Home » D:News » Cazul surprinzător al bărbatului cu două inimi

Cazul surprinzător al bărbatului cu două inimi

Cazul surprinzător al bărbatului cu două inimi
Publicat: 09.02.2015
În urmă cu câţiva ani, un pacient pe care îl vom numi Carlos a primit o a doua inimă, un mecanism menit să ajute muşchii săi cardiaci, care nu mai funcţionau bine. Această a doua inimă i-a dat bărbatului senzaţii ciudate, el simţind la fiecare secundă bătaia aparatului şi având impresia că inima lui se află în abdomen.

Din această cauză, comportamentul lui Carlos s-a schimbat, la fel şi modul său de a gândi şi simţi.

Neurologul Augustin Ibanez, de la Universitatea Favaloro din Buenos Aires, care a cercetat cazul lui Carlos, spune că inima are un rol mai important decât ne putem imagina. Bătăile inimii noastre contribuie la intuiţia unor evenimente şi la empatia pe care o simţim faţă de suferinţa altor persoane.

De mii de ani, oamenii au considerat inima drept sediul sufletului şi locul unde iau naştere emoţiile, sentimentele.

În secolul al XIX-lea însă, William James, fondatorul psihologiei moderne, a precizat că emoţiile sunt de fapt o reacţie care ia naştere în urma interacţiunii dintre creier şi trup.

Bătăile rapide ale inimii, transpiraţia produsă de o emoţie sunt doar efectul resimţit de trup în urma reacţiei creierului nostru.

În mod normal, oamenii care încearcă în mod conştient să-şi numere bătăile inimii fără să îşi ia pulsul, doar simţind bătăile din piept, greşesc, numărând cu 50% mai puţine ca în realitate. Prin urmare, percepţia trupului şi a mişcărilor care au loc în interiorul nostru este destul de redusă.

Studiile au demonstrat că oamenii care au o percepţie a trupului mai intensă reacţionează mai puternic la imagini emoţionale şi îşi pot descrie mai uşor sentimentele.

În plus, aceşti oameni au un grad mai mare de empatie, pot recunoaşte mai bine emoţiile de pe chipul altor persoane şi ştiu să evite pericolele.

Prin urmare, oamenii care sunt mai conştienţi de activitatea corpului lor au şi o viaţă emoţională mai intensă.

O percepţie corectă a bătăilor inimii ajută şi inutiţia, aceste persoane nu acţionează de obicei la întâmplare, ci îşi urmează instinctele.

Pacientul Carlos, când a fost rugat să-şi numere bătăile inimii, a urmat de fapt bătăile aparatului, nu ale inimii sale naturale.

Totodată, în urma unui experiment, cercetătorii au observat că lui îi lipsea empatia, nu avea deloc intuiţie şi practic rămăsese fără inteligenţă emoţională.

Bărbatul a murit în urma unor complicaţii, dar cazul său i-a ajutat foarte mult pe neurologii să înţeleagă rolul inimii în comportament şi gândire.

Acum, Ibanez vrea să observe efectele unui transplant cardiac asupra percepţiei trupului.

Uneori, în cazul pacienţilor cu depresie, de exemplu, apare senzaţia că ei trăiesc în afara trupului, că nu pot simţi emoţii. Chiar dacă trupul lor resimte plăcerea unor senzaţii, ei nu pot asimila aceste experienţe senzoriale.

Interesant este că aceste persoane au mari probleme atunci când încearcă să îşi simtă bătăile inimii.

Psihologii cred însă că terapia poate ajuta, pacienţii urmând să se concentreze pe senzaţiile oferite de corpul lor, pentru a ajunge la o mai bună percepţie a trupului.

Sursa: BBC News

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un medicament pentru persoanele cu vitiligo a avut rezultate promițătoare într-un studiu clinic
Un medicament pentru persoanele cu vitiligo a avut rezultate promițătoare într-un studiu clinic
Vladimir Putin acuză Ucraina că a deschis „Cutia Pandorei”
Vladimir Putin acuză Ucraina că a deschis „Cutia Pandorei”
Balenele cu cocoașă din largul coastei New York-ului, în pericol din cauza navelor
Balenele cu cocoașă din largul coastei New York-ului, în pericol din cauza navelor
Lumea se apropie cu pași repezi de războiul pentru resursele de apă
Lumea se apropie cu pași repezi de războiul pentru resursele de apă
Un fenomen ascuns la interiorul atomilor ar putea explica misterioasele raze gamma
Un fenomen ascuns la interiorul atomilor ar putea explica misterioasele raze gamma
O erupție solară tocmai a scos la iveală un punct vulnerabil în previziunile privind vremea spațială
O erupție solară tocmai a scos la iveală un punct vulnerabil în previziunile privind vremea spațială
O descoperire extrem de rară: Fosila unei creaturi marine, de 450 de milioane de ani, ascunde țesuturi încă moi
O descoperire extrem de rară: Fosila unei creaturi marine, de 450 de milioane de ani, ascunde țesuturi încă moi
Telescopul Webb a descoperit un roi de galaxii neobișnuit de matur pentru Universul timpuriu
Telescopul Webb a descoperit un roi de galaxii neobișnuit de matur pentru Universul timpuriu
Arborii antici ne avertizează când ar putea avea loc următoarea furtună solară de proporții uriașe
Arborii antici ne avertizează când ar putea avea loc următoarea furtună solară de proporții uriașe
Premieră absolută pentru arheologie: Un puț etrusc dezvăluie un ritual bizar cu rămășițe umane
Premieră absolută pentru arheologie: Un puț etrusc dezvăluie un ritual bizar cu rămășițe umane
Muzica stimulează o activitate cerebrală uimitoare, dezvăluie o nouă cercetare
Muzica stimulează o activitate cerebrală uimitoare, dezvăluie o nouă cercetare
De ce femeile sunt diagnosticate mai frecvent decât bărbații cu boli autoimune?
De ce femeile sunt diagnosticate mai frecvent decât bărbații cu boli autoimune?
Oamenii de știință au construit mini-creieri care „simt” trecerea timpului
Oamenii de știință au construit mini-creieri care „simt” trecerea timpului
Primul caz din lume în care sindromul „Alice în Țara Minunilor” a fost declanșat de un adenovirus
Primul caz din lume în care sindromul „Alice în Țara Minunilor” a fost declanșat de un adenovirus
Acești crocodilienii uriași dominau lanțul trofic în America de Sud din Miocen
Acești crocodilienii uriași dominau lanțul trofic în America de Sud din Miocen
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră
A murit Marcos Rodríguez Pantoja, spaniolul care a trăit cu lupii mai bine de 12 ani
A murit Marcos Rodríguez Pantoja, spaniolul care a trăit cu lupii mai bine de 12 ani
Cercetătorii au identificat neuronii care controlează nevoia de somn
Cercetătorii au identificat neuronii care controlează nevoia de somn