Povestea pisicii Vera, angajată la un Mall din Bucureşti: „Nu dă raportul nimănui”

Pisica Vera este precum copilul tuturor din birou. Legile locului s-au schimbat de astă-primăvară, când a apărut ea. ”Fii atent când închizi uşa că iese Vera! Nu lăsa mâncare pe masă că o linge Vera!”

Vera îşi duce existenţa printre monitoare, rafturi, hârtii şi call-uri. Mănâncă facturi, roade acte adiţionale. Dar nu a fost mereu aşa. Când a fost găsită, nimeni din birou nu şi-a imaginat că se va ajunge aici.

• Insula din Grecia cu mai mulți oameni de 90 de ani decât orice alt loc din…
• O țară din Europa face pregătiri în caz de război cu Rusia

Povestea felină începe cu ceva vreme în urmă. Pisică rezistentă, mama Verei se adăpostea prin zonă încă de pe vremea când clădirea mall-ului era fabrica de materiale Prodplast. Astă-primăvară, a născut 5 pui pe acoperişul centrului comercial, acolo unde aburi calzi o protejau de frig. În joaca lor, puiuţii au căzut între zidurile clădirii, pentru că într-o zi, angajaţii de la Deichmann au început să se plângă administraţiei mall-ului:

-Mă iertaţi, dar se aud mieunături din perete toată ziua! E înfricoşător!

Pe 24 aprilie au chemat pompierii, care au distrus zidul. Din pereţii de la Deichmann au ieşit victorioşi patru pisoi care n-aveau mai mult de-o lună, cu modele amuzante din pete portocalii şi negre peste blaniţa albă. Li s-a hotărât destinul la faţa locului, cei patru norocoşi fiind adoptaţi de către care cum s-a oferit. Fiindcă părea că se mai aude un mieunat, pompierii au plecat, dar zidul a mai fost lăsat deschis, pentru eventualitatea în care mai exista vreun rătăcit înăuntru.

Andrei, directorul mall-ului a primit foarte curând o scrisoare de la conducerea unuia dintre magazine – ”Aşa ceva nu este posibil într-un magazin al nostru! Animale sălbatice!?”

După ceva vreme, Cristina, care se ocupă de chiriaşii din mall, e anunţată de cei de la Deichmann că a mai ieşit un pisic din perete. Când a coborât să vadă ce şi cum, i s-a spus că pisoiul a fost luat de cineva de la pază.

Cristina, ”mama Verei”

A luat-o acasă, nu? Şi m-am bucurat, că am scăpat de-o grijă. În drum spre birou, când treceam prin parcare, am văzut un punct mic care o fixa cu privirea. Speriată, s-a ascuns sub o chestie. Era mică, zgribulită, slabă şi sălbatică. Ce să fac cu ea? Am luat-o în braţe şi am dus-o la noi în bucătărie, i-am dat nişte fornetti cu laptic. Mânca orice, era disperată. Deodată intră colegul nostru, directorul pe tehnic:

-Ce-i cu asta?

-Aa, păi, o pisică. Pot să-l ţin aici o noapte?

-Nu

-Astăzi?

-Nu

-O oră?

-Nu

-Bine, bine, hai c-o s-o duc afară.

Şi am luat-o, am băgat-o sub biroul meu, unde stă şi acum, în cutia asta. Şi am zis că o ţin un pic, şi apoi găsesc eu cui s-o dau. După colţ, la 3 metri de mine, avea biroul Maria. Asta mică zgândărea pe sub birou.

CITEŞTE CONTINUAREA PE ONE