Săbiile invincibile: care era secretul misterioaselor arme vikinge Ulfberht?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Sunt cunoscute, până în prezent, cca. 170 de săbii „Ulfberht”, datând aproximativ din perioada 800-1000 e.n. 

Aceste arme sunt făcute dintr-un metal atât de pur, încât i-a uluit pe specialişti, care considerau că tehnologia obţinerii unui oţel de asemenea puritate ar fi fost inventată abia 800 de ani mai târziu, în timpul Revoluţiei Industriale. 

Sabie Ulfberht, expusă la Germanisches Nationalmuseum, Nuremberg.    Wikimedia, CC BY-SA 3.0

Multă vreme s-a crezut că aceste săbii erau lucrate din oţel provenit din Asia sau Orientul Mijlociu. Dar studiile realizate de Robert Lehmann, un chimist de la Institututul de Chimie Anorganică din cadrul Universităţii din Hanovra, arată altceva. Analizând o sabie Ulfberht descoperită în 2012 în prundişul râului Weser din Germania, el a constatat că fierul din care era făcută lama sabiei avea un conţinut mare de mangan, ceea ce arată că nu provenea din Orient. Mânerul era dintr-un fier cu conţinut mare de arsen, ceea ce sugerează că provenea dintr-un zăcământ european, analizele indicând zona Taunus, din Germania, la nord de Frankfurt. 

Specialistul crede că în această regiune au şi fost făcute săbiile; după cum se pare, un mic număr de meşteri medievali descoperise deja, cu multe secole înainte de Revoluţia Industrială, tehnologia metalurgică prin care se putea obţine oţel foarte pur şi cu un conţinut optim de carbon. 

Oţelul săbiilor Ulfberht conţine foarte puţine impurităţi (zgură); obţinerea unui asemenea oţel necesita încălzirea minereului de fier la temperaturi foarte ridicate, pentru lichefierea metalului, ceea ce permitea îndepărtarea zgurei.  

De asemenea, oţelul săbiilor Ulfberht are un conţinut ridicat de carbon. Procentul de carbon este esenţial în determinarea calităţii oţelului: prea puţin carbon va face ca metalul să fie prea moale, iar prea mult carbon îl va face casant. Oţelul săbiilor Ulfberht are un conţinut de oţel de 3 ori mai mare decât alte oţeluri datând din perioada respectivă.

Aceste săbii erau extrem de rezistente, foarte apreciate de războinici, fiind un „brand de lux” în materie de arme medievale, la fel ca şi săbiile din oţel de Damasc, realizate în Orient tot dintr-un oţel cu calităţi deosebite.

Fierarul contemporan Richard Furrer, din SUA, a reuşit să facă o sabie de tipul săbiilor vikinge Ulfberht, folosind tehnologii care ar fi putut fi disponibile în Evul Mediu, şi a declarat apoi că a fost cea mai complicată lucrare pe care a executat-o vreodată. 

Surse: Mail Online, Ancient Origins