Cea mai mare structură din Univers, descoperită de o echipă de astronomi

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Astronomii spun că această structură este atât de mare, încât teoria cosmologică actuală spune că nu ar trebui să existe. Potrivit savanţilor britanici şi maghiari, acel inel cosmic este compus din nouă explozii de raze gamma, produse în nouă galaxii îndepărtate, şi are un diametru de 5 miliarde de ani-lumină.

Prin comparaţie, galaxia noastră – Calea Lactee – are un diametru de 100.000 de ani-lumină.

Exploziile de raze gamma reprezintă cele mai strălucitoare fenomene din Univers, eliberând în doar câteva secunde o cantitate de energie comparabilă cu aceea eliberată de Soare în 10 miliarde de ani.

Dovezile recente furnizate de sateliţii Swift şi Fermi indică faptul că energia aflată în spatele exploziilor de raze gamma provine de la prăbuşirea unei materii cosmice într-o gaură neagră.

Luminozitatea lor ieşită din comun îi ajută pe astronomi să alcătuiască o hartă a galaxiilor îndepărtate.

Exploziile de raze gamma care au contribuit la descoperirea noului inel cosmic au fost observate cu ajutorul unor observatoare astronomice terestre şi telescoape cosmice.

Ele par să se producă în puncte aflate la distanţe similare de Terra – aproximativ 7 miliarde de ani-lumină – într-un cerc de 36° pe bolta cerească, fapt ce sugerează că diametrul acestuia este de peste 5 miliarde de ani-lumină.

Potrivit lui Lajos Balasz, cercetător la Observatorul Konkoly din Budapesta, probabilitatea ca aceste explozii de raze gamma să fie distribuite din pură întâmplare conform acestui tipar este de doar 1 la 20.000.

Modelele teoretice din astrofizica modernă sugerează faptul că limita maximă pentru astfel de structuri cosmice este de 1,2 miliarde de ani-lumină.

Inelul cosmic descoperit recent este de cinci ori mai mare.

Noua structură sfidează, de asemenea, un principiu cosmologic larg acceptat, care spune că Universul ar trebui să aibă un aspect uniform, atunci când este observat la scară largă.

Studiul savanţilor britanici şi maghiari a fost publicat în Buletinul Lunar al Royal Astronomical Society.

Sursă: Mediafax