De ce fraţii nu pornesc în viaţă cu şanse egale. Cum influenţează familia drumul copiilor spre succes

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

„Cred cu tărie că cel mai mic dintre copii are acea dorinţă de a arăta ceea ce poate, atât părinţilor, cât şi lumii în general, născându-se, în cazul lui, o ambiţie de fier”, explică psihologul Joseph Burgo. 

Dacă în cazul mezinilor se vorbeşte despre o creştere a ambiţiei, nu acelaşi lucru se observă şi în cazul fraţilor mai mari. Din contră, lucrurile merg în sens invers şi se poate observa o tendinţă de apatie. Aceştia nici măcar nu mai încearcă să le demonstreze părinţilor că pot fi cei mai buni. 

Cele mai recente cercetări în ceea ce priveşte stima de sine arată că primii doi ani de viaţă sunt ceea ce numesc „perioadă critică”, în care, în mod normal, ar trebui să existe acele contacte primare între mamă (sau cel/cea care are grijă de micuţ) şi copil. Primii născuţi se bucură din plin de atenţia părinţilor, pentru că sunt singurul lucru pe care aceştia se concentrează. Deci, ne putem aştepta ca ei să fie copiii cu cel mai ridicat nivel al stimei de sine şi, ca rezultat, să aibă mai mult succes în viaţă.

Cu trecerea timpului şi cu apariţia a mai mulţi copii în sânul unei familii, părinţii au mai puţin timp pentru a acorda atenţia cuvenită fiecăruia dintre fraţi. În multe cazuri, o parte dintre copii se pierd şi ratează anumite lucruri în viaţă din cauza faptului că îşi caută constant un sens al vieţii şi un scop. 

Sursa: Gândul