Vaticanul recunoaşte juridic Asociaţia internaţională a exorciştilor

Publicat: 04.07.2014

Vaticanul a recunoscut din punct de vedere juridic Asociaţia internaţională a exorciştilor, manifestându-şi astfel sprijinul pentru o practică ce nu este nici admisă, nici apreciată de toate confesiunile, potrivit cotidianului L'Osservatore Romano.

Cotidianul oficial al Vaticanului a scris, în ediţia sa de joi, că, pe 13 iunie, Congregaţia pentru cler a semnat un decret prin care aprobă statutul juridic al asociaţiei.

Papa Francisc evocă, mult mai frecvent decât predecesorii săi, prezenţa nocivă a „diavolului”, a „demonilor” şi a „Satanei” în lume şi necesitatea de a lupta prin diferite mijloace contra acestora.

Exorcismul, la care a apelat şi Iisus – potrivit evangheliilor -, se ocupă cu „vânarea demonilor”, forţele răului care „posedează” o persoană.

La puţin timp după alegerea sa ca papă, Francisc s-a oprit în mijlocul mulţimii adunate în piaţa Sfântul Petru, în faţa unui bărbat cu dizabilităţi şi i-a pus mâinile pe cap – un gest care părea un act de exorcism. Vaticanul a dezminţit că a fost vorba de un act de exorcism, vorbind despre o simplă rugăciune intensă.

Papa Francisc laudă adesea manifestările religioase populare din ţara sa natală, Argentina, mai ales devotamentul faţă de fecioara Maria, cultul sfinţilor şi pelerinajele.

Ideea de a reuni într-o asociaţie exorciştii din întreaga lume îi aparţine preotului romano-catolic Gabriele Amorth, exorcistul şef de la Vatican şi din episcopia Romei. Aceste practici oculte au atras un număr mare de fideli aflaţi în dificultate în anii 1980.

În 1991, a fost înfiinţată Asociaţia exorciştilor italieni, iar ulterior Amorth a început să organizeze întâlniri cu exorcişti din alte ţări.

În prezent, asociaţia numără 250 de exorcişti din 30 de ţări.

Preotul Francesco Bamante, exorcist al Romei şi preşedinte al asociaţiei, a declarat pentru L’Osservatore că „exorcismul este o formă de caritate în beneficiul persoanelor care suferă” de tulburări interioare profunde. El speră că „şi alţi preoţi îşi vor da seama de această realitate dramatică, adesea ignorată şi subevaluată”.