Home » D:News » Studiul care contrazice zeci de ani de cercetări: zahărul este mai periculos decât sarea

Studiul care contrazice zeci de ani de cercetări: zahărul este mai periculos decât sarea

Studiul care contrazice zeci de ani de cercetări: zahărul este mai periculos decât sarea
Publicat: 16.09.2014
Zahărul este mult mai periculos decât sarea în ceea ce priveşte riscul de boli cardiovasculare, potrivit unui studiu al cercetătorilor americani, care susţin că nivelul ridicat al acestuia în sânge afectează o zonă a creierului ce determină creşterea pulsului şi a tensiunii arteriale.

Potrivit dailymail.co.uk, cercetătorii din New York şi Kansas susţin veridicitatea concluziilor studiului şi pe baza unei alte cercetări recente, la care au participat 8.670 de francezi adulţi, care nu a descoperit nicio legătură între consumul de sare şi hipertensiunea arterială.

De mult timp, experţii recomandă ca populaţia să consume mai puţină sare, reducând aportul zilnic la maximum o linguriţă, avertizând că aceasta creşte riscul unui atac vascular cerebral cu 25% şi ar fi responsabilă pentru trei milioane de decese anual, la nivel mondial.

Dar cercetătorii conduşi de James DiNicolantonio au publicat un articol în American Journal of Cardiology în care susţin că „zahărul, nu sarea, ar putea fi adevăratul factor cauzator de hipertensiune.

Acest lucru este susţinut de analizarea datelor obţinute în urma mai multor studii la scară largă care sugerează că zahărul are o legătură mult mai pregnantă cu hipertensiunea decât sodiul (sarea de bucătărie este clorura de sodiu, n.r.). Încurajarea populaţiei să reducă aportul de zahăr, nu de sare, ar putea fi o strategie nutriţională mai bună pentru controlarea tensiunii arteriale”.

Experţii americani cred că nivelurile ridicate de zahăr din sânge afectează o zonă a creierului numită hipotalamus, care duce la o creştere a pulsului şi a tensiunii arteriale.

Cercetătorii mai spun că organismul produce, din cauza zahărului, mai multă insulină, un hormon care poate duce, de asemenea, la o creştere a ritmului cardiac.

DiNicolantonio, cercetător în domeniul bolilor cardiovasculare la Saint Luke’s Mid America Heart Institute din Kansas City, contrazice şi părerile experţilor care spun că o scădere a consumului de sare va duce la o scădere a incidenţei obezităţii şi bolilor cardiace.

„Noi susţinem opusul acestei idei. O reducere a consumului de sare poate avea ca efect un aport crescut de alimente procesate şi bogate în zaharuri, crescând astfel riscul de diabet, obezitate şi boli cardiovasculare”, spune DiNicolantonio.

Motivele acestei corelaţii invers proporţionale sunt complicate, dar cercetătorii cred că un nivel scăzut de sare în alimentaţie duce la creşterea concentraţiei anumitor grăsimi în sânge.

Medicul Aseem Malhotra, cardiolog şi director ştiinţific al Action on Sugar, o organizaţie guvernamentală care cercetează efectele zahărului asupra sănătaţii, spune că riscurile ridicate ale consumului de zahăr asupra sănătăţii au fost subestimate. „Ştim că zahărul nu conţine niciun nutrient şi avem tot mai multe dovezi că este un factor de risc independent pentru multe maladii”, spune acesta.

Pe de altă parte, profesorul Graham McGregor, expert în medicină cardiovasculară la Queen Mary, University of London, spune că dovezile care dau vina pe zahăr şi nu pe sare pentru creşterea tensiunii arteriale „sunt incredibil de slabe”, argumentând că cercetări întinse pe decenii au arătat o legătură puternică între consumul de sare şi hipertensiune.

Agenţia britanică responsabilă cu controlul obezităţii recomandă, potrivit unui anunţ făcut în iunie, ca femeile să consume maximum şase linguriţe de zahăr, iar bărbaţii şapte-opt linguriţe, zilnic.

Datele statistice din Marea Britanie arată însă că un adult consumă, în medie, 15 linguriţe de zahăr, din cauza cantitaţilor importante care se găsesc în sucurile de fructe, musli, iaurturi, sandvişuri şi mâncăruri semipreparate.

Sursa: Mediafax

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?