Home » D:News » Ce trebuie să ştie un părinte înainte de a-i pune copilului aparat dentar

Ce trebuie să ştie un părinte înainte de a-i pune copilului aparat dentar

Ce trebuie să ştie un părinte înainte de a-i pune copilului aparat dentar
Publicat: 18.08.2016
Trecerea de la dantura de „lapte” la cea normală este perturbată de cele mai multe ori de factori precum creşterea dinţilor peste cei deja existenţi, deformarea maxilarului, creşterea dinţilor aleatoriu ca urmare a unor obiceiuri proaste precum suptul degetului până la o vârstă înaintată sau chiar moştenirea unor modele de dantura asemenea părinţilor.

Punctul culminant îl constituie decizia de a-i pune copilului aparat dentar, ce ar putea crea repulsie din partea celui mic fie din punct de vedere estetic, fie din punct de vedere emoţional, din frică de medicul dentist, scrie CSID.

„Credem că pentru rezultate excepţionale este necesar ca cel mic să înţeleagă în prima fază necesitatea purtării unui astfel de aparat, de aceea este bine ca un prim consult să aibă loc în jurul vârstei de 5 ani, acesta fiind momentul în care maxilarele copilului se lărgesc şi se pregătesc să primească dintii permanenţi. De cele mai multe ori, un tratament complex durează aproximativ 2 ani”, explica dr. Reza Sadighian, medic stomatolog.

Iată un TOP 10 al celor mai importante aspecte pe care trebuie să le ştie un părinte despre aparatul dentar.

1. A preveni este mai uşor decât a trata – acest proverb românesc trebuie înţeles prin prisma abordării unei igiene orale corecte, de cel puţin două ori pe zi. „Flora microbiană din gura unui copil se poate înmulţi înfiorător de repede, mai ales în condiţiile prezenţei dulciurilor. De aceea este important prevenţia lor, pentru că în ideea în care se va dori montarea unui aparat dentar, întâi se va proceda la rezolvarea afecţiunilor dentare prezente, fapt ce poate întârzia eficacitatea acestuia”, adăugă dr. Sadighian.

2. Aparatele pot fi de patru feluri – fixe (ceramică, safir, metal), mobile, funcţionale sau sub forma unui nou concept de aparate dentare – Invisalign. Purtarea unui aparat implica următoarele etape: consulatia la medicul ortodont, un set de radiografii, mulaj, aplicarea aparatului, activarea lunară a acestuia.

3. Când incisivul iese strâmb, nu este necesară scoaterea dintelui vecin – specialiştii stomatologi afirma că păstrarea dintelui de lapte va ţine loc pentru dintele permanent pe care îl va înlocui. În caz contrar, incisivul va acoperi locul şi noul dinte fie va rămâne blocat în gingie, fie va ieşi şi el la rândul lui, strâmb.

4. Gândiţi-vă la un buget alocat – este bine de ştiut  că odată pus aparatul dentar, acesta necesită un efort financiar susţinut pentru că vor apărea, recurent, programări pentru inspecţii, mici retuşuri, posibile înlocuiri de bracketi şi în unele cazuri chiar investigaţii şi operaţiuni ante-mergatoare plasării aparatului. În plus, pentru o bună igiena se recomandă investirea în ustensile specifice: periuţa de dinţi electrică, irigator, aţa dentară etc. Pentru a susţine sănătatea orală a celor mici Sadighian Dental Clinic oferă o reducere substanţială la aparatul dentar, la doar 350 euro.

Citeşte continuarea în CSID!

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?
În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure
Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?
Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?
Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?
Un mecanic italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina
Un mecanic italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii