Home » D:News » Un alpinist clujean a cucerit cel mai înalt munte din Antarctica

Un alpinist clujean a cucerit cel mai înalt munte din Antarctica

Un alpinist clujean a cucerit cel mai înalt munte din Antarctica
Publicat: 12.12.2014
Un alpinist clujean în vârstă de 37 de ani, Ciprian Pătraşcu, a reuşit să cucerească Vârful Vinson (4.897 de metri), cel mai înalt din Antarctica, unde a fost într-o expediţie internaţională în perioada 22 noiembrie - 8 decembrie, ascensiunea finală spre vârf durând aproximativ opt ore.

Alpinistul Ciprian Pătraşcu a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că şi-a cunoscut colegii de expediţie doar cu o seară înainte de plecarea propriu-zisă, în Punta Arenas, oraşul cel mai sudic din Chile.

„Am participat, în perioada 22 noiembrie – 8 decembrie, la o expediţie internaţională cu care am reuşit să cucerim Vârful Vinson (4.897 de metri), cel mai înalt vârf din Antarctica. În afară de mine, ceilalţi membri ai expediţiei au fost un nepalez, un canadian, un olandez, un australian şi doi americani. La început, am avut mari reţineri în legătură cu participarea mea în cadrul acestei expediţii, deoarece eram singurul român, dar şi pentru că agenţia care a organizat toată logistica expediţiei nu ne-a dat opţiunea de a ne cunoaşte între noi înainte de această experienţă. Practic, noi toţi am fost puşi în postura de a ne cunoaşte doar cu o seară înainte de plecarea propriu-zisă în expediţie, în Punta Arenas, oraşul cel mai sudic din Chile, unde se organizează majoritatea expediţiilor care au ca scop explorarea şi cunoaşterea Antarcticii”, a spus Pătraşcu.

După ce şi-a cunoscut colegii de expediţie, el a constatat că toţi erau mult mai experimentaţi, unul dintre ei, de exemplu, având la activ două ascensiuni reuşite pe Everest, iar un altul se întorsese din maratonul Antarcticii, care a însemnat alergare pe zăpadă pe o distanţă de 42 de kilometri la temperaturi de minus 30 sau minus 40 de grade Celsius.

„Cu toate acestea, consider că la sfârşitul expediţiei am reuşit să păstrez reputaţia excelentă pe care o au alpiniştii noştri peste hotare. A fost o mare provocare pentru mine. Principala problemă în cucerirea Vârfului Vinson a fost ridicată de frig, în condiţiile în care s-au înregistrat temperaturi de minus 40 de grade. Asaltul final de cucerire a Vârfului Vinson în ziua ascensiunii a durat opt ore, iar coborârea alte trei ore”, a spus alpinistul clujean.

El a subliniat că şi logistica organizării unei astfel de expediţii constituie o provocare în sine, în condiţiile în care accesul pe continentul Antarctica se face doar săptămânal, dacă vremea o permite, timp de trei luni pe an, cu un avion rusesc vechi, care este obligat să aterizeze pe o pistă naturală din gheaţă.

Ciprian Pătraşcu mai are la activ şi alte ascensiuni reuşite, printre care cucerirea Vârfului Aconcagua (6.962 metri), în anul 2011 împreună cu alpinistul Vasile Cipcigan (şeful formaţiei Salvamont-Salvaspeo Cluj), cucerirea Vârfului Mont Blanc (4.810 metri), în august 2013, în cadrul unei expediţii româneşti din care au făcut parte, printre alţii, şi alpiniştii Adrian Vălean şi Vlad Căpuşan, şi cucerirea Vârfului Elbrus din Rusia (5.642 metri), în august 2014, alături de alpinistul Mihnea Prundeanu.

Sursa: MEDIAFAX

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Test de cultură. Care fasole este toxică atunci când este mâncată crudă?
Test de cultură. Care fasole este toxică atunci când este mâncată crudă?
JWST a descoperit o galaxie spirală asemănătoare Căii Lactee undeva unde nu ar trebui să existe
JWST a descoperit o galaxie spirală asemănătoare Căii Lactee undeva unde nu ar trebui să existe
10 obiceiuri prin care putem încetini îmbătrânirea corpului nostru
10 obiceiuri prin care putem încetini îmbătrânirea corpului nostru
Ziua în care Alexandru Ioan Cuza a introdus învăţământul obligatoriu şi gratuit. Ce păţeau părinţii care nu se supuneau legii
Ziua în care Alexandru Ioan Cuza a introdus învăţământul obligatoriu şi gratuit. Ce păţeau părinţii care nu se ...
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman
Marile companii de Inteligență Artificială sunt „mai puțin reglementate decât restaurantele”
Marile companii de Inteligență Artificială sunt „mai puțin reglementate decât restaurantele”
Trei reguli pe care părinții ar trebui să le aplice în privința telefoanelor pentru copii
Trei reguli pe care părinții ar trebui să le aplice în privința telefoanelor pentru copii
Românii vor avea facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie 2026
Românii vor avea facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie 2026
ESA intensifică cercetarea Pământului pe măsură ce viitorul agențiilor americane devine tot mai incert
ESA intensifică cercetarea Pământului pe măsură ce viitorul agențiilor americane devine tot mai incert
Un bazin roman monumental, ascuns timp de 2.000 de ani, a fost dezgropat lângă Roma
Un bazin roman monumental, ascuns timp de 2.000 de ani, a fost dezgropat lângă Roma
Un expert spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat inteligente
Un expert spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat inteligente
PRESS RELEASE: The concept of the DraculaLand project is being launched in Romania – a private investment of over EUR 1 billion, designed to become the largest entertainment, retail, and technology destination on the continent, one that will transform the country into a new global epicenter of entertainment
PRESS RELEASE: The concept of the DraculaLand project is being launched in Romania – a private investment of over EUR 1 ...
Economia suferă din cauza că oamenii nu cumpără mai des telefoane noi, susțin unii experți
Economia suferă din cauza că oamenii nu cumpără mai des telefoane noi, susțin unii experți
ADN-ul de lup se ascunde în majoritatea câinilor, au descoperit oamenii de știință
ADN-ul de lup se ascunde în majoritatea câinilor, au descoperit oamenii de știință
Prima „hartă biblică” încă influențează modul în care percepem granițele
Prima „hartă biblică” încă influențează modul în care percepem granițele
Eleanor de Aquitania, femeia care a condus Europa din umbra
Eleanor de Aquitania, femeia care a condus Europa din umbra
„Podcast cu Prioritate” #87 by ProMotor: samsari auto, mașini cu probleme și concluziile lui Dan Babu după sute de verificări
„Podcast cu Prioritate” #87 by ProMotor: samsari auto, mașini cu probleme și concluziile lui Dan Babu după sute de ...
Robert de Boron, autorul uitat care a reinventat legenda Sfântului Graal
Robert de Boron, autorul uitat care a reinventat legenda Sfântului Graal