La 75 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov, problema sferelor de influenţă în Europa persistă

Adaugă descoperă.ro ca sursă preferată în Google

La 23 august 1939, ministrul sovietic de Externe Viaceslav Molotov şi omologul său german Joachim von Ribbentrop semnau un pact de neagresiune. Documentul conţinea o clauză secretă care prevedea împărţirea Europei de Est între cei doi semnatari.

La două săptămâni de la semnarea Pactului, Hitler îşi trimitea trupele să invadeze Polonia, provocând intrarea în război a Franţei şi Marii Britanii. URSS ataca estul Poloniei, pe 17 septembrie.

• Un mare producător de ciocolată anunță primele prototipuri cu unt de cacao creat în laborator
• Civilizația Cucuteni-Trypillia, nominalizată pentru înscrierea în patrimoniul UNESCO

Problema sferelor de influenţă ale unora şi altora în Europa revine în prim plan în prezent, în contextul confruntării între Occident şi Rusia cu privire la destinul Ucrainei.

În opinia lui Susanna Hast, o cercetătoare de la Institutul de Înalte Studii Internaţionale şi Dezvoltare, cu sediul la Geneva, „există de facto sfere de influenţă”, odată cu disproporţia dintre forţele marilor puteri şi ale vecinilor lor mai mici. „Este important să ştim despre ce fel de influenţă vorbim”, adaugă ea.

Propagarea idealurilor democratice este unul dintre principalele obiective avansate de către Uniunea Europeană (UE) prin politica „de vecinătate”, care propune acorduri de asociere unor ţări ce nu sunt membre ale UE dar care întreprind reforme democratice şi împotriva corupţiei.

Criza ucraineană a izbucnit exact după ce UE a propus un acord comercial Ucrainei şi mai multor alte ţări din cadrul Comunităţii Statelor Independente (CSI).

Preşedintele ucrainean de la acea vreme, Viktor Ianukovici, a refuzat acordul în noiembrie, preferând în schimb un ajutor financiar de la Rusia, în valoare de 15 miliarde de dolari. Protestele care au urmat au provocat îndepărtarea sa de la putere, în februarie, şi venirea unui guvern proeuropean.

Autorităţile ruseşti au reacţionat faţă de schimbarea direcţiei ucrainene, văzând în ea o ameninţare la adresa intereselor lor faţă de ceea ce este cunoscut ca „străinul apropiat”, şi anume vecinii imediaţi ai Rusiei, foştii săi vasali din perioada sovietică.

„Liderii ruşi nu au nevoie să-şi consolideze zona de influenţă, mai puţin atunci când o putere îşi exercită influenţa în regiune”, afirmă Susanna Hast.

„Eşichier geopolitic”

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov făcea procesul Uniunii Europene încă din februarie, apreciind că „exercitarea unor presiuni asupra Ucrainei, spunându-i-se că e fie UE, fie Rusia, înseamnă să încerci să creezi o sferă de influenţă”.

Omologul său german Frank-Walter Steinmeier i-a replicat că „Ucraina nu este un eşichier geopolitic”. Cu toate acestea, se pare că Moscova vede lucrurile exact în acest mod.

Vladimir Putin a justificat anexarea Crimeei, în martie, prin trecutul ei rusesc şi populaţia majoritar rusească, argumentând totodată că baza navală de la Sevastopol nu trebuie să ajungă pe mâna NATO, după schimbarea regimului la Kiev.

„NATO rămâne o alianţă militară, iar noi nu dorim să vedem o alianţă militară instalându-se în curtea noastră din spate şi nici pe teritoriul nostru istoric”, a declarat preşedintele rus în discursul pe care l-a susţinut pe 18 martie, prin care sărbătorea anexarea Crimeei.

„Protejarea rusofonilor”

În acelaşi discurs, Vladimir Putin a îndemnat noile autorităţi ucrainene să protejeze interesele rusofonilor din Ucraina, avertizând că securitatea acestor populaţii este „o garanţie a stabilităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei”.

Au trecut deja patru luni de când separatiştii proruşi luptă împotriva armatei ucrainene în estul majoritar rusofon al Ucrainei. Kievul acuză Moscova că furnizează insurgenţilor armament şi oameni.

Moscova dezminte aceste acuzaţii, însă Rusia îşi revendică o datorie umanitară faţă de anumite populaţii ale statului ucrainean, reluând un argument invocat în mai multe rânduri de către Statele Unite pentru a-şi justifica intervenţiile în străinătate – condamnate la vremea respectivă de către Moscova.

„După ce a acuzat Statele Unite că duc o politică a standardelor duble, ruşii au alunecat ei-înşişi către un mod de funcţionare intervenţionistă, mai întâi în (regiunea separatistă din Georgia) Osetia de Sud, iar acum în Crimeea şi în estul Ucrainei”, apreciază Susanna Hast.

Însă, în opinia lui Dmitri Trenin, directorul Centrului Carnegie de la Moscova, miza înfruntării depăşeşte sfera de influenţă rusească în străinătate, după ce Occidentul a impus Rusiei sancţiuni economice fără precedent.

„Kremlinul crede că scopul Statelor Unite nu mai este doar scurtcircuitarea Rusiei în Donbas ori realipirea Crimeei la Ucraina, ci răsturnarea regimului Putin, cauzând un marasm economic şi nemulţumirea populară în vederea atingerii acestui obiectiv”, afirmă el. „Nu mai este, deja, o luptă pentru Ucraina, ci o bătălie pentru Rusia”, este de părere Trenin.

Surse: Mediafax, AFP, The Guardian