”S-a înrădăcinat mitul conform căruia rezultatul fiecarui act sexual depinde aproape în întregime de performanţa bărbatului. Sau, dacă lucrurile nu merg, femeia este cu siguranţă o frustrată sau o frigidă.
Atât femeile, cât şi bărbaţii consumă destul de multă energie pentru a masca sau a-şi compensa deficienţele – reale sau imaginare.
Pentru a face lucrurile dificile, totul pare a depinde de capacitatea partenerului de a obtine şi de a menţine o erecţie. Ei, iată mugurii anxietăţii de performanţă şi a supraresponsabilizării! Iată complexele!”, precizează psihoterapeutul Anca Kosina pentru Gândul.
Dar chiar avem nevoie de etichetări când este vorba de viaţa noastră sexuala? Chiar ne dorim să ne simţim altfel decât confortabil cu noi înşine?
„Fiecare dintre noi poate ajunge prizonierul unor principii de viaţă, a educaţiei primite, a neîncrederii în sine, a experienţelor neplăcute sau a prejudecăţilor. De aceea, este de preferat ca fiecare să îşi descopere propriile “schelete din debara”. Când fugim de propria persoană, indiferent din ce motiv, suntem departe de a fi cei mai buni prieteni ai noştri. În acest mod ajungem să ne înstrăinăm şi, în ultimă instanţă, să devenim proprii noştri persecutori”, spune psihoterapeutul Jeni Chiriac pentru Gândul.
Specialiştii ne recomandă să identificăm acele scheme interioare şi să reuşim să le decriptăm camuflajul.
„Pot fi multe cele ce ne pot încorseta. O imagine de sine proastă, un respect de sine scăzut, complexele de inferioritate, perfecţionismul dus la extreme, o educaţie restrictivă. Este un drum al autocunoaşterii şi autoacceptării de sine, cu “bune si rele”; un drum sinuos care poate părea dificil, imposibil de făcut de unul singur. Poate fi acel moment în care se fac simţite temerile, comoditatea, fatidicul.
Este acel moment care ne ţine pe loc. Este alegerea noastră dacă vrem să mergem mai departe sau alegem drumul resemnării: „Aşa sunt, nu mă pot schimba!”
“Totul” poate fi posibil, dacă ne dorim cu adevărat. Schimbarea ne-a fost dat să o observăm, atât la ceilalţi, cât şi la noi înşine’’, afirmă psihoterapeutul.
Când este vorba de sex şi de ceea ce se întâmplă în intimitate, ne putem simţi vulnerabili, inhibaţi, demni de etichetat sau de condamnat.
„Gândurile, credinţele şi prejudecăţile din noi nasc adesea reacţii, comportamente. În momentul în care astfel de idei sunt încărcate puternic afectiv, suntem departe de a fi obiectivi în ceea ce ne priveşte, dar cine este cel care ne dictează limitele?
Adesea, acel cineva se află în noi. Dată fiind natura sensibilă şi conotaţia “tabu” a subiectului, este posibil să întâmpinaţi o rezistenţă interioară în a apela la un specialist în psihosexologie sau la un sexolog.
Primele gânduri care v-ar putea trece prin cap vor fi: “Nu sunt nebun!”, ”Mai sunt şi altii şi nu au murit!”, “ Rabda! Poate trece de la sine.”, ”Să nu afle nimeni!”, “Celălalt este de vină!” etc,’’ mai spune Jeni Chiriac.
Citeşte continuarea în Gândul!