5 ritualuri mortuare, prin care s-a încercat aducerea la viaţă a celor decedaţi. Cum poţi fi readus la viaţă prin ÎNVIERE cuantică? – FOTO

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii şi-au pus întrebări legate de ce se va întâmpla după ce vor muri. În acest sens, un autor american a scris o carte, în care prezintă cele mai importante ritualuri legate de momentul morţii, de la incinerare, până la învierea cuantică.

Dacă primul termen ne este atât de cunoscut, cel de-al doilea dă mari bătăi de cap celor care îl întâlnesc pentru prima dată. În acest sens, învierea cuantică reprezintă o teorie, conform căreia, într-o perioadă foarte mare de timp, totul este posibil. Prin urmare, după ce murim, există posibilitatea să reapărem pe Pământ după o perioadă îndelungată, ca şi cum nu am fi dispărut vreodată.

Ideea apare şi în cartea scriitorului american Clifford Alan Pickover, intitulată Death and the afterlife: A chronological journey from cremation to quantum resurrection.

Iată câteva dintre ritualurile legate de moarte, pe care Pickover le prezintă în volumul său:

Florile din mormintele natufienilor

Cultura Natufi a existat în zona Levantului, în perioada anilor 12500 – 9500 î.Hr. În 2013, arheologii care cercetau mormintele natufiene din peştera Raqafet, au descoperit rămăşiţele unor plante precum salvia sau menta. „Depunerile de acest gen sunt foarte rare. Ele demonstrează existenţa unei societăţi pre-agricole complexe”, a declarat specialistul Daniel Nadal.

Foto: neatorama.com

Pedeapsa capitală 

Pedeapsa capitală a fost introdusă pentru prima dată, în mod oficial, în binecunoscutul Cod al lui Hammurabi (1772 î.Hr.). Conform acestuia, pedeapsa cu moartea putea fi aplicată pentru 25 de infracţiuni, printre care se număra şi adulterul. Curios este faptul că pentru crimă sau trădare nu era aplicată această pedeapsă.

Foto: history.com

Osuariile

Osuariile (încăperi în care sunt depozitate rămăşiţe osoase umane) datează încă acum 3000 de ani. În trecut, cei decedaţi erau exhumaţi, din cauza supraaglomerării cimitirelor. În acest sens, au fost realizate osuarii, pentru a adăposti rămăşiţele umane identificate.

Foto: wanderingpioneer.com

Mai mult decât atât, unele dintre osuarii erau expuse la vedere, în scopul de a obliga privitorul să reflecte asupra propriei ale mortalităţi. Un astfel de exemplu este Osuariul din Sedlec, unde sunt adăpostite rămăşiţele osoase a circa 50000 de oameni.

Epitafurile

Epitafurile sunt texte scurte, scrise în onoarea unei persoane decedate. Acestea se regăsesc în mod normal pe pietrele de morminte sau plăcile funerare ale celor trecuţi în nefiinţă. Se presupune că obiceiul a început să fie practicat în Egiptul Antic, el fiind practicat până în ziua de astăzi.

Foto: pinterest.com

Printre cele mai cunoscute epitafuri se numără cel al poetului grec Simonides („Tu, străine, du vestea către poporul Spartei, că aici vor fi multe morminte”), cel al lui William Shakespare („Binecuvântat să fie cel care cruţă această piatră şi blestemat să fie cel care îmi va muta oasele”) sau epitaful lui Mel Blanc („Asta a fost tot, oameni buni!”).

Îmbălsămarea

În istorie, egiptenii antici sunt consideraţi cei care au popularizat această metodă de conservare a cadavrelor, chiar dacă ea a fost practicată şi în zona Ecuadorului sau a Insulelor Canare. Se presupune că însuşi Alexandru cel Mare a fost îmbălsămat, folosindu-se miere şi ceară.

Foto: historyinanhour.com

Metoda a început să fie utilizată pe scară largă în timpul Războiului Civil american, când soldaţii căzuţi pe câmpul de luptă trebuiau să fie returnaţi familiilor lor. În acea perioadă, pentru îmbălsămare se foloseau alcool, mercurs şi arsenic, însă, în anul 1867, chimistul german August Wilhelm von Hofmann reuşeşte sintetizarea formaldehidei, care va înlocui, în scurt timp, toate aceste substanţe folosite pentru conservarea cadavrelor.

Sursa: Mail Online