Home » D:News » Interviu Descoperă. Chirurgul şi scriitorul de SF Florin Chirculescu aka Sebastian A. Corn, despre Exodul omenirii de pe Pământ: ”Ne trebuie un Moise care să ne scoată din impas”

Interviu Descoperă. Chirurgul şi scriitorul de SF Florin Chirculescu aka Sebastian A. Corn, despre Exodul omenirii de pe Pământ: ”Ne trebuie un Moise care să ne scoată din impas”

Interviu Descoperă. Chirurgul şi scriitorul de SF Florin Chirculescu aka Sebastian A. Corn, despre Exodul omenirii de pe Pământ: ”Ne trebuie un Moise care să ne scoată din impas”
Publicat: 27.03.2015
S-a apucat să scrie literatură SF în 1989, pe când era medic pe vapor. Acea primă nuvelă, ”Arca lui Noah”, a avut în spate ideea că o calitate dobândită poate fi transmisă mai departe prin ADN. Povestea nu a fost pubicată niciodată, dar scrierile lui Florin Chirculescu aka Sebastian A. Corn au ajuns cunoscute în rândul amatorilor de SF. Scriitorul nu crede în Apocalipse, pe care le vede drept ”un gen literar remarcabil, însă este de părere că omenirea ar trebui să se pregătească de un Exod de pe Pământ.

Florin Chirculescu este chirurg toracic şi scriitor de literatură SF. Primele texte le-a publicat în 1993, în revista JSF. La scurt timp după debut, a primit numeroase premii şi menţiuni literare (aproape 40), dintre care cele mai importante au fost Premiul pentru Debut European la Euroconul de la Glasgow din 1995 şi Marele Premiu al Editurii Nemira din 1997 pentru romanul ”Să mă tai cu tăişul bisturiului tău, scrise Josephine”.

Aflăm mai multe despre literatura SF în România şi despre preferinţele românilor într-un interviu Descoperă cu scriitorul Florin Chirculescu aka Sebastian A. Corn.

Descoperă: Cum îmbinaţi profesia de medic cu cea de scriitor de literature SF?

Florin Chirculescu: Nu le îmbin în niciun fel. Se întâmplă, însă, să „transcriu” anumite păţanii din viaţa de zi cu zi în textele la care lucrez. Dar, nu medicina este aceea care dictează „transcrierea” de care vorbesc, ci anumite aspecte care ţin de personaje şi de situaţiile limită pe care le întâlneşte orice medic în practica cotidiană.

Descoperă: Cum aţi ajuns să scrieţi lucrări SF? Ce v-a inspirat?

Florin Chirculescu: Pur şi simplu mi-a venit o idee literară care nu putea fi tratată decât în registru SF. S-a întâmplat când eram medic pe vapor, în 1989. Ceea ce m-a inspirat a fost faptul că aveam unghia de la un anumit deget al piciorului aproape la fel cu a tatălui meu. Bizareria era, însă, că acea formă particulară a unghiei îi apăruse tatălui meu după ce-i sărise un tăciune pe deget. Aceeaşi formă, care n-avea legătura cu moştenirea genetică, aşadar, mi se transmisese şi mie prin pură întâmplare. De aici, însă, mi-a venit o idee care nu putea fi tratată decât în registru SF, şi anume că o calitate dobândită ajunge să fie transmisă mai departe prin ADN. Aşa am ajuns să scriu nuvela ”Arca lui Noah”, pe care nici până acum n-am publicat-o.

Descoperă: De ce publicaţi lucrările dumneavoastră sub diverse pseudonime?

Florin Chirculescu: Când eram în liceu am încercat să public un poem în proză în România Literară. Atunci mi-am ales un pseudonim. Respectivul text nu a fost publicat, dar eu am rămas cu pseudonimul cu pricina în minte. Apoi am început să particip la concursuri de SF, la care trimiteam mai multe texte deodată. Din acest motiv, îmi luam pseudonime diferite. Unul dintre acestea mi-a plăcut mai mult şi l-am utilizat consecvent.

Descoperă: Cum v-aţi ales pseudonimele?

Florin Chirculescu: Cel pe care îl folosesc consecvent a fost obiectul unei poveşti puţintel mai elaborate. Un văr de-al meu mi-a anagramat numele când eram mic, şi aşa a apărut Corn. Sebastian a fost alegerea mea, atunci când am dorit să public în România Literară. A. vine de la un nume ebraic care îmi place foarte mult. Aşa a apărut Sebastian A. Corn. Restul pseudonimelor au fost alese la întâmplare, aveau doar o misiune utilitară.

Descoperă: Cu ce veniţi la această ediţie a târgului de carte Final Frontier?

Florin Chirculescu: O să discut despre ”Ne vom întoarce în Muribecca”, romanul care mi-a fost publicat de Nemira acum un an. E un roman cu o geneză interesantă, sper să fiu în stare să ţin publicul în priză cu povestea scrierii lui, care începe în 1993 şi se termină în 2014.

Descoperă: Cât de interesaţi sunt românii de literatura SF şi fantasy?

Florin Chirculescu: Asta ar trebui să-i întrebaţi pe editori. Din cele ce le văd în metrou, când merg la serviciu, bănuiesc că există un oarece interes în acest sens. Nu-mi pot generaliza experienţa, însă, căci cei pe care-i văd eu în metrou nu alcătuiesc un eşantion reprezentativ statistic.

Descoperă: Urmăriţi filme şi seriale SF? Care sunt preferatele dumneavoastră şi de ce?

Florin Chirculescu: Urmăresc Urzeala Tronurilor. Iniţial n-am vrut să mă uit la serial, dar am înţeles de la alţii că nu era mai prejos decât seria scrisă. Aşa că m-am uitat şi eu şi am văzut că atmosfera şi personajele din serial sunt comparabile cu textul, probabil şi din cauză că George Martin face parte din staff, ca să zic aşa. În ce priveşte filmele, îmi plac cele regizate de Ridley şi Cameron – Blade Runner şi Terminator 2 mi se par remarcabile şi acum, de pildă. Altminteri, nu sunt un consumator de SF, nu unul hardcore, în orice caz.

Descoperă: Ce cărţi nu ar trebui să lipsească din biblioteca oricărui pasionat al acestui gen? De ce?

Florin Chirculescu: Dune mi se pare o carte de căpătâi. Nu ştiu să vă spun de ce, nici nu cred că merită judecat de ce. Cel mai mult, însă, îmi plac prozele scurte. Cred că proza scurtă se potriveşte cel mai bine cu SF-ul. Philip K. Dick este, din acest punct de vedere, marele maestru. Pe de altă parte, sunt mari cărţi din mainstream, care ar face bine sufletului oricărui cititor cu înclinaţie către SF. Dau un singur exemplu: ”Jocul cu mărgelele de sticlă” (de Herman Hesse, n.r.). Mulţi ar găsi că acest roman este dificil, dar părerea mea e că merită efortul, ca o temă impusă. N-ai cum să înveţi dacă nu parcurgi şi teme impuse. Literatura nu e doar emoţie, e şi un exerciţiu.

Descoperă: În ultima perioadă circulă tot felul de scenarii cu privire la cauzele care vor produce Apocalipsa. Cum vedeţi dumneavoastră sfârşitul lumii?

Florin Chirculescu: Nu-l văd, cu excepţia unui impact astronomic devastator, şi nici chiar atunci. O să trebuiască să plecăm de aici, de pe Pământ, asta mi se pare cert. Filmul Interstellar, de pildă, ne oferă un scenariu bun de plecare, de Exod, ne trebuie numai un Moise (sau un grup de Moise) foarte bine pregătit ştiinţific ca să ne scoată din impas. Vreau să spun că nu cred în Apocalipse – Apocalipsele sunt doar un gen literar remarcabil.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Aproape 2 milioane de persoane, evacuate din calea taifunului Bavi
Aproape 2 milioane de persoane, evacuate din calea taifunului Bavi
O funcție controversată lansată recent pe Instagram a fost retrasă de Meta
O funcție controversată lansată recent pe Instagram a fost retrasă de Meta
Record mondial la concertul rapperului american Pitbull de la Londra
Record mondial la concertul rapperului american Pitbull de la Londra
Unul dintre cele mai vechi cinematografe din Spania a fost transformat în hotel
Unul dintre cele mai vechi cinematografe din Spania a fost transformat în hotel
De ce exercițiile fizice inversează îmbătrânirea musculară?
De ce exercițiile fizice inversează îmbătrânirea musculară?
Kurt Lewin, psihologul care a arătat că mediul modelează comportamentul la fel de mult ca personalitatea
Kurt Lewin, psihologul care a arătat că mediul modelează comportamentul la fel de mult ca personalitatea
Oamenii de știință au creat cea mai realistă celulă artificială de laborator
Oamenii de știință au creat cea mai realistă celulă artificială de laborator
O singură modificare minusculă ar putea explica cum trec virusurile de la lilieci la oameni
O singură modificare minusculă ar putea explica cum trec virusurile de la lilieci la oameni
Acidificarea oceanelor ar putea micșora creierul calamarilor cu aproape 50%
Acidificarea oceanelor ar putea micșora creierul calamarilor cu aproape 50%
Cinci oameni acuzați pe nedrept care au schimbat istoria justiției. Cazurile care au obligat sistemul să se reformeze
Cinci oameni acuzați pe nedrept care au schimbat istoria justiției. Cazurile care au obligat sistemul să se reformeze
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce au descoperit astronomii la 48,5 ani-lumină de Pământ?
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce au descoperit astronomii la 48,5 ani-lumină de Pământ?
Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur
Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă