Home » D:News » După ce a anunţat că renunţă la actorie, Robert Redford a declarat că îşi va scrie memoriile

După ce a anunţat că renunţă la actorie, Robert Redford a declarat că îşi va scrie memoriile

După ce a anunţat că renunţă la actorie, Robert Redford a declarat că îşi va scrie memoriile
Publicat: 21.11.2018
Starul american Robert Redford, în vârstă de 82 de ani, care, în luna august, a anunţat că renunţă la actorie, îşi scrie memoriile, iar volumul va include atât momentele sale de glorie din carieră, cât şi informaţii mai puţin cunoscute din viaţa personală, potrivit contactmusic.com.

O sursă a declarat pentru revista OK! că Redford va scrie în acest volum, printre altele, despre pierderea fiului său Scott, la vârsta de zece săptămâni, din cauza sindromului morţii subite, scrie Mediafax.

De asemenea, va scrie despre relaţiile sale cu vedete precum Natalie Wood şi Jane Fonda, dar şi cu alte femei din viaţa sa.

Anterior, Redford i-a permis scriitorului Michael Callan să scrie o biografie a sa, lansată în 2011, şi, deşi i-a acordat acestuia numeroase interviuri, multe elemente din viaţa lui au rămas necunoscute.

Robert Redford a anunţat, în august, că apariţia sa în pelicula „The Old Man & the Gun”, care a fost lansată în septembrie, este ultimul său rol din carieră.

Robert Redford – cunoscut pentru rolurile sale din filme precum „Butch Cassidy şi Sundance Kid /Butch Cassidy and Sundance Kid”, „Cacealmaua/ The Sting” şi „Toţi oamenii preşedintelui/ All the President’s Men”, pentru o serie de lungmetraje pe care le-a regizat („Oameni obişnuiţi/ Ordinary People”, „Cândva, pe aici, trecea un râu/ A River Runs Through It”, „Spune-mi cu cine te însoţeşti/ The Company You Keep”), celebru pe Broadway („Desculţ în parc/ Barefoot in the Park”) şi pentru sprijinul ferm acordat cinematografiei independente ca fondator al Institutului Sundance şi al festivalul omonim – a mai vorbit în trecut despre planurile sale de retragere. În 2016, acesta povestea că actoria l-a obosit: „Sunt o persoană neliniştită, aşa că este greu pentru mine să aştept să fac dublă după dublă”.

De-a lungul timpului, începând cu banii primiţi pentru rolul Sundance Kid, Redford a cumpărat o întreagă staţiune de schi pe latura estică a Muntelui Timpanogos, în Utah. Iniţial şi-a numit domeniul Timp Haven, dar ulterior l-a redenumit Sundance. Redford a fondat apoi Institutul Sundance, festivalul, cinematografele, catalogul şi canalul de televiziune omonime, toate dedicate producţiei de film independent şi amplasate în fostul orăşel minier Park City din Utah (la mai puţin de 50 de kilometri de staţiunea cumpărată de actor).

Începând cu anii 1980, Robert Redford a trecut de multe ori în spatele camerei de filmat, fiind şi un regizor foarte apreciat. În 1981, lungmetrajul „Oameni obişnuiţi/ Ordinary People” i-a adus două premii Oscar, inclusiv pentru regie.

În 2002, Robert Redford a primit un premiu Oscar onorific.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Trei cercetători de la OpenAI, concediați pentru gestionarea necorespunzătoare a unor „informații sensibile”. Ce ar fi făcut aceștia?
Trei cercetători de la OpenAI, concediați pentru gestionarea necorespunzătoare a unor „informații sensibile”. Ce ...
Chiar dacă AI-ul este profitabil, majoritatea companiilor nu reușesc să-l scaleze
Chiar dacă AI-ul este profitabil, majoritatea companiilor nu reușesc să-l scaleze
O platformă a aprobat primul serial bazat pe celebra franciză „Fast & Furious”. Când va fi difuzat?
O platformă a aprobat primul serial bazat pe celebra franciză „Fast & Furious”. Când va fi difuzat?
Vaccinarea antigripală începe! Cine poate primi vaccinul compensat sau gratuit?
Vaccinarea antigripală începe! Cine poate primi vaccinul compensat sau gratuit?
Cum schimbă Inteligența Artificială joburile din bănci? Această competență este cea mai căutată!
Cum schimbă Inteligența Artificială joburile din bănci? Această competență este cea mai căutată!
Ce sunt micro-călătoriile, tendința către care se îndreaptă vacanțele?
Ce sunt micro-călătoriile, tendința către care se îndreaptă vacanțele?
Chiar și fără fonduri, echipă de biologi a improvizat un laborator și a făcut o descoperire uriașă
Chiar și fără fonduri, echipă de biologi a improvizat un laborator și a făcut o descoperire uriașă
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
De ce ard unii oameni salvie pentru a curăța o casă de „energia negativă”? Ce este tradiție și ce este efect real
De ce ard unii oameni salvie pentru a curăța o casă de „energia negativă”? Ce este tradiție și ce este efect real
Câți dintre bărbații români suferă de depresie postpartum? Procentajul este mai mare decât media europeană
Câți dintre bărbații români suferă de depresie postpartum? Procentajul este mai mare decât media europeană
Pe cine înfățișează cel mai mare mozaic din dovleci din lume?
Pe cine înfățișează cel mai mare mozaic din dovleci din lume?
O femeie a rămas fără ambele picioare după ce, prima dată, medicii i l-au amputat pe cel greșit
O femeie a rămas fără ambele picioare după ce, prima dată, medicii i l-au amputat pe cel greșit
Captură neobișnuită făcută de polițiștii din Croația într-un aeroport: un „rege” și un „prinț”
Captură neobișnuită făcută de polițiștii din Croația într-un aeroport: un „rege” și un „prinț”
Paramount fuzionează cu Warner Bros. pe 6 octombrie. Care a fost prețul tranzacției?
Paramount fuzionează cu Warner Bros. pe 6 octombrie. Care a fost prețul tranzacției?
Florile umplu acum cel mai arid deșert de pe planetă. Cum este posibil?
Florile umplu acum cel mai arid deșert de pe planetă. Cum este posibil?
O femeie a decedat și 200 de persoane au fost puse în carantină din cauza ciumei în Rusia
O femeie a decedat și 200 de persoane au fost puse în carantină din cauza ciumei în Rusia