Regina Elizabeth a II-a poate să conducă fără permis şi deţine toţi delfinii din regat

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

În Marea Britanie, puterea reginei este înainte de toate una simbolică. Executivul acestei monarhii constituţionale este asigurat de un prim-ministru, funcţie ocupată în prezent de David Cameron. Decorativă pentru unii, simbol indispensabil al identităţii britanice pentru alţii, regina Elizabeth a II-a poate să profite, totuşi, de anumite favoruri insolite care îi sunt acordate prin lege.

„Tehnic vorbind, toate lebedele de pe Tamisa aparţin reginei. Totuşi, ea nu îşi exercită dreptul de proprietate decât în anumite ocazii”, informează publicaţia Business Insider. De exemplu, „Swan Upping” („Prinderea lebedelor”) este un eveniment anual, în timpul căruia lebedele sunt prinse, marcate, cântărite, apoi eliberate. Este vorba de o tradiţie care datează din secolul al XII-lea şi care a fost oficializată de regele Edward al IV-lea în 1482.

Regina Elizabeth a II-a este, de asemenea, proprietara delfinilor şi balenelor din regatul britanic.

În 1324, sub domnia regelui Edward al II-lea, o lege a proclamat că toţi sturionii, marsuinii, delfinii şi balenele din regat sunt „peşti regali”. Legea nu a fost niciodată abolită, potrivit site-ului oficial al casei regale britanice. Chestionat pe această temă, biroul de presă de la Palatul Buckingham a spus că legea în cauză nu vizează peştii de crescătorie. „Îndrăzniţi să aduceţi un delfin pe o plajă de pe coasta britanică şi o veţi vedea imediat pe regină cum debarcă pentru a solicita ceea ce îi aparţine”, declară, cu umor, publicaţia franceză Paris Match.

Un alt privilegiu, dintr-un alt registru, dar la fel de insolit: „Regina poate să conducă automobilul fără permis de conducere şi fără plăcuţe de înmatriculare”, precizează Time. Însă regina Elizabeth a II-a nu se foloseşte de acest privilegiu. Suverana a învăţat să conducă automobilul în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. „În plus, nu îi este frică să îşi arate talentul de pilot. În 1998, l-a surprins plăcut pe regele Abdullah al Arabiei Saudite, plimbându-l cu maşina într-un tur al domeniului ei de la Balmoral”, reaminteşte Business Insider. În acelaşi registru: regina nu are nevoie de paşaport şi nici să plătească taxe. Totuşi, suverana britanică a ales să facă aceste lucruri în 1992.

Suverana britanică poate fi invidiată şi pentru faptul că are parte de două aniversări în fiecare an. Prima, în calitate de persoană privată, iar cea de-a doua în calitate de regină a Marii Britanii. „Celebrările oficiale asociate cu aniversarea încoronării se ţin adeseori în altă zi decât aniversarea reală, în special atunci când acele celebrări nu au loc vara”, precizează Imprimeria Regală Britanică.

Deşi toate aceste exemple ţin mai degrabă de domeniul anecdotei, puterea reginei este şi pe hârtie una cât se poate de reală. „La fel ca preşedintele Republicii, regina este şeful armatei şi numeşte prim-ministrul pe baza unei majorităţi parlamentare. Ea este de asemenea capul Bisericii anglicane şi validează numirile de prelaţi. Ea poate să se opună unor legi, să accepte sau să refuze dizolvarea Parlamentului. Deci, în teorie, regina poate să blocheze sau să influenţeze viaţa politică a ţării, însă acest fapt nu se întâmplă niciodată, pentru că Elizabeth a II-a ţine foarte mult la imparţialitatea ei politică”, precizează publicaţia franceză Le Point.

„De asemenea, nimic nu o împiedică să îşi facă ţara să intre în război, să impună noi impozite sau să recunoască în mod oficial superioritatea franceză la rugby. Evident, Elizabeth a II-a ar fi dată jos de pe tron imediat în ziua următoare de către cetăţenii din democraţia britanică”, afirmă, cu ironie, publicaţia franceză Paris Match. „Ar fi totuşi un act legitim, întrucât, potrivit tradiţiei britanice în ceea ce priveşte monarhia constituţională, suveranul lasă exercitarea puterii sale Parlamentului”, adăugă aceeaşi publicaţie republicană.

Elizabeth a II-a are putere politică şi în ţările membre în Commonwealth, precum Australia, Canada, Noua-Zeelandă şi Jamaica. „În 1975, reprezentantul reginei în Australia din acea epocă, guvernatorul general John Kerr, l-a demis pe prim-ministrul australian, în urma blocajului politic, cauzat de una dintre cele mai grave crize politice din această ţară”, reaminteşte Business Insider.

Pe de altă parte, regina participă la întâlniri săptămânale cu premierul britanic. „Elizabeth a II-a îl primeşte în audienţă în fiecare zi de miercuri, cu excepţia Crăciunului, pe prim-ministrul britanic. La acele întâlniri nu participă niciun consilier, niciun asistent, pentru că sunt simple întâlniri «tête à tête» între suverană şi premierul ţării sale. Acestea sunt faimoasele «weekly audiences» în timpul cărora suverana are, potrivit site-ului oficial al casei regale, «dreptul şi datoria de a-şi comunica părerile în privinţa chestiunilor importante pentru ţară»”, explică Paris Match. Toate aceste discuţii săptămânale sunt luate în serios atât de casa regală, cât şi de premier. La începutul domniei sale, între 1952 şi 1955, Elizabeth a II-a l-a avut ca interlocutor în cadrul acestor discuţii săptămânale pe Winston Churchill, mentorul ei în chestiuni politice.

Sursa: Mediafax