţiu expoziţional permanent la Berlin, o premieră pentru o galerie românească în străinătate.

Conform news.artnet.com, Adrian Ghenie este deja cunoscut la nivel internaţional, lucrările sale aflându-se în colecţiile unor importante galerii şi muzee din lume, între care şi Centrul „Georges Pompidou”. Printre fanii artistului s-ar număra, conform sursei citate, şi magnatul francez François Pinault, CEO-ul grupului de lux Kering, care are mai multe subsidiare, între care Alexander McQueen, Balenciaga şi Gucci.

În luna iunie, The Independent, una dintre cele mai prestigioase publicaţii britanice, l-a elogiat pe artistul român Adrian Ghenie, considerat un reprezentant al noului val al artei vizuale româneşti.

Potrivit The Independent, picturile lui Arian Ghenie sunt expresive în modul de realizare. Acesta alege să nu utilizeze instrumente tradiţionale, optând în realizarea lucrărilor sale pentru un cuţit de paletă şi pentru stencil. Nu se vede pe nicăieri în studioul său vreo pensulă.

„Nu poţi picta asta (lucrările lui, n.r.) cu o pensulă. Este doar rezultatul unui accident. Totul este un accident. Foarte puţine lucruri sunt de fapt pictate”, spunea pentru The Independent Adrian Ghenie.

Potrivit The Independent, picturile lui au un aspect îngrijit, însă, când te apropii de ele, poţi observa elementele neaşteptate şi spontaneitatea pe care le implică acestea. „Ceva este aplicat pe o suprafaţă, care poate distruge respectiva suprafaţă, însă, dacă nu o distruge, se poate transforma totul în ceva bun. Jumate-jumate. Este un moment ca o ruletă rusească”, afirma artistul român.

Pe de altă parte, cotidianul britanic remarca faptul că, pentru Ghenie, nimic nu este garantat. Modul în care acesta a fost crescut l-a pregătit pentru ce este mai rău. „Am crescut cu mentalitatea că regula este să pierzi şi câştigul este strania excepţie”, spunea Adrian Ghenie.

Publicaţia britanică The Independent l-a portretizat pe Adrian Ghenie în contextul în care o expoziţie a acestuia, intitulată „Golems”, a fost vernisată pe 12 iunie la galeria Pace din Londra, unde poate fi vizitată până pe 26 iulie.

Surse: Mediafax, Sotheby’s

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale
Ce este sindromul impostorului și de ce îi afectează inclusiv pe oamenii de succes
Ce este sindromul impostorului și de ce îi afectează inclusiv pe oamenii de succes
De ce ne pasă atât de mult ce cred ceilalți despre noi? Psihologia unei nevoi pe care nu o putem opri
De ce ne pasă atât de mult ce cred ceilalți despre noi? Psihologia unei nevoi pe care nu o putem opri
Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie
Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării