Home » D:News » Acordul care va avea ca efect demisia lui Elon Musk de la conducerea companiei Tesla a fost aprobat

Acordul care va avea ca efect demisia lui Elon Musk de la conducerea companiei Tesla a fost aprobat

Acordul care va avea ca efect demisia lui Elon Musk de la conducerea companiei Tesla a fost aprobat
Publicat: 18.10.2018
O instanţă judiciară a aprobat, marţi după-amiază, acordul Comisiei pentru Garanţii şi Tranzacţii financiare din SUA cu Tesla care va avea ca efect finalizarea litigiului prin demisia preşedintelui companiei, Elon Musk, informează site-ul agenţiei Reuters.
Judecătorul Alison Nathan, de la Tribunalul districtual din sudul oraşului New York, a aprobat moţiunea depusă de Comisia federală pentru Garanţii şi Tranzacţii financiare în cazul Tesla, relatează Mediafax.
 
În acest context, acţiunile companiei Tesla au crescut scurt timp cu 5,5%, până la nivelul de 273,88 de dolari, după care au scăzut la nivelul de 271,63 de dolari, la bursa Nasdaq. În pofida creşterii, valoarea acţiunilor este cu 20% mai scăzută decât nivelul înregistrat înaintea izbucnirii litigiului.
 
Elon Musk a acceptat, la sfârşitul lunii septembrie, să demisioneze din funcţia de preşedinte al companiei Tesla şi să plătească o amendă de 20 de milioane de dolari în cadrul unui acord cu autorităţile de reglementare din Statele Unite. În cadrul acordului, care necesită aprobarea unei instanţe judiciare, Elon Musk va putea rămâne director general al companiei Tesla, dar trebuie să demisioneze în cel mult 45 de zile din funcţia de preşedinte al Consiliului de administraţie. Nu va avea dreptul să fie reales în această funcţie timp de trei ani. Elon Musk şi Tesla vor plăti şi o amendă de 20 de milioane de dolari.
 
Comisia pentru Garanţii şi Tranzacţii financiare (SEC) l-a acţionat în judecată pe Elon Musk sub acuzaţia că a indus în eroare investitorii. Procesul a fost intentat după ce Elon Musk a transmis prin Twitter pe 7 august că a obţinut fondurile necesare pentru delistarea de la bursă a companiei Tesla şi trecerea acesteia sub control privat prin cumpărarea în cadrul unei tranzacţii de 420 de dolari pe acţiune, un anunţ care a generat confuzie şi a condus la creşterea valorii firmei pe piaţa bursieră. Însă Comisia pentru Garanţii şi Tranzacţii financiare afirmă că Elon Musk de fapt nu obţinuse fondurile necesare.
 
Elon Musk a acceptat acordul de finalizare a litigiului „fără a recunoaşte ori a nega acuzaţiile formulate în plângerea Comisiei pentru Garanţii şi Tranzacţii financiare”, conform documentelor judiciare.
 
Compania Tesla a acceptat să numească doi noi directori independenţi şi să înfiinţeze o comisie care să monitorizeze comunicaţiile oficiale ale lui Elon Musk. Elon Musk catalogase procesul drept „nejustificat”.
 
James Murdoch, directorul general în exerciţiu al trustului 21st Century Fox, este considerat favorit să îl înlocuiască pe Elon Musk în funcţia de preşedinte al companiei Tesla.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva l-a oprit
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva ...
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?