Home » D:News » Mângâierile după un act sexual sunt esenţiale pentru o relaţie împlinită

Mângâierile după un act sexual sunt esenţiale pentru o relaţie împlinită

Publicat: 22.10.2014
Chiar dacă preludiul este important într-o relaţie intimă, cercetătorii au aflat că esenţiale sunt de fapt cele 15 minute de după finalul actului sexual. Ele pot face diferenţa între o experienţă perfectă, de neuitat şi una banală.

Secretul succesului în dormitor sunt mângâierile tandre de după actul sexual, spun cercetătorii.

Astfel, ei declară că 15 minute de atingeri şi mângâieri pline de afecţiune vor consolida relaţia.

Cercetătorii au analizat două studii, care au fost publicate în revista Archives of Sexual Behavior.

În cadrul studiilor, realizate de cercetători de la două universităţi de lângă Toronto, 450 de adulţi au fost chestionaţi despre gradul de satifacţie în relaţie şi despre gesturile pe care le fac imediat după sex.

Astfel, ei au aflat că durata gesturilor tandre de după actul sexual este esenţială pentru un grad mai mare de satisfacţie. Şi, în ciuda prejudecăţilor, nu doar femeile îşi doreau aceste mângâieri, ci şi bărbaţii.

Sursa: Ozy.com

Tags:
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O nouă terapie a avut rezultate promițătoare în testele de laborator și pe animale

Un mit despre viața de cuplu tocmai a fost demontat! Ce au descoperit oamenii de știință?

Fenomen ciudat în Africa de Sud: mii de sardine moarte au fost găsite pe plaje

Animalele sălbatice sunt deranjate de oameni, dezvăluie un studiu

Un papirus carbonizat din Herculaneum a fost citit fără să fie desfăcut. Tehnologia care deschide biblioteca pierdută a Antichității
Un papirus carbonizat din Herculaneum a fost citit fără să fie desfăcut. Tehnologia care deschide biblioteca pierdută ...
De ce unii oameni caută filme de groază, deși știu că îi vor speria?

Au construit mesopotamienii o baterie cu aproape 2.000 de ani înaintea lui Volta? Misterul „bateriei din Bagdad”

Cum a ajuns lumea să mănânce fără să coboare din mașină? Istoria neașteptată a restaurantelor drive-thru

De ce continuăm să facem lucruri despre care știm că ne fac rău? Creierul preferă adesea recompensa de acum

Când au început oamenii să vorbească? Ce pot spune cercetătorii despre originea limbajului

Ce miros aveau parfumurile egiptenilor acum 3.500 de ani? Cercetătorii încearcă să le recreeze

Donald Trump s-a autointitulat „cel mai bun președinte” din istoria SUA

Surpriza dintr-o grădină de lângă Strasbourg: Ce fel de păianjen și-a făcut apariția?

Omul care a făcut din regele Ludovic al XIV unul dintre cei mai puternici monarhi. Cum îi pedepsea pe cei care fabricau lucruri proaste
Omul care a făcut din regele Ludovic al XIV unul dintre cei mai puternici monarhi. Cum îi pedepsea pe cei care fabricau ...
De ce uneori copiii încalță pantofii părinților?

Un îndulcitor folosit în alimente, guma de mestecat și pasta de dinți ar putea crește riscul de AVC

Statele Unite au încheiat „cel mai mare acord petrolier din istoria lumii”, a anunțat Donald Trump

Un vaccin deja în circulație ar putea funcționa și împotriva demenței, au descoperit cercetătorii