În Franţa, „vedeta” sezonului literar din această toamnă este Dumnezeu

Editura P.O.L. a dat lovitura în această săptămână, publicând „Le Royaume”, probabil cel mai aşteptat dintre cele 607 romane franceze şi străine care alcătuiesc noul sezon literar din Franţa, precedat de o campanie mediatică impresionantă şi cronici aproape excesiv de elogioase.

În acest roman de aproape 650 de pagini, Emmanuel Carrère, recompensat cu premiul Renaudot în 2011 pentru volumul „Limonov”, analizând cei trei ani de criză mistică pe care i-a traversat la începutul anilor 1990, profită de această ocazie pentru a ancheta cu brio geneza creştinismului, mergând pe urmele evanghelistului Luca şi apostolului Pavel.

• FBI concediază agenți care lucrau la anchete ce-l vizau pe Donald Trump
• Giganții americani de Inteligență Artificială acuză China de furt

Luca, Pavel şi, în curând, Iuda – mai puţin cunoscutul „frate” al lui Iisus se află în centrul noului roman scris de Françoise Chandernagor, care va fi publicat pe 1 octombrie de editura Albin Michel, după deja verificata reţetă a modelului istoric care a ajutat-o pe autoare să aibă succes, graţie romanului „L’Allée du Roi”.

Aceeaşi dată de lansare şi aceeaşi editură vor marca şi lansarea volumului „Son visage et le tien”, de Alexis Jenni, recompensat cu premiul Goncourt pe 2011 (pentru volumul „L’Art français de la guerre”), devenit cronicar pentru săptămânalul catolic La Vie, în care romancierul evocă chipul lui Hristos.

„Se remarcă de câţiva ani o prezenţă destul de vizibilă a scriitorilor care fie se înscriu într-o literatură creştină, fie se interesează de rădăcinile iudeo-creştine ale societăţii noastre”, explică profesorul universitar Frédéric Gugelot, specialist în istoria culturală a evenimentelor religioase.

Tot în domeniul religios pot fi clasaţi şi romancieri faimoşi, precum Sylvie Germain, Christian Bobin şi François Taillandier, cel din urmă fiind recompensat cu Marele premiu catolic pentru literatură.

Însă noul sezon literar francez din acest an are o savoare particulară, „cu figuri cunoscute şi renumite care dezvăluie un anumit interes pentru felul în care creştinismul le-a inspirat formarea intelectuală sau a contat în carierele lor”, afirmă Frédéric Gugelot.

Profesorul Régis Burnet, specialist în Noul Testament, vede în aceasta „un retur al refulării”: „Creştinismul a fost o religie extrem de impresionantă şi ea continuă să fie aşa din multe motive”.

Emmanuel Carrère nu spune nici el altceva, crezând că acea criză de credinţă era „o afacere clasată”. „Se pare însă că nu era aşa, pentru că, 20 de ani mai târziu, am simţit nevoia să revin asupra acelei situaţii”, dezvăluie romancierul francez în prefaţa volumului „Le Royaume”.

Totuşi, cititorii s-ar înşela dacă ar vedea în această tendinţă o veritabilă profesiune de credinţă a scriitorilor care aveau reputaţia de agnostici, spune Frédéric Gugelot. „La ei nu există nici complezenţă, nici nostalgie”, a subliniat istoricul.

Acest fapt este valabil în special în cazul scriitoarei Catherine Cusset care, prin intermediul naratoarei sale Marie, prezintă, fără nicio admiraţie retrospectivă, în romanul „Une éducation catholique” (publicat de editura Gallimard), relaţia dintre un tată catolic practicant şi o mamă evreică şi atee.

În volumul „Pas pleurer”, publicat la editura Seuil, scriitoarea Lydie Salvayre nu este deloc tandră faţă de Biserica profranchistă din 1936, dar are o atitudine mai degrabă admirativă faţă de scriitorul catolic Georges Bernanos care a criticat clerul spaniol.

Chiar şi dramaturgul Olivier Py, un catolic convins, prezintă în „Excelsior” (volum apărut la editura Actes Sud), al doilea roman al său în formatul unei meditaţii lirice, căutarea absolutului de către un arhitect care pare să evolueze, fără concesii, spre religie şi să îşi dorească să ajungă dincolo de orizontul acesteia, până la Dumnezeu.

Surse: Mediafax, AFP