Home » D:News » O bibliotecă românească, ce cuprinde 11.000 de volume, va fi inaugurată la Viena

O bibliotecă românească, ce cuprinde 11.000 de volume, va fi inaugurată la Viena

O bibliotecă românească, ce cuprinde 11.000 de volume, va fi inaugurată la Viena
Publicat: 27.08.2014
Biblioteca Institutului Cultural Român (ICR) de la Viena, care cuprinde 11.000 de volume, în colecţie regăsindu-se exemplare în limba română şi traduceri în germană şi franceză, va fi inaugurată, sâmbătă, cu ocazia Zilei Limbii Române, informează instituţia din capitala Austriei.

Evenimentul organizat în parteneriat cu Ambasada României la Viena va începe la ora 19.00 şi va fi marcat, la sediul ICR Viena, prin intermediul spectacolului-lectură „Vrei să fii prietenul lui Dumnezeu?”, de Daniel Bănulescu.

Biblioteca de la Viena cuprinde un număr de 11.000 de volume, 500 dintre acestea reprezentând donaţia Editurii Polirom. În colecţie se regăsesc exemplare în limba română şi traduceri în limba germană şi franceză, cărţi de ficţiune şi non-ficţiune, albume de artă, dicţionare, ghiduri turistice şi cărţi pentru copii.

Biblioteca şi sala de lectură de la ICR Viena vor fi deschise zilnic, de luni până vineri, între orele 10.00 şi 17.00. Cititorii vor avea posibilitatea de a găsi lista volumelor pe pagina de internet a ICR Viena, www.rkiwien.at, începând din 1 septembrie.

Daniel Bănulescu este laureat al premiului european de poezie acordat de oraşul Münster, distincţie pe care a primit-o împreună cu traducătorul şi scriitorul Ernest Wichner. De asemenea, Daniel Bănulescu este laureat al premiului pentru roman al Academiei Române. Lucrările sale au fost traduse în limbile germană, engleză, franceză, olandeză, maghiară, bulgară, sârbă, cehă, slovenă şi suedeză.

Daniel Bănulescu va fi prezent la eveniment, aflându-se în perioada august-septembrie la Viena ca rezident în cadrul programului Writers-in-Residence al quartier21.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, în februarie 2013, cu 312 voturi „pentru”, două voturi „împotrivă” şi cinci abţineri, proiectul de lege care instituie ziua de 31 august drept Ziua Limbii Române.

Ziua Limbii Române este sărbătorită pe 31 august şi în Republica Moldova.

Surse: Mediafax, ICR

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear