Misterele trecutului: care este secretul acestui craniu uman cu 16 găuri?

Craniul aparţine unui italian care, în secolul al XV-lea, a fost decapitat de turci, împreună cu alte câteva sute de creştini, atunci cînd a refuzat să-şi renege credinţa şi să treacă la Islam.

Întâmplarea s-a petrecut la 14 august 1480, când o armată otomană, sub comanda lui Gedik Ahmed Paşa, a asediat oraşul italian Otranto. După un asediu de 15 zile, oraşul a fost cucerit. Toţi bărbaţii de peste 50 de ani au fost măcelăriţi, iar femeile şi copiii mai mici de 15 ani au fost fie ucişi, fie duşi în robie. 

• Prognoza actualizată de la ANM: Cât de caldă va fi vremea și unde va ploua?
• Chefir versus iaurt: care aduce mai multe beneficii pentru sănătate?

Celor peste 800 de bărbaţi rămaşi li s-a poruncit să se convertească la Islam. Întrucât au refuzat, au fost duşi pe un deal din apropiere şi decapitaţi unul câte unul.

Ei au rămas cunoscuţi sub numele colectiv de „martirii din Otranto”, fiind beatificaţi în 1771 şi canonizaţi în 2013 (adică trecuţi în rândul sfinţilor, conform concepţiilor Bisericii Catolice); astăzi ei sunt patronii oraşului Otranto, iar rămăşiţele lor sunt păstrate în catedrala oraşului, în 5 dulapuri mari cu geamuri.

Unul dintre cranii atrage în mod deosebit atenţia prin faptul că este presărat cu numeroase orificii şi scobituri, perfect rotunde, al căror rost a rămas, până de curând, neexplicat.

Recent, totuşi, cercetătorii de la Universitatea din Pisa au publicat, în Journal of Ethnopharmacology, un articol în care prezintă o ipoteză explicativă, aducând argumente istorice în acest sens.

După părerea lor, craniul a fost sfredelit (probabil în 1711, când craniile au fost aranjate în dulapurile de sticlă din catedrală) pentru a se obţine astfel pulbere de oase, utilizată la vremea aceea în scop medical, pentru tratarea unor afecţiuni neurologice despre care se credea că sunt provocate de influenţe magice sau demonice.

În Pharmacopée universelle, un tratat amplu despre preparatele farmaceutice, chimistul francez Nicolas Lémery (1645 –1715) menţiona că pulberea obţinută dintr-un craniu de om ar fi fost efecientă în tratarea „paraliziilor, a apoplexiilor, a epilepsiei şi a altor boli ale creierului.

Asemenea prescripţii erau cunoscute încă din Evul Mediu, iar cea mai apreciată (considerată cea mai eficace) era pulberea obţinută din craniile unor „sfinţi” (indivizi declaraţi ca atare de biserică) sau a unor persoane care muriseră de moarte violentă şi nu fuseseră îngropaţi, aşa cum s-a întâmplat cu martirii din Otranto. 

Capul – care adăpostea creierul – era considerat cea mai importantă parte a corpului uman; se credea că el era sediul unor forţe spirituale invizibile care rămâneau active chiar şi după moarte. De aceea, pentru obţinerea pulberii terapeutice, erau socotite mai bune craniile unor oameni care muriseră brusc şi violent decât craniile oamenilor care zăcuseră bolnavi mult timp înainte de a muri sau care fuseseră dezgropaţi dintr-un cimitir; în cazul primilor, respectivele puteri spirituale se păstraseră aproape în întregime, în vreme ce, la ceilalţi, aceleaşi forţe fuseseră deja consumate, fie de boală, fie de şederea în pământ.

În cazul craniului perforat din Otranto, 8 din cele 16 găuri sunt perforaţii complete, celelalte fiind scobituri rotunde. Forma găurilor i-a condus pe cercetători la concluzia că ar fi fost făcute cu un anumit tip de instrument de trepanaţie, cu o lamă de formă rotunjită; prin utilizarea unui asemenea instrument, nu este decupată o porţiune din osul craniului, ci se obţine doar pulbere de os.

Craniul cu perforaţii din Otranto devine astfel o dovadă solidă în sprijinul menţiunilor istorice privind folosirea în trecut a pulberii de craniu uman ca ingredient în preparatele farmaceutice.

Sursa: Live Science